REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Iranul nu dă niciun pas în spate. Armata este pregătită pentru a face agresorii să regrete acțiunile lor

Iranul nu dă niciun pas în spate. Armata este pregătită pentru a face agresorii să regrete acțiunile lor

Valentina POPA 28 februarie 2026 | 11:56 433

Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a declarat că atacurile comune Israel - SUA de sâmbătă dimineață au vizat „integritatea teritorială și suveranitatea națională a țării, inclusiv infrastructură defensivă și locații civile în diverse orașe”.

Iranul nu da niciun pas in spate. Armata este pregatita pentru a face agresorii sa regrete actiunile lor

„Agresiunea militară a SUA și Israelului, o încălcare a dreptului internațional”

„Noua agresiune militară a Statelor Unite și a regimului sionist împotriva Iranului reprezintă o încălcare a dreptului internațional și a principiilor Cartei Națiunilor Unite. Republica Islamică consideră această agresiune o violare clară a păcii și securității internaționale și subliniază că își rezervă dreptul legitim de a răspunde decisiv”, se arată într-un comunicat oficial, citat de Al Jazeera.

Ministerul a mai subliniat că poporul iranian a demonstrat întotdeauna răbdare și reținere pentru a preveni escaladarea și pentru a menține stabilitatea regională.

De asemenea, a adăugat că forțele armate sunt „pe deplin pregătite să apere țara și vor face agresorii să regrete acțiunile lor”.

„Istoria ne arată că iranienii nu cedează în fața agresiunii”

Atacurile SUA și Israel au fost descrise drept „un exemplu clar de agresiune armată”, comunicatul invocând Articolul 51 al Cartei ONU privind dreptul la autoapărare.

„Istoria arată că iranienii nu au cedat niciodată în fața agresiunii. Și de această dată, răspunsul Iranului va fi decisiv, iar agresorii vor regreta acțiunile ostile”, se mai arată în comunicat. Potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere