REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Sâm., 18 Mai 2024
Anul XX Nr. 6733
14.4° Constanța Sâmbătă, 18 Mai 2024 Anul XX Nr. 6733
 

Italianul Gilberto refuză, de 10 ani, să plătească o factură la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia

Italianul Gilberto refuză, de 10 ani, să plătească o factură la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia

Ana Maria LIPAN 27 noiembrie 2023 | 00:00 3742

Firma controlată de italianul Gilberto Bivona, devenit cunoscut în urmă cu mai bine de 20 de ani, atunci când a pus mâna pe partea de nord a Casinoului din Mamaia, se judecă încă din 2016 cu Enel pentru neplata unor facturi. Furnizorul de energie electrică a chemat în instanță societatea Best Hotels & Tours SRL, pentru a o obliga să-i achite cei 229.145,17 de lei datorați, încă din septembrie 2013. Dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel Constanța, după ce afaceristul străin a contestat decizia magistraților din cadrul Tribunalului. Pe lângă aceste datorii, italianul are deja destule probleme cu banii, una dintre firmele acestuia intrând în 2022, în faliment.

Italianul Gilberto refuza, de 10 ani, sa plateasca o factura la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia

Încă din anul 2016, compania de electricitate ENEL a dat în judecată societatea Best Hotels & Tours SRL, controlată de afaceristul italianul Gilberto Bivona, ajuns în atenția publicului după ce a cumpărat Casinoul din Mamaia, un simbol al stațiunii, și a anunțat că vrea să-l transforme în Las Vegas de România.  

Italianul Gilberto refuza, de 10 ani, sa plateasca o factura la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia foto cu rol ilustrativ

Societatea, pe lângă faptul că nu și-a pus în aplicare niciodată planurile mărețe, a ajuns să fie și datoare cu sute de mii de lei la furnizor de energie. Enel Energie a solicitat în instanță  obligarea firmei Best Hotels & Tours SRL la plata sumei de 229.145,17 de lei, compusa din 222.995,82 de lei, reprezentând contravaloare energie electrice consumate conform celor șase facturi emise în perioada februarie – septembrie 2013, suma de 6.149.35 lei, reprezentând majorări de întârziere calculate conform celor patru facturi emise in perioada iunie – septembrie 2013, plus cheltuielile de judecată.

Italianul Gilberto refuza, de 10 ani, sa plateasca o factura la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia foto cu rol ilustrativ

Aceste facturi au fost emise în baza unui contract încheiat încă din 2023, principala locație de consum fiind Casinoul Mamaia. Enel a dovedit în instanță că societatea nu le-ar fi achitat. Reprezentanții firmei au argumentat că acel contract a fost reziliat unilateral de către ENEL, iar în ceea ce priveşte punctul de consum Casinoul Mamaia, nu se poate stabili o sumă, întrucât nu există o evidenţă exactă a consumatorilor, a cantității de energie consumată în mod real. Ba chiar mai mult, reprezentanții Best Hotels & Tours susțin că firma a fost evacuată încă din anul 2010 din acel sediu, prin executare silită, facturile revenindu-le deci noilor proprietari. 

Italianul Gilberto refuza, de 10 ani, sa plateasca o factura la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia Cazinoul din Mamaia

Magistrații Tribunalului Constanța au admis în parte cererea formulată de Enel, obligând societatea la plata către reclamanta furnizorul de energie a sumei de 106.663,20 lei, cu titlu de contravaloare facturi nr. 5857270/08.03.2013 şi nr. 6657872/09.09.2013. Reprezentanții PPC Energie SA, fosta Enel, au contestat însă decizia, un nou dosar fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța. Prima ședință de judecată a avut loc pe 24 noiembrie a.c., atunci când instanța a amânat soluționarea cauzei. Următorul termen a fost stabilit pe data de 16 februarie 2024. 

Probleme cu banii

Agrement Sea SRL, din Brașov, a cerut pe 11 iulie 2022 deschiderea procedurii insolvenței față de societatea Prestige Hotel & Resort SRL,deținută de Bivona Gilberto și administrată de un anume Victor Stanciu. Societatea are sediul în fostul cinematograf Progresorul, în prezent Complexul Prestige, de pe strada Ștefan cel Mare. Potrivit surselor noastre, din anturajul afaceristului, Bivona este proprietarul imobilului de pe strada Ștefan cel Mare lături de alți doi italieni. Bivona, fostul partener de afaceri al lui Gică Slabu, este și proprietarul Cazinoul din Mamaia, sau mai bine spus, o parte din el, partea de Nord.

Italianul Gilberto refuza, de 10 ani, sa plateasca o factura la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia foto cu rol ilustrativ

Pe 30 august 2022, a fost admisă cererea de intrare în faliment. Magistrații au dispus ca lichidatorul judiciar să notifice intrarea în faliment creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanța în vederea efectuării menţiunii. Dreptul de administrare al debitoarei, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de ele încetează de drept la data la care s-a dispus intrarea în faliment.

Cum a ajuns italianul să pună mâna pe Casinoul din Mamaia?

Reamintim că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2079, Mamaia SA a vândut către SC Best Hotels & Tours SRL, administrată de Bivona Gilberto, Casinou Nord, compus din discoteca Delta Casino, berăria Casino şi mini-hotelul Casino Nord. Preţul tranzacţiei: 15.739.613.000 de lei fără TVA. Imobilul a fost vândut în aceeași zi în care SC Mamaia SA, a vândut prin contractul nr. 2078 din 8 decembrie 2004, către SC Mehmetoglu SRL, reprezentată de Gina-Sorina Hortolomei-Moscu în calitate de asociat unic al SC Mega Development SRL, Cazino Sud, compus din restaurant Delta, cofetăria Casino şi mini-hotel Cazino Sud. Preţul vânzării părţii de sud a Casinoului a fost de 15.953.712.000 de lei fără TVA.

Italianul Gilberto refuza, de 10 ani, sa plateasca o factura la ENEL, pentru Casinoul din Mamaia Cazinoul din Mamaia

Prin 2010, italianul se lăuda că vrea să schimbe faţa clădirii și că până la acea dată investise 800.000 de euro, sumă cu care a făcut un traseu de promenadă cu magazine, restaurante şi o grădină exotică. „Casinoul Mamaia va fi Las Vegasul României. Totul este transparent, cine vine aici ştie la ce servicii are acces, ce drepturi şi ce obligaţii are, dar şi ce preţuri practicăm. Vrem să mutăm centrul staţiunii aici. Vom avea o piscină pe plajă, iar piaţeta o vom mări şi vom organiza aici spectacole şi parade de modă“, spunea, în 2010, italianul Gilberto, care are o experienţă de 30 de ani în management de cazinouri în Las Vegas. Se pare că italianul nu a reușit ce și-a propus, din moment ce Casinoul arată ca după război.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
derbedeul ala de Oprea Mihai care a falimentat acolo restaurantul La Piazzeta ce mai face?
2
0
toti borfasii de tziganoi italieni vin la noi sa se dea mari afaceristi. daca erati asa mari si tari cum pretindeti, boschetarilor, de ce nu ati stat in tara voastra?
3
1
Toate matzele fripte de italieni vin la noi si isi fac srl-uri cu 200 lei capital social, si ai nostri cad pe spate, le ofera orice... Pai cine are bani, nu vine aici!
6
1
Păi de unde să vă mai dea bani ca nu mai are .Are datorii peste tot e fugit în Italia de hotel se ocupă amanta lui nikol
5
3

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468