Klaus Iohannis condamnă mobilizarea parțială dispusă de Vladimir Putin
Klaus Iohannis condamnă mobilizarea parțială dispusă de Vladimir Putin
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreședintele Klaus Iohannis a condamnat ferm, miercuri, în numele României, anunțul liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, privind „mobilizarea parțială” a rezerviștilor ruși pentru a putea participa la conflictul din Ucraina.
„România condamnă ferm anunțul președintelui Putin despre pașii pe care îi face Rusia spre noi escaladări în războiul ilegal împotriva Ucrainei. România reiterează apelul către Federația Rusă să oprească imediat agresiunea împotriva Ucrainei și să-și retragă toate forțele armate”, a scris Iohannis.
Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri dimineaţă o "mobilizare parţială" a rezerviştilor, deschizând calea pentru o escaladare majoră a războiului din Ucraina, în timp ce Moscova pierde teren pe câmpul de luptă. Liderul de la Kremlin a avertizat că Rusia este pregătită să utilizeze "toate mijloacele sale de apărare", inclusiv nucleare, pentru a "se apăra".
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că a luat act cu îngrijorare de declaraţiile preşedintelui rus Vladimir Putin - privind mobilizarea parţială a armatei Federaţiei Ruse şi organizarea unor aşa-zise referendumuri în regiunile ucrainene Donbas, Herson şi Zaporojie - şi a subliniat că România îşi va păstra atitudinea echilibrată şi va continua să analizeze cu calm alături de aliaţii din NATO evoluţia situaţiei din Ucraina, conform stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News