REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.3° Constanța Mar., 10 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7639
7.3° Constanța Marți, 10 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7639
 

Iulian Soceanu: Vergil Chițac sau George Scupra sunt doi primari care pot prelua conducerea PNL. Video

Iulian Soceanu: Vergil Chițac sau George Scupra sunt doi primari care pot prelua conducerea PNL. Video

Robert NENCIU 19 decembrie 2025 | 00:00 3536

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, a declarat într-un interviu exclusiv pentru Replica de Constanța că până la sfârșitul anului 2025 va fi aprobat proiectul privind taxele și impozitele pentru anul 2026. Acesta a declarat că anul acesta procentul de încasare al taxelor și impozitelor este peste 82%, procent care speră să se mențină și anul viitor chiar dacă impozitele vor fi majorate. În ceea ce privește proiectele, primarul a precizat că toate sunt în grafic și se vor fi finaliza în termenele prevăzute. Din punct de vedere politic, având în vedere ultimele evenimente, la nivelul PNL Constanța va avea loc o schimbare însă consideră că deciziile se vor după discuțiile interne.

Iulian Soceanu: Vergil Chitac sau George Scupra sunt doi primari care pot prelua conducerea PNL. Video   George Scupra, Iulian Soceanu, Vergil Chițac

În debutul interviului, Iulian Soceanu a făcut câteva precizări legate de vestea momentului, în speță demisia lui Florin Mitroi de la conducerea CJ Constanța. 

„Nu am știut de această demisie și nu pot să comentez în acest moment motivul pentru care Florin Mitroi a luat această decizie. Probabil că urmează să ne întâlnim și să primim mai multe explicații. Până la urmă este o decizie personală. Orice demisie este un act unilateral și se respectă. Cel mai probabil ne vom întâlni toți colegii din PNL pentru a vedea ce trebuie să facem mai departe. Și președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, și-a dat demisia, și președintele PSD Constanța, Felix Stroe, și-a dat și el demisia. Se pare că suntem în anul în care se fac sau trebuie să se facă marile schimbări.

Iulian Soceanu: Vergil Chitac sau George Scupra sunt doi primari care pot prelua conducerea PNL. Video

Cât vor plăti locuitorii din Techirghiol taxele în 2026

Schimbând registrul, Soceanu a vorbit despre o altă problemă care-i macină pe cetățeni, și anume taxele locale.

„Dintotdeauna este această diferențiere între comune, orașe și municipii în ceea ce privește impozitele locale. La Techirghiol, după ce CCR a spus că Legea privind creșterea taxelor de la 1 ianuarie 2026, ne-a rămas o perioadă foarte scurtă până la sfârșitul anului în care să adoptăm hotărârea privind taxele și impozitele pentru anul următor. Colegii mei lucrează deja la aceste modificări, pentru ca pe 22 decembrie să supunem la vot în cadrul Consiliului Local Techirghiol proiectul de hotărâre.

Am făcut o simulare la nivelul orașului Techirghiol pentru că în spațiul public au apărut tot felul de variante și am considerat că locuitorii trebuie să știe la ce să se aștepte pentru că a fost scos în față prea mult procentul de creștere. Am scos din evidențe o locuință cu o suprafață desfășurată de 105 mp cu un teren de 300 mp și o mașină care se regăsește în zona A de impozitare. În urma aplicării majorării conform noilor prevederi legale pentru casă impozitul pentru 2026 va fi de 764 de lei, pentru teren va fi de 425 de lei iar pentru mașină cu o capacitate cilindrică 1,8 va fi de 251 de lei.   

Dacă împărțim la un număr de trei persoane, ne-ar ieși undeva la 40 de lei pe lună de persoană. Cam aceasta este simularea pe care noi am făcut-o. Acum, când vorbim de 40 de lei de persoană, probabil că reprezintă contravaloarea unei pizza și nici nu știu dacă poți să mai adaugi și o băutură răcoritoare”, a declarat primarul orașului Techirghiol Iulian Soceanu.

Video 1:

 

Cum se cheltuie banii din taxe și impozite locale la Techirghiol

„Dar ce vreau să le explic cetățenilor din orașul Techirghiol și celor care ne urmăresc: vin aceste impozite, pentru că nu sunt taxe, noi vorbim aici doar de impozite. Avem anumite cheltuieli pe care le facem pentru bunăstarea comunității noastre, deoarece trebuie să le spunem oamenilor unde se duc acești bani. În schimbul acestor impozite, oamenii beneficiază de anumite servicii.

Care ar fi acestea? În primul rând, întreținerea domeniului public și privat al orașului Techirghiol. Aici ne referim la întreținerea drumurilor, curățenie, măturat, vopsitul bordurilor, toaletarea copacilor, întreținerea parcurilor, tăiatul gazonului și tot ce ține de domeniul public. Toate aceste costuri intră în întreținerea domeniului public.

La fel și iluminatul public. Tot ce înseamnă partea de iluminat în comunitatea noastră se plătește din impozite. Serviciile de ecarisaj, la fel, tot din acești bani sunt finanțate. Urmează finanțarea învățământului. După cum știți, partea de salarizare este plătită de către statul român, însă tot ce înseamnă administrarea clădirilor (școli, grădinițe și așa mai departe) aparține Consiliului Local. Această zonă administrativă este finanțată din bugetul local, tot din acești bănuți pe care cetățenii îi plătesc. Activitatea sportivă din localitate, la fel, este finanțată din aceste taxe și impozite locale. Activitățile culturale sunt susținute tot din aceste sume. Serviciile sociale pe care le avem la nivel de localitate — pentru că, vrem, nu vrem, aceasta este realitatea, avem anumite categorii sociale care au nevoie de sprijin — sunt plătite tot din acești bani.

Video 2:

 

Serviciile de monitorizare video, de asemenea: avem în localitate peste 120 de camere, iar monitorizarea lunară este plătită tot din aceste fonduri. Și, bineînțeles, salarizarea și funcționarea primăriei. Mă refer la aparatul primăriei și la tot ceea ce se întâmplă în cadrul instituției: calculatoare, mentenanță, software-urile pe care le folosim pentru a putea gestiona aceste servicii.

Iată că am enumerat nouă servicii pentru care fiecare cetățean plătește, în cazul de față, 40 de lei pe lună. Eu consider că pentru aceste servicii (care, la nivelul orașului Techirghiol, cred că sunt într-o stare destul de bună, chiar puțin peste media multor localități din țară) aceasta este contribuția fiecărui cetățean. Probabil că pentru unii va părea mult, pentru alții este echivalentul unui pachet de țigări. Dacă ne raportăm la suma exactă, consider că este o cifră care poate fi suportată de marea majoritate a oamenilor”, a afirmat Iulian Soceanu.

Iulian Soceanu: Vergil Chitac sau George Scupra sunt doi primari care pot prelua conducerea PNL. Video   Iulian Soceanu

Statul forțează primăriile să crească gradul de încasare al impozitelor

„Dacă ne referim la procentele care au rezultat prin modificarea acestor taxe față de anul trecut — și aici mă refer doar la impozitul pe locuință — într-adevăr, creșterea este vizibilă. Dar cred că contează suma efectivă pe care o scoatem din buzunar. Până la urmă, ar trebui să recunoaștem aceste lucruri. Pe noi nu ne va afecta acest lucru, și am să vă explic de ce. În principiu, finanțarea localităților și a comunităților care nu reușesc să își încaseze taxele și impozitele locale și nu își pot acoperi cheltuielile se face prin intervenția statului.

Atunci, statul virează anumite sume din cotele defalcate pentru echilibrarea bugetelor, astfel încât să te ajute să îți plătești cheltuielile de funcționare. Dacă vă uitați la gradul de încasare a taxelor și impozitelor locale în multe localități, acesta este sub 40%. Iarăși, în ceea ce privește coeficienții aplicați prin Codul Fiscal, majoritatea primarilor au folosit coeficientul cel mai mic, punând interesul electoral înaintea dezvoltării orașului. Numai că acum statul vine și spune așa: 'Eu ți-am dat aceste pârghii și posibilități ca tu să îți gestionezi fiscalitatea locală. Tu trebuie să le și încasezi și să nu mai aștepți să îți dau eu bani pentru a-ți echilibra cheltuielile'. Cu alte cuvinte, statul a încurajat până acum 'nemunca', pentru că a fost ușor să primești bani de undeva și doar să îi cheltui.

Acum statul a schimbat filozofia și spune: 'Ți-am dat aceste pârghii, folosește-le, încasează-ți banii și administrează-ți corect baza impozabilă, pentru că nu îți mai suplimentez resursele'. Statul vrea să vadă că ai un grad de încasare ridicat, de exemplu de 80%. Adică, trebuie să demonstrezi că îți încasezi impozitele. Nu poți spune că ai de încasat miliarde, dar ceri bani de ajutor în condițiile în care nici măcar nu ai încercat să îi colectezi pe cei existenți. S-a modificat politica statului, ceea ce trebuia făcut de mult timp.

Video 3:

 

Noi avem un grad de încasare de 82-83%. Este un procent bun, chiar foarte bun, pentru că nu poți niciodată să încasezi 100%; mai apar și probleme vechi, cum sunt sumele prescrise. Credeți că se va duce mai jos de acest procent? Nu cred, pentru că noi, în orașul Techirghiol, facem acest lucru de ceva timp — armonizăm și încercăm să ne colectăm eficient banii.

Am implementat niște mecanisme foarte clare pentru a ne putea încasa veniturile. Până la urma urmei, fiecare cetățean care beneficiază de aceste servicii trebuie să le și plătească. Astfel, suntem în situația fericită de a avea acest procent ridicat de încasare. Noi nu primim cote din sumele defalcate pentru echilibrare, deoarece reușim să ne acoperim cheltuielile din taxele și impozitele locale, din impozitele pe venit plătite de societățile comerciale din Techirghiol, dar și din cota din impozitul pe salarii plătit de angajații din oraș.

Este foarte important de știut: la nivel național, suma alocată per persoană este de 810 lei. Atât se calculează per capita pentru a-ți putea acoperi cheltuielile de funcționare. Din punctul meu de vedere, este o sumă mică; ar putea să crească, dar aceasta este valoarea în acest moment. 810 lei per capita înmulțit cu 8.400 de locuitori înseamnă aproximativ 6,8 milioane de lei, bani despre care statul spune că ar trebui să îți acopere cheltuielile.

Iată că s-a terminat cu această abordare, iar mesajul este, cred eu, următorul: 'Suflecați-vă mânecile, voi, cei care nu reușiți să vă respectați promisiunile electorale! Nu mai așteptați bani de la Guvern, că nu vi se mai dau, ci colectați-vă taxele și resursele'. Statul va veni cu acele cote de echilibrare doar în situațiile în care se demonstrează un grad de colectare de peste 80%”, a mai declarat Soceanu.

Iulian Soceanu: Vergil Chitac sau George Scupra sunt doi primari care pot prelua conducerea PNL. Video   Robert Nenciu, Iulian Soceanu

Stadiul proiectelor în orașul Techirghiol

„Guvernul nu a tăiat fondurile, ci a prioritizat banii care trebuie alocați pentru finanțarea acestor proiecte. Statul Român a făcut o greșeală la un moment dat, finanțând foarte multe proiecte doar pe hârtie. Problema este că acele proiecte au început, treptat, să fie implementate, creând automat costuri pentru Guvern. Se pare că estimările făcute inițial nu pot fi finanțate exact așa cum au fost gândite de cei de la vremea respectivă.

În momentul în care statul a văzut că apar cheltuieli masive în această zonă, a fost clar că trebuie să gestioneze banii disponibili și să reprioritizeze proiectele. În acest sens, s-a făcut o inventariere a tuturor proiectelor de pe mai multe programe de finanțare. S-a analizat fiecare contract: dacă un proiect trebuie finalizat în 2026, dar are în prezent un stadiu de implementare de 0%, este clar că nu mai sunt șanse să fie terminat la timp. Astfel, proiectele cu implementare zero au fost scoase de pe listă, fiind prioritizate cele care aveau deja un progres de 30-40% sau mai mult.

Am gestionat foarte bine această situație. Experiența colegilor din primărie a făcut să nu avem astfel de probleme. Nu suntem blocați cu proiectele finanțate prin PNRR, iar programul Anghel Saligny este deja închis, procesul de recepție fiind finalizat. Ne-am recuperat deja banii depuși către minister pentru decontare.

Mecanismul pe care l-am folosit — și care cred că a fost cheia succesului — a fost plata facturilor către constructori din cashflow-ul nostru, din banii puși deoparte. Întotdeauna, când am întocmit bugetul de venituri și cheltuieli, am preferat să rezervăm sume pentru a acoperi eventualele întârzieri de la Guvern. Am ajutat firmele de construcții decontându-le facturile în una sau două săptămâni, iar ulterior noi am depus cererile de transfer la minister pentru sumele deja plătite. Societățile care au câștigat lucrările în Techirghiol au apreciat acest sprijin, deoarece nu au mai fost nevoite să aștepte banii câte 2, 3 sau 5 luni, așa cum se întâmplă în alte primării.

Video 4:

 

În prezent, pe PNRR avem patru proiecte în implementare:

- Sediul Primăriei (Corpul Vechi): este gata în proporție de 90%, estimăm finalizarea la sfârșitul lunii martie.

- Grădinița cu Program Prelungit: eficientizarea energetică este la un stadiu de 70-80%.

- Creșa: gestionată prin Compania Națională de Investiții, are un grad de implementare de peste 50% și trebuie să fie operațională până în august anul viitor.

- Extinderea pistei de biciclete (1,3 km): aici avem o mică întârziere din cauza condițiilor meteo, dar am cerut prelungirea contractului până în august anul viitor. Pista va continua pe lângă Grădina Botanică până în capăt.

Mai avem un proiect important pe Programul Operațional Regional (POR) 2021-2027, aflat deja în procedură de licitație publică, cu șapte ofertanți. Este vorba despre transformarea unei foste școli de pe strada Școlii într-un centru social de zi. Va fi un loc destinat bătrânilor singuri sau celor cu aparținători plecați în străinătate, unde vor beneficia de socializare și tratamente.

Tot pe POR suntem în evaluare tehnică cu proiectul pentru o nouă promenadă, care va continua zona existentă, în paralel cu pista de biciclete.

În ceea ce privește personalul, reorganizările făcute în anii anteriori ne permit să nu fim în pericol de a face disponibilizări. Avem 85 de posturi în organigramă, dar numai 55 sunt ocupate. Această marjă de funcții vacante ne va permite să ne încadrăm ușor în noile reglementări ale Guvernului, prin eliminarea posturilor libere. Cu numărul actual de angajați, ne putem desfășura activitatea în condiții optime”, a mai afirmat Soceanu.

Iulian Soceanu: Vergil Chitac sau George Scupra sunt doi primari care pot prelua conducerea PNL. Video   Robert Nenciu, Iulian Soceanu

2026, un an al prudenței în cheltuirea banilor

„Din punctul meu de vedere, suntem chibzuiți. Planul meu pentru anul 2026, pe lângă finalizarea proiectelor deja menționate, presupune o prudență sporită în tot ceea ce privește cheltuirea banilor publici. Vom fi rezervați, pentru a vedea exact care va fi evoluția economică, deoarece ne aflăm într-o situație în care încă nu știm cum va reacționa piața sau populația.

Prin urmare, vom rămâne în așteptare (stand-by). Ne vom asigura prioritizarea cheltuielilor de funcționare pentru serviciile pe care vi le-am enumerat anterior, astfel încât să nu le diminuăm calitatea, ci să le menținem la aceleași standarde. În a doua parte a anului, în funcție de evoluție, putem veni cu rectificări bugetare și putem continua dezvoltarea localității.

De obicei, în fiecare an, avem și proiecte pe care le finanțăm din fonduri locale. Despre ce este vorba? De exemplu, reabilitarea trotuarelor din orașul Techirghiol și extinderea rețelei de gaze naturale. Deși am racordat orașul la rețeaua de gaz, au mai rămas anumite tronsoane sau alei care nu au fost incluse în proiectul inițial. Acum facem aceste extinderi din bugetul propriu; anul acesta am realizat aproximativ 1,2 km pe străzi mici, de 50–70 de metri. Și acei cetățeni trebuie să beneficieze de rețea, așa că investim în funcție de solicitări.

O altă prioritate este decolmatarea firului de vale din orașul Techirghiol. Este o problemă critică pentru situațiile de urgență, deoarece zona centrală este inundată la fiecare ploaie care depășește 50–60 de litri pe metru pătrat. Lucrăm la acest proiect de reabilitare a firului de vale, care este deja depus la Compania Națională de Investiții (CNI). Am primit câteva solicitări de clarificări pe care le-am rezolvat, iar la începutul anului viitor le vom depune. Sperăm să obținem finanțarea, deoarece este un proiect de aproximativ 20 de milioane de lei, sumă pe care nu ne-o putem permite exclusiv din bugetul local. Pentru CNI nu este un proiect foarte mare și estimăm că vom avea succes.”, a mai spus Iulian Soceanu.

PNL Constanța ar trebui preluat de un parlamentar sau de un primar cu cel puțin trei mandate

În încheiere, am vorbit cu Soceanu tot despre PNL și despre cine va prelua conducerea Organizației PNL Constanța. Cine ar fi potrivit pentru a prelua ștafeta de la Bogdan Huțucă?

„În acest moment, ocup funcția de vicepreședinte în filiala PNL Constanța și nu m-am gândit niciodată să preiau conducerea; eu mai am o misiune de dus în orașul Techirghiol. Sunt însă convins că echipa de primari care există acum în Constanța va reuși să treacă peste acest moment. Cu siguranță vom găsi soluțiile optime pentru a nu apărea nicio ruptură în cadrul organizației. Sunt, probabil, doritori care vor să preia această misiune — care nu este deloc ușoară — și probabil ne vom întâlni, vom discuta și vom lua o decizie.

Pe cine văd cel mai potrivit, având în vedere că domnul Mitroi a făcut pasul în spate pentru a duce mai departe bătălia în PNL? Dacă ar fi după mine, cred că interimatul ar trebui preluat de unul dintre deputați, iar funcția de președinte plin să fie asumată de un coleg primar care are cel puțin trei mandate la activ. Domnul Chițac, dacă va dori, poate fi o variantă; este primarul municipiului reședință de județ și cred că ar fi în măsură să preia funcția, dacă își dorește. Știu că și colegul de la Ovidiu, George Scupra, în cazul în care nu se găsesc alte soluții, nu ar da înapoi. În urma discuțiilor, sigur se va găsi cineva, pentru că trebuie să fim serioși: s-au mai întâmplat situații în care oamenii au demisionat sau s-au rupt partide, dar întotdeauna a existat cineva care să preia conducerea și să meargă mai departe. Important este ca echipa actuală să rămână unită.

În final, referitor la modul în care a comunicat conducerea partidului în 2024 pentru a menține electoratul activ: consider că, având președinția Consiliului Județean din 2020 până în prezent, s-a făcut un efort constant de a pune pe masă tot ceea ce se realizează în instituție. Domnul președinte a avut conferințe de presă săptămânale și o comunicare foarte apropiată cu toată lumea. De asemenea, domnul Chițac nu mai este cel din anii anteriori; după cum vedeți, iese, explică, vorbește și comunică mult mai mult cu presa.

Noi, primarii, ne facem datoria în localitățile pe care le coordonăm. Informăm publicul și cetățenii, fiecare conform specificului localității sale. Domnul Huțucă, în calitatea dânsului de președinte, ceilalți colegi deputați și colegul senator, de asemenea, comunică pe paginile de socializare și în presă. Fiecare are stilul său de a comunica, dar cred că publicul larg a fost informat corect privind activitățile noastre. Dovada este faptul că și în anul 2024 PNL a câștigat județul Constanța. Aceasta înseamnă că noi, primarii, ne-am făcut treaba, iar domnul Chițac, fiind reales în municipiul Constanța, și-a făcut, de asemenea, treaba.”, a concluzionat Iulian Soceanu.  

Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:

 

.

 

  

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?