Iran: Peste 30 de morţi şi aproape 200 de răniţi, într-o busculadă la funeraliile lui Soleimani
Iran: Peste 30 de morţi şi aproape 200 de răniţi, într-o busculadă la funeraliile lui Soleimani
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTreizeci şi doi de oameni şi-au pierdut viaţa şi 190 au fost răniţi marţi, într-o busculadă care a avut loc în timpul funeraliilor generalului iranian Qassem Soleimani, ucis la sfârşitul săptămânii trecute într-un atac american cu dronă, a anunţat agenţia de presă oficială iraniană Fars, preluată de DPA.
Un bilanţ anterior, postat pe site-ul său de Clubul Tinerilor Jurnalişti, afiliat postului public de televiziune al Iranului, Press TV, făcea referire la 35 de morţi şi 48 de răniţi. Alte instituţii de presă relatează doar despre pierderi de vieţi, fără a preciza numărul victimelor.
Busculada s-a produs în oraşul Kerman (sud-estul Iranului), unde ceremonia funerară a generalului Soleimani a scos în stradă zeci de mii de persoane. Potrivit agenţiei ISNA, înhumarea a fost amânată.
Într-o intervenţie la televiziunea de stat, directorul Organizaţiei pentru Situaţii de Urgenţă, Pir Hosein Kolivand, a declarat că tragedia s-a produs din cauza afluenţei masive de cetăţeni la funeraliile din Kerman. ''Din nefericire, mai multe persoane (...) şi-au pierdut viaţa, a afirmat el. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





