REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
14.8° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Laurențiu MIRONESCU candidează pentru postul de DIRECTOR din Ministerul Transporturilor

Laurențiu MIRONESCU candidează pentru postul de DIRECTOR din Ministerul Transporturilor

Replica API 26 mai 2021 | 00:06 6246

Mâine, 27 mai, va avea loc concursul pentru ocuparea funcției de director transport naval din cadrul Ministerului Transporturilor. Replica a anunțat, deja, faptul că ministrul Cătălin Drulă o preferă în funcție pe USR-ista Doina Cojocaru, consilier local la Ovidiu și consilier juridic în Portul Constanța, însă, surpriză ! Va avea un contracandidat de temut. Nimeni altul decât Laurențiu Mironescu, fost deputat în Parlamentului României în legislatura 2004-2008, fost secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, în 2011 și... un specialist.

Patru persoane s-au înscris la concurs, printre acestea numărându-se, așa cum am precizat și mai sus, Doina Cojocaru, preferată de Cătălin Drulă pentru acest post. De altfel, și-a pregătit ploile la Portul Constanța, acolo unde deține funcția de consilier juridic.

Un contracandidat puternic este însă Laurențiu Mironescu, cu vaste cunoștințe și experiență în domeniu. În schimb, Cojocaru are experiență doar în domeniul juridicului.

Laurențiu Mironescu ne-a confirmat faptul că s-a înscris la concurs, urmând să meargă la București pe 27 mai, pentru a susține examenul.

Despre Laurențiu Mironescu

A absolvit Liceul de matematică fizică Mircea cel Bătrân din Constanța în 1986 și Institutul de Marină Civilă în 1991. Între 1991 și 1997 a efectuat serviciu la bordul navelor maritime comerciale în calitate de ofițer maritim punte III, II, căpitan maritim secund, iar din 1997 Comandant de cursă lungă. În 1999, după o scurtă perioadă la Inspectoratul Navigației Civile a fost numit director general al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța.

În perioada 2001 - 2002 a urmat programul de master în științe în transporturi și management maritim al Universității Anvers, Belgia, ca bursier al statului flamand.

Din 2002 până în 2011 a fost director al Centrului de perfecționare al marinei civile Constanța, cu excepția perioadei 2004 - 2008 când a reprezentat județul Constanța în Parlamentul României pe listele PD, devenit ulterior PDL.

În 15 mai 2010, a fost ales președinte al Ligii Navale Române.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468