La ceremoniile de la Ierusalim, preşedintele rus Putin n-a dorit să dea mâna cu vicepreşedintele american Pence
La ceremoniile de la Ierusalim, preşedintele rus Putin n-a dorit să dea mâna cu vicepreşedintele american Pence
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestVladimir Putin, Mike Pence
Preşedintele rus, Vladimir Putin, la sosirea joi în sala unde urma să înceapă forumul dedicat comemorării victimelor Holocaustului, la Ierusalim, a dat mâna cu prinţul Charles al Marii Britanii, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, dar a trecut pe lângă vicepreşedintele american Mike Pence, fără să-i întindă mâna, relatează publicaţia rusă Vzgliad, citată de Agerpres.
O înregistrare video cu acest moment a fost postată pe pagina Twitter a agenţiei de presă RIA Novosti de către jurnaliştii acestei agenţii acreditaţi pe lângă preşedinţie şi care l-au însoţit pe Putin în vizita efectuată joi în Israel.
Preşedintele rus Vladimir Putin participă joi la ceremoniile de comemorare a Holocaustului împreună cu alţi 40 de lideri străini, ocazie cu care a dezvelit un monument la Ierusalim în memoria victimelor blocadei Leningradului de către nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Relaţiile dintre Rusia şi SUA traversează o perioadă complexă, după ce Moscova a fost sancţionată de către Occident pentru anexarea peninsulei ucrainene Crimeea (în 2014) şi susţinerea - în special militară - a rebelilor separatişti proruşi din Donbas (estul Ucrainei). În 2016, Washingtonul, în baza informaţiilor serviciilor secrete americane, a acuzat Rusia de ingerinţă în alegerile prezidenţiale din SUA din acel an. În 2019, SUA s-au retras primele din Tratatul privind Forţele Nucleare (INF) din 1987, acuzând Moscova de încălcarea prevederilor pactului. Rusia a ripostat şi şi-a suspendat participarea la INF, considerat piatra unghiulară a securităţii europene din ultimele decenii. Viitorul ultimului tratat de dezarmare strategică dintre cele două ţări, New START, care expiră anul viitor, rămâne incert.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.5° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





