Kievul şi Moscova au început discuţiile despre eliberarea ucrainenilor deţinuţi în Rusia
Kievul şi Moscova au început discuţiile despre eliberarea ucrainenilor deţinuţi în Rusia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestKievul a început tratativele cu Rusia cu privire la eliberarea ucrainenilor deţinuţi în Rusia şi în estul Ucrainei, a anunţat joi administraţia prezidenţială ucraineană, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
''Am început deja o discuţie cu Federaţia Rusă despre schimbul de ucraineni - toţi, printre care tătari crimeeni, alţi ucraineni care se află pe teritoriul Rusiei'', a anunţat biroul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Moscova şi Kievul au făcut un prim schimb de prizonieri în luna septembrie a anului trecut, măsură salutată de Occident şi considerată un pas major către detensionarea relaţiilor ruso-ucrainene după anexarea Crimeei de Rusia.
La 7 septembrie 2019, două avioane care transportau 35 de prizonieri ucraineni şi 35 de prizonieri ruşi au aterizat pe aeroporturile din Moscova şi, respectiv, Kiev în cadrul unui schimb fără precedent între cele două ţări.
Regizorul ucrainean Oleg Senţov, care a fost ţinut în închisoare în Rusia, s-a aflat printre cei 35 de ucraineni care au fost transferaţi de la Moscova la Kiev. De asemenea, în acest schimb au fost incluşi cei 24 de marinari ucraineni arestaţi în strâmtoarea Kerci anul trecut.
În 2014, Rusia a ocupat şi anexat Crimeea, un punct strategic la Marea Neagră, ca ripostă la înlăturarea preşedintelui ucrainean pro-rus de la acea vreme, Viktor Ianukovici. La scurt timp, în regiunile Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, a izbucnit un conflict armat în care au fost ucişi aproximativ 13.000 de oameni, conform estimărilor ONU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.5° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





