REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Josep Borrell: UE nu vrea să intre într-un „război rece“ cu China

Josep Borrell: UE nu vrea să intre într-un „război rece“ cu China

Replica API 11 iunie 2020 | 00:00 886

Uniunea Europeană nu are intenţia să intre într-un 'război rece' cu China din cauza campaniilor de dezinformare legate de pandemia de COVID-19 venite din această ţară, a dat asigurări miercuri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, transmite AFP, citată de Agerpres.

Josep Borrell

'I-am spus ministrului de externe chinez: ''Nu vă îngrijoraţi, Europa nu se va angaja în niciun fel de război rece cu China''', a declarat Borrell, întrebat despre videoconferinţa avută marţi cu Wang Yi în pregătirea unui summit UE-China.

'Noi lucrăm deja de mult timp împotriva dezinformării. Am început în urmă cu cinci ani. În ultimii ani, dezinformarea a vizat de asemenea surse provenite din China, însă ea nu a fost îndreptată împotriva Chinei', a explicat Borrell, cu ocazia prezentării unei strategii de combatere a dezinformării pe teme sanitare.

'Rusia şi China se află în spatele unor campanii de dezinformare împotriva acţiunilor întreprinse în UE pentru a lupta contra propagării COVID-19. Avem probe suficiente', a explicat şi comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova.

'Aceste campanii slăbesc măsurile luate în materie de sănătate şi se vor amplifica împotriva campaniilor de vaccinare', a atenţionat ea.

Josep Borrell a recunoscut însă că 'nu avem capacitate de coerciţie', 'mai ales că autorităţile ruse şi chineze afirmă că nu sunt responsabile de aceste campanii', pentru că media care le vehiculează 'sunt firme private'.

Borrell a mai afirmat că a primit asigurări marţi din partea ministrului chinez că Beijingul 'nu are ambiţii militare'.

'Cuvintele contează în diplomaţie, dar faptele contează poate mai mult. Suntem pe deplin conştienţi în Europa că Beijingul îşi creşte cheltuielile militare', a subliniat el totuşi.

'Una este ceea ce spun chinezii. Altceva este cunoaşterea noastră a faptelor', a conchis şeful diplomaţiei UE.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212