REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

La Universitatea Ovidius se împart gradații de merit personalului care nu merită!

La Universitatea Ovidius se împart gradații de merit personalului care nu merită!

Mirela PASCAL 19 februarie 2025 | 00:00 7245

Fostele șefe ale casierei Luminiței Ștefan, care a furat, ani la rândul, zeci de mii de euro din visteria Universității Ovidius, sunt premiate, acum, de instituția superioară cu un plus la salariu de 25%, prin binecunoscuta „afacere“ gradația de merit. Este vorba despre Daniela Durbălău, șefa a Biroului Contabilitate (transformat în Serviciul Contabilitate Financiar), și Mariana Ianuș, șefa Biroului Financiar (transformat în Gestiune și Serviciu Financiar Plăți), cărora Comisia de evaluare privind ierarhizarea candidaților înscriși la concursul pentru acordarea gradațiilor de merit le-a dat punctajele cele mai mari, de 500 de puncte.

La Universitatea Ovidius se impart gradatii de merit personalului care nu merita!

În ultimii ani, Universitatea Ovidius a fost implicată în mai multe scandaluri. Printre acestea se numără și cel din anul 2017, atunci când din casieria centrală a instituției au dispărut 200.000 de lei. La acel moment, Luminița Ștefan (Tomiță) a recunoscut că a delapidat suma, pe perioada anchetei fiind detașată din funcția de casier pe un alt post, la tipografie. Lipsa banilor a fost descoperită după ce profesorii de la Facultatea de Inginerie au vrut să își ridice banii câștigați în cadrul unor cursuri preuniversitare organizate la un centru de pregătire din Universitate.

Sub ochii șefelor Durdălău și Ianuș s-au furat din casieria universității zeci de mii de euro

Casiera și-a recunoscut cele 187 de fapte materiale. Începând cu anul 2013 până în 2019, femeia a sustras suma totală de 209.253,11 lei, adică 46.933,19 euro. Luminița Ștefan se afla în subordinea Danielei Durbălău, la acea dată fiind șefa Biroului Contabilitate (desființat, ulterior și transformat în Serviciul Contabilitate Financiar), și Mariana Ianuș, șefa Biroului Financiar (desființat, de asemenea, la aceeași dată, și transformat în Gestiune și Serviciu Financiar Plăți)

La Universitatea Ovidius se împart gradații de merit personalului care nu merită!Durdălău Daniela

În 2021, șefii de la Ovidius au venit cu un nou regulamentul, regulament care a venit la pachet cu câteva modificări, iar una dintre acestea viza desființarea Biroului Contabilitate și a Biroului Financiar. A fost înființat Serviciul Contabilitate Financiară și de Gestiune și Serviciu Financiar Plăți pentru care au și fost scoase la concurs posturile de conducere. Care le-au câștigat, cine credeți: cele două numite de mai sus.

La Universitatea Ovidius se împart gradații de merit personalului care nu merită!Mariana Ianuș

În cazul în care nu știați, funcția de șef serviciu presupune un salariu cu mult mai mare decât funcția de șef birou pe grila de salarizare. Acesta fiind, cel mai probabil, și motivul pentru care birourile au fost desființate, în detrimentul serviciilor nou înființate.

Nu știm dacă banii au mai fost recuperați, cert este că acum, la ani de zile de la neglijența șefelor Durdălău și Ianuș, cele două sunt recompensate de Universitatea Ovidius cu gradații de merit.

 

La Universitatea Ovidius se impart gradatii de merit personalului care nu merita!

Gradația le aduce profesorilor, inclusiv personalului auxiliar din instituțiile de învățământ, un plus de 25 % la salariu. Așa cum Replica a relatat recent, au fost puse în joc 72 de gradații, cele mai multe... la Facultatea de Medicină. De aici, 25 de profesori universitari vor avea un plus la salariu. Sunt însă și facultăți pentru care nu s-a găsit disponibilă nici măcar o gradație, cum ar fi Facultatea de Teologie, Facultatea de Farmacie, Facultatea de Istorie și Facultatea de Matematică și Informatică nu va avea gradații de merit.

La Universitatea Ovidius se impart gradatii de merit personalului care nu merita!

Va primi gradație de merit și... bibliotecara, pentru că a fost pusă la bătaie o singură distincție pentru Biblioteca Universitară Ioan Popișteanu. Tot câte o distincție va fi oferită unui angajat de la Direcția Resurse Umane și Salarizare și Departamentul Secretariat General. Revenind, cele două merituoase au avut punctajul cel mai mare, după cum a decis comisia condusă de Adrian Vintilă, alt nume controversat din Universitatea Ovidius, despre care am mai vorbit în edițiile anterioare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vaai de noi cu asa oameni incompetenti
8
1
Le a mituit cumva prespălare teodosie
6
0
Mare scofala !! Casiera fuge cu banii univ și ii împarte cu profii de acolo
7
3
Ele nu au vina căci angajatorii sunt nulitati
8
0
Se dac de ras cu profesorii de acolo d apoi cu aceste fufe
6
2
la ce analfabeti cu diploma scoate, asa trebuie sa fie si profesori.
5
3
De aia Univ. Ovidiu este asa de renumita! Fabrica de Cartoane!
9
2
De aia Univ. Ovidiu este asa de renumita! Fabrica de Cartoane!
9
2
Ovidius e de mult timp o cloaca
17
0
Si Ovidius a ajuns o cloaca?
23
0