Italia devine a doua țară europeană care nu recomandă vârstnicilor vaccinul AstraZeneca
Italia devine a doua țară europeană care nu recomandă vârstnicilor vaccinul AstraZeneca
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAgenţia italiană a medicamentelor (AIFA) a autorizat sâmbătă vaccinul AstraZeneca împotriva COVID-19 pentru toţi adulţii, dar a recomandat alternative pentru persoanele în vârstă de peste 55 de ani, notează AFP.
"AIFA autorizează vaccinul AstraZeneca pentru prevenirea bolii COVID-19 la persoanele de peste 18 ani, în conformitate cu recomandarea EMA", Agenţia Europeană pentru Medicamente, a informat ea, subliniind însă că există "un grad de incertitudine" legat de eficienţa pentru cei în vârstă de peste 55 de ani, pentru că această grupă de vârstă este "slab reprezentată" în teste.
În consecinţă. agenţia recomandă "folosirea preferenţială a vaccinului AstraZeneca, aşteptând mai multe informaţii, pentru subiecţii cu vârste între 18 şi 55 de ani" şi propune "folosirea preferenţială a vaccinurilor ARN mesager pentru subiecţii mai în vârstă şi/sau mai fragili".
Decizia AIFA a intervenit la o zi după unda verde dată de Agenţia Europeană pentru Medicamente utilizării în Uniunea Europeană a vaccinului AstraZeneca/Oxford pentru oricine a împlinit 18 ani, fără limită de vârstă.
În Germania însă, după un prim aviz de joi, autoritatea pentru vaccinare din Germania şi-a repetat vineri recomandarea de a nu se autoriza vaccinul respectiv pentru bătrâni. Experţii apreciază că nu există suficiente date pentru a stabili eficienţa vaccinului la persoanele de peste 65 de ani, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.1° Constanța 














