REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

IPS Teodosie: „Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile să fie încuiate“

IPS Teodosie: „Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile să fie încuiate“

Replica API 25 decembrie 2020 | 23:57 2133

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a transmis un mesaj credincioşilor, în Pastorala de Crăciun - „Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credinţa sfântă a neamului românesc.“

El a afirmat că „prigonirea Bisericii a luat astăzi diferite forme, mai subtile şi mai perfide“, iar „sub pretextul izbăvirii de boală, bisericile sunt închise, creştinii sunt intimidaţi, batjocoriţi, hărţuiţi.“

ÎPS Teodosie

„Venirea în lume a Pruncului Iisus nu este doar evenimentul crucial şi culminant al întregii istorii universale, ci este şi începutul unui nou veac, veacul în care Dumnezeu Se dăruieşte lumii, pe care o umple de harul Său, se uneşte cu oamenii și ne dăruieşte dragostea Sa infinită, Trupul şi Sângele Său în Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie. Hristos este Izvorul cel Viu al vieţii, Puterea cea infinită care vindecă trupul nostru şi face ca viaţa să se înnoiască. El este Viaţa, iar umanitatea primind pe pămând pe Pruncul Iisus, se bucură de razele vieții cerești care o luminează.

De aceea, în aceste vremuri de pandemie, Iisus Hristos este Doctorul cel fără de moarte, Vindecătorul de toate bolile, Cel ce ne aduce dragostea Tatălui. Cel ce a venit să omoare moartea, Pruncul Cel născut în Betleem este vântul cel preacurat, care suflă oxigen ceresc în plămânii vlăguiţi de suferinţă a celor din spitale, oferindu-ne doctoria nemuririi, Mâna cea puternică, care ne smulge din întunericul morţii şi ne aduce înapoi la starea de nemuritori, oferind chiar puterea medicilor de a stărui în osteneala vindecării.

Naşterea Domnului este începutul cel preafrumos al vindecării noastre de moarte şi de păcat, este şi străfulgerarea de lumină dumnezeiască, în stare să năruie şi să zdrobească cursele vicleanului. Puterea Pruncului Dumnezeu din iesle este în măsură de a ne izbăvi, nu numai de virusuri, ci mai ales de frica aceasta omorâtoare de suflet, care a pus stăpânire pe întreaga planetă. Astăzi frica omoară mai mult decât virusurile, cu complicitatea mass media. Depresie, îndoială, grijă, sărăcie, şomaj, durere, toate acestea sunt efectele fricii care a cuprins pe semenii noștrii şi ameninţă să ne zdrobească.

Aşa cum am spus şi la marele praznic al Sfântului Apostol Andrei, Creştinătorul Dobrogei şi Părintele duhovnicesc al întregii Românii, să nu ne înspăimântăm peste măsură. Grija şi atenţia pentru igienă şi pentru păstrarea sănătăţii, să fie însoţite de bucuria dăruirii şi de curajul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit atunci când S-a născut în peştera rece din Betleem. Suntem urmaşii Sfântului Apostol Andrei. Aşa cum el a îndurat foame, frig, prigoană, suferinţă, durere şi la sfârşit moarte mucenicească pentru Hristos, tot aşa şi noi să răbdăm şi să suferim această vreme de încercare şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.

Biserica lui Hristos, încă din zorii apostolici ai istoriei, a îndurat mereu înverşunarea robilor morţii. Mesagerii lui Dumnezeu au fost izgoniţi din cetăţi, au fost omorâţi, şi milioane de mucenici au sfinţit cu sângele lor pământurile unde au propovăduit. Biserica lui Hristos îşi are cetăţenia în ceruri, iar domiciliul ei este în raiul iubirii lui Dumnezeu. Aici pe pământ suntem străini şi călători. Mereu oamenii lui Dumnezeu au suferit mânia şi furia ucigaşă a celor răi. Astăzi prigonirea Bisericii a luat diferite forme, mai subtile şi mai perfide. Sub pretextul izbăvirii de boală, Bisericile sunt închise, creştinii sunt intimidaţi, batjocoriţi, hărţuiţi. Creştinii nu mai sunt daţi la fiarele sălbatice, însă fiarele răutăţii muşcă mereu din Trupul Bisericii prin propagandă, răutate, acuze mincinoase, calomnie şi ură.

Să ne păstrăm şi noi credincioşia şi lumina aduse de Sfântul Apostol Andrei. Iată, în ultimii 15 ani, s-au zidit 30 de mănăstiri în Arhiepiscopia noastră. Să căutăm mănăstirile şi să ne umplem de harul lui Dumnezeu care sălăşluieşte acolo. Să căutăm duhovnici şi părinţi pentru a afla sfat şi binecuvântare pentru viaţă. Să umplem bisericile sfinte spre sfinţirea noastră şi spre moştenirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Să nu mai permitem niciodată ca Bisericile zidite cu sudoare, lacrimi şi sânge de strămoşii noştri sfinţi, sau cele noi ridicate cu jertfă și trudă de credincioșii noștrii cu suflet mare, să fie încuiate de cei ce nu au dreptul să omoare credinţa sfântă a neamului românesc. Să ne apărăm credinţa ortodoxă în faţa asaltului prigonitorilor care urmăresc secătuirea sufletelor noastre de apa cea vie. Să rămânem nestrămutaţi în dreapta vieţuire şi în sfinţenia pe care părinţii şi strămoşii noştri ne-au dăruit-o cu suferinţă şi sânge.

Nașterea lui Hristos în peștera din Betleem reprezintă fundamentul nașterii noastre în credința creștină. Peștera Sfântului Apostol Andrei, de aici de la Tomis, pământul apostolic, reprezintă, prin analogie, un Betleem al neamului românesc, fiindcă lucrarea Sfântului Apostol Andrei a luminat cu Evanghelia lui Hristos sufletele strămoșilor noștrii daco-geți. Predica sa vie și lucrătoare este continuată neîntrerupt de atunci prin slujitorii bisericilor, care prin neobosită lucrare au mărturisit adevărul acestei Evanghelii, păstrând astfel candelele sufletelor credincioșilor mereu aprinse“, a fost mesajul arhiepiscopului Tomisului.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tie foame rau barbuta
3
0
Un sfant si un erou intre lasi si iude!
1
3
Cine ii coordoneza pe astia Sa fie psd sau chiar mai rau Prietenii de la rasarit
4
0
PINA UNA ALTA PINA A MAI PERMITE S AU NU LASA HARNEALA SI EXPLICA CUM AI TU COHONES SI ESTI INPOTRIVA TUTUROR.ASTA SA ARATE OARE CA STATUL II FORMAT DIN MAMALIGI S AU TU ESTI PROTEJAT.ps.CUM MERGE FIRMA DE FUNERARE UNDE SE SPALA MORTI IN GARAJ.SA PUS BATISTA PE TAMBAL ASA,AU INCASAT SI DSP SI POLITIA SI TOTUL II OK.MAAAARE GRIJA IN LUMEA ASTA TOOOOATE SE PLATESC.
5
0
pai da, daca bisericile sunt incuiate nu mai produc bani, mai bine sa moare zeci sau sute de prosti care se tarasc in coate si pupa moaste decat sa stea bisericile incuiate
6
0
oare cati din pacalicii care injura biserica se vor duce maine la lucru? sau daca se duc sa nu mai fie platiti cu spor de sarbatoare!!
1
3
Vorbesti de curatenie ,nespalatule !
5
0
bisericile nu dar popii hoti si pedofili ar cam trebui incuiati .
13
0
Tradatorii pnl usr plus kwj n au dreptul sa inchida nimic atat timp cat tin deschise carrefour lidl kaufland megaimage si altele. Ati uitat ca inchisesera pietele? Bai voi chiar acceptati asa usor sa vi se incalce drepturile castigate in urma sacrificiului inaintasilor? Mai interesati va ce proiect au votat usr plus in Parlamentul European. Minority SafePack. O sa vedeti ce autonomie vor obtine maghiarii in mijlocul tarii cu sprijinul acestor tradatori si ai ghioceilor psd care s au abtinut. Le au batut obrazul spaniolii ca au votat mizeria ONGului FUEN.
6
15
Te cam madaresti domnule si faci prea multa galagie fara rost Mai pledezi pt AUR ??
11
4
satana , piei satana !!!
18
4
Mai bine le-ai spune oamenilor ce a zis si Hristos: "Daca nu va impacati cu Dumnezeu toti veti pieri!" Restul vorbe goale!
9
3
Exact Satana.
12
4

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218