REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.8° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
15.8° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Irina Columbeanu i-a cucerit pe americani prin frumusețe și inteligență

Irina Columbeanu i-a cucerit pe americani prin frumusețe și inteligență

Replica API 28 aprilie 2022 | 02:44 614

Irina Columbeanu are doar 15 ani și planuri mari de viitor. Fiica lui Irinel și a Monicăi Columbeanu le-a oferit părinților un motiv pentru care să fie mândri.

Irina Columbeanu, Monica Gabor

Irina Columbeanu s-a mutat în Statele Unite ale Americii alături de mama acesteia, Monica Gabor și iubitul ei, afaceristul chinez Mr. Pink. Adolescenta a moștenit de la mama sa frumusețea și este dornică să se facă remarcată nu doar prin aspectul fizic, ci și datorită implicării în societate și proiectelor la care participă.

Deși are o vârstă fragedă, Irina știe deja ce dorește să facă în viitor, iar conform lui Irinel Columbeanu, Irina visează să devină avocat. Studiază din greu și participă la procese simulate la care reușește să facă o impresie foarte bună.

Implicarea de care dă dovadă Irina a fost recunoscută în Malibu. Monica Gabor a distribuit o fotografie de la o gală la care a participat fiica sa și de la care nu a plecat acasă cu mâna goală, ci cu un premiu pentru munca depusă.

Dolphin Award sunt premiile acordate de către Fundația Caritabilă Malibu Dolphin acelor persoane sau organizații care au adus servicii pozitive comunității din Malibu și și-au pus amprenta asupra dezvoltării socio-economie. La doar 15 ani, Irina apare printre persoanele premiate de fundație, conform platformei oficiale.

În calitate de membru al Corpului Studențesc Asociat (activități studențești) de la Liceul Malibu, ea susține și promovează implicarea elevilor la școală și în comunitate.

Pasiunea ei pentru comunicare, atât scrisă, cât și vorbită, i-a adus succes în mai multe cluburi și discipline, inclusiv Model UN, Mock Trial și Positive Poets. Recent, a fost singura elevă de clasa a IX-a care a primit o nominalizare pentru evenimentul Tineretul Anului 2022 la BGCM, unde a concurat împotriva elevilor din clasele superioare ținând un discurs pregătit și prezentând un portofoliu extins al realizărilor ei.

Irina este implicată în numeroase activități extrașcolare

Irina este activă în grupul Leaders-in-Training, unde s-a oferit voluntar timp de zeci de ore pentru proiecte precum construirea de dispozitive robotizate de mobilitate pentru copiii cu dizabilități. În primul an, ea a ajutat la înființarea clubului Brent’s Club în campusul MHS (un club care susține un stil de viață fără droguri). În prezent, ea deține poziția de președinte al grupului, conform paginii Fundației Caritabile Malibu Dolphins.

Irina este o militantă pentru schimbare și susține crearea de resurse echitabile pentru toți și caută mereu modalități de a-i include pe alții. Pe lângă numeroasele sale activități extracurriculare, Irina se mândrește cu excelența academică, se mai arată pe pagina aceleiași instituții.

Irina Columbeanu, apariție de revistă la decernarea premiilor Fundației Caritabile Malibu Dolphins

Irina a participat la decernarea premiilor îmbrăcată precum o zână desprinsă din povești. Într-o rochie din mătase albă și cu o capă din blană în aceeași nuanță, fiica lui Irinel și a Monicăi Columbeanu a strălucit la propriu, dar și la figurat. Adolescenta de 15 ani a moștenit frumusețea naturală a mamei sale și nu are nevoie de ajutorul produselor cosmetice pentru a se face remarcată.

Irinel Columbeanu a vorbit, într-un interviu recent, despre fiica sa și despre faptul că ea pare să se dezvolte timpuri din toate punctele de vedere și să aibă un interes ascuțit pentru a cunoaște cât mai multe aspecte ale vieții. În ciuda faptului că are doar 15 ani, Irina este interesată de condus și a urcat deja la volanul mașinii, conform lui Irinel.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, adolescenta nu s-a putut înscrie la școala de șoferi, însă acest lucru nu a împiedicat-o să încerce să șofeze, supravegheată și îndrumată fiind de un adult, desigur.

„E adevărat. A apucat-o acum pofta de condus mașina. Legislația, în SUA, permite tinerilor americani să se urce la volan la o vârstă destul de timpurie. Mai iese cu mașina, mai conduce. Din câte am observat, are o pasiune de a descoperi aspectele vieții", declara Irinel, scrie click.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
noua generatie de borfeturi inteligenta zero
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212