La ce e bun vecinul

Au existat de-a lungul timpului articole despre constănţenii care îşi reclamă vecinii, la orice instituţie posibilă şi imposibilă, doar de amorul artei. Unii reclamau că vecinii îşi sparg pereţii de rezistenţă ai locuinţelor - lucruri grave, dar în multe cazuri nedovedite, descoperindu-se de fapt că vecinul reclamagiu avea doar chef să îi facă deranj altuia din motive meschine de invidie numai de respectivul înţelese. În afară de Corpul de Control al primăriei ori Inspectoratul în Construcţii, şi secţiile de poliţie au avut, în cursul anilor, "clienţii" lor: oameni care, din cauza bolilor, îşi imaginau că vin vecinii hoţi, noaptea, peste ei, le fură ce nu aveau de furat şi aşa mai departe. Te bufneşte râsul citind anumite sesizări ale unor constnţeni şi te întrebi: e prea multă prostie, răutate sau e deranj la mansardă? Ne plângem şi acuzăm că autorităţile nu intervin să ne rezolve problemele, probleme care cad în sarcina lor pentru rezolvare; dar nu realizăm, de multe ori, că avem constănţeni care irosesc timpul autorităţilor cu prostii. Nu spun că în rest autorităţile s-ar da de ceasul morţii să reacţioneze, nu le iau apărarea, dar tot nu pot să nu vă lucrurile într-o altă lumină, dincolo de amuzamentul pe care mi-l produceau, la un moment dat, petiţiile stupide ale unora. Spun asta acum, după ce am aflat că am fost "pârât" de un vecin sau vecină că e deranjat/deranjată de orele la care ajung acas şi de zgomotul tocurilor... Adevărul este că da, recunosc, special o fac, îmi îndes tocurile asfaltul din faţa blocului, în scările de beton din bloc şi îmi doream nespus să dau astfel ocazia vecinilor să mă reclame. Iar pe viitor voi insista s comit şi alte "atrocităţi" la fel de... fără termen de comparaţie. Povestea asta poate suna ca un banc în genul celui cu vecinul şi papucii de casă, numai c este o chestie reală, care mă pune în postura de a mă întreba dac unii semeni chiar nu au altceva mai bun de făcut cu viaţa lor. Nu de alta, dar, ca tabloul să fie complet, realitatea stă după cum urmează: de ceva vreme nu mai port tocuri, deci reclamaţia vecinului/vecinei e cumva "ruptă din stele". Suficient, cred, cu istorioara personală, revin însă la concluzia la modul general: ne place prea mult să ne uităm în ograda altuia, din motive deloc importante, din dorinţa de a-i muri capra vecinului, indiferent că vecinul poate fi unul dintre aceia care îţi oferă o can de zahăr, o mână de ajutor, în caz de nevoie. Doar aşa, de ai naibii.