REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
18.4° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Licitația de 5 milioane de euro de la CNE Cernavodă, anulată pentru abateri grave

Licitația de 5 milioane de euro de la CNE Cernavodă, anulată pentru abateri grave

Mirela PASCAL 2 decembrie 2023 | 00:00 6270

Nuclearelectrica Serv SRL a deschis, recent, procedura pentru achiziționarea produselor de curățenie și igienă, valoarea estimată ridicându-se până la circa cinci milioane de euro, din estimări. Obiectul contractului constă în achiziția de produse de curățenie și igienă, prin încheierea unui acord-cadru, cu maximum 3 operatori economici, cu o durată de 48 de luni, împărțit în 2 loturi, astfel: Lotul 1 - Detergenți și produse conexe; Lotul 2 - Produse de igienă și odorizante. Licitația a fost anulată pentru abateri grave de la prevederile legislative care afectează procedura de atribuire, fiind imposibilă încheierea contractului. Decizia a fost pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în octombrie, fiind admisă, astfel, contestația formulată de GB INDCO SRL, campioană la contestațiile înregistrate la achizițiile publice derulate în pandemie.

Licitatia de 5 milioane de euro de la CNE Cernavoda, anulata pentru abateri grave

Produsele de curățenie și igienă pe care Nuclearelectrica intenționează să le cumpere sunt necesare desfășurării în condiții optime a serviciilor de curățenie și igienă, pentru CNE Cernavodă. Valoarea totală estimată a achiziției se situează între 8.311.898,16 lei fără TVA și 24.935.694,48 de lei fără TVA, adică între peste 1,68 de milioane de euro și circa 5 milioane de euro. Concret, obiectul contractului constă în achiziția de produse de curățenie și igienă, prin încheierea unui acord-cadru, cu maximum 3 operatori economici, cu o durată de 48 de luni, împărțit în 2 loturi, astfel: Lotul 1 - Detergenți și produse conexe, estimat între 2.164.575,22 și 6.493.725,65 de lei fără TVA și Lotul 2 - Produse de igienă și odorizante, estimat între 6.147.322,94 și 18.441.968,83 de lei fără TVA.

Având în vedere suma, nu este de mirare că s-au găsit firme care să conteste procedura. GB INDCO SRL, campioană la contestaţiile înregistrate la achiziţiile publice derulate în pandemie, a reușit să blocheze licitația, în urma contestației formulate aceasta fiind anulată, iar compania obligată la reluarea procedurii.
Motivul anularii: abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului, conform Deciziei CNSC nr. 2330/C8/2526 din data de 04.10.2023, prin care s-a admis, în parte, contestația formulată de GB INDCO SRL și s-a dispus anularea procedurii de atribuire.

Licitatia de 5 milioane de euro de la CNE Cernavoda, anulata pentru abateri grave

GB INDCO SRL, campioană la contestaţiile înregistrate la achiziţiile publice derulate în pandemie

Pandemia a fost o adevărată mina de aur pentru anumiţi băieţi deştepţi din diverse instituţii publice şi din mediul privat, în contextul în care pe motiv de “risc epidemiologic şi biologic ridicat” sute de instituţii publice au cumpărat cu nemiluita de la firme de casă milioane de măşti, combinezoane, botoşi, mănuşi, dezinfectanţi sau covoraşe dezinfectante cu sume imense. Pentru a vă face o imagine în privinţa dezmăţului financiar care a stat în spatele afacerii de “combatere” a COVID-19 trebuie subliniat cã în intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2023, dintre sutele de licitaţii de acest gen organizate în România, 53 au fost contestate pentru diverse nereguli la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor – instituţie administrativ jurisdicţională având ca scop soluţionarea litigiilor în domeniul achiziţiilor publice. Dintre litigiile care au ajuns doar în 2023 la CNSC, 45 au fost soluţionate. GB INDCO SRL, unul dintre principalii  jucãtori de pe această piaţã în pandemie, a formulat 275 de contestaţii. Adică 8,51% din numărul total al contestaţiilor înregistrate la Consiliu! Practic, numărul contestaţiilor formulate de GB INDCO SRL la CNSC a fost aproximativ similar cu numărul total al contestaţiilor formulate pe parcursul anului 2022 de toate firmele de protecţie şi pază care au contestat diverse proceduri de achiziţie publică (283 contestaţii, adică 8,75% din totalul contestaţiilor înregistrate).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu au mai participat UNIFY PRIN REPREZENTANTUL MAFIOT CALIN SI DROGATUL MOCANU FLORIN CARE AU FURAT PRIN TOT FELUL DE COMBINATII CU POSTOLE,BUCUR,IONICA VASILICA ETC ?
1
0
Nu sau înțeles la aia 10% spaga
4
0
Luati o prin gura
3
3
ghinion de ...nesansa ,la cata experienta are firma totul ar trebuii sa iasa bine si la iarna cald!dar se cam sare ...armasarul !
3
0
Nuclearserv,puscaria va mananca cand o veni curtea de conturi!
7
3

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436