Irlanda şi Germania salută acordul comercial post-Brexit
Irlanda şi Germania salută acordul comercial post-Brexit
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrim-ministrul irlandez Micheal Martin a salutat joi încheierea unui acord comercial post-Brexit între Regatul Unit şi Uniunea Europeană, şeful diplomaţiei de la Dublin notând că astfel se evită revenirea la o frontieră fizică pe insula Irlanda. La rândul său, Berlinul a salutat acest acord comercial post-Brexit între Londra şi Bruxelles, dar a adăugat că "nu este încă finalizat" şi "va necesita multă flexibilitate", relatează France Presse şi DPA.
"Un acord de Brexit este cu adevărat binevenit după patru ani lungi de negocieri", a reacţionat Martin, estimând că el va permite să se concentreze acum pe "gestionarea unei relaţii bune în anii următori".
Ministrul german de externe Heiko Maas a salutat la rândul său un acord comercial post-Brexit convenit între Londra şi Bruxelles.
"A fost un maraton de negocieri, dar într-un timp record mondial", a declarat Maas într-un comunicat prin e-mail.
"Am văzut în sfârşit fumul alb ridicându-se de la negocieri, dar acordul nu este încă finalizat (...). Pentru că toate cele 27 de state membre ale UE şi mai târziu Parlamentul European trebuie să fie de acord", a spus el, arătând prudenţă.
Germania deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE şi Maas a declarat că Berlinul va avea ca scop ca acordul să intre provizoriu în vigoare până la 1 ianuarie, când se încheie preşedinţia germană.
"Va fi foarte provocator şi va necesita multă flexibilitate din toate părţile. Dar sunt încrezător că va reuşi", a notat el, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
8.4° Constanța 














