Liderii PNL au decis să nu facă un nou guvern cu PSD. Cum au fost împărțite voturile
Liderii PNL au decis să nu facă un nou guvern cu PSD. Cum au fost împărțite voturile
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestReprezentanții PNL au votat în ședința de luni să nu facă o alianță cu PSD. Au fost 39 de voturi „pentru”, 10 împotrivă și 5 abțineri. De precizat e că 14 filiale județene PNL nu au fost cu Bolojan.
Biroul Politic Național al PNL a fost convocat la ora 17.00 de președintele partidului, Ilie Bolojan, pentru a discuta despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru.
Ședința a avut loc după ce președintele Nicușor Dan l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, lider liberal și fost ministru al Dezvoltării.
Ce le-a spus liberalilor Ilie Bolojan
„Suntem într-o situație cum partidul nu a mai fost de mult și avem trei problematici. Avem anunțul de dumunică dimineață al președintelui României prin care Adrian Veștea este propus în calitate de premier în așa fel încât să formeze un Guvern. Acest anunț s-a facut în condițiile în care domnul Veștea nici pe mine, nici pe domnul secretar general nu ne-a anunțat în prealabil. Din acest punct de vedere a fost cel puțin o atitudine cel putin necolegială. E vorba de o situație în care e pus partidul. (...)
Am dat până acum 3 decizii în care am spus că nu vom mai intra într-o formă de Coaliție cu ei. Aceste decizii s-au luat și înainte de moțiune, dar și după. Dacă acceptăm orice fel de discuție legată de un Guvern condus de Adi Veștea înseamnă că trebuie să invalidăm deciziile anterioare. (...)
Pentru a vedea unde suntem, vă supun din nou votului reconfirmarea deciziilor anterioare ca soluția politică pe care o propune PNL să nu ne duca la o întelegere cu PSD. În funcție de acest vot ne setăm discuțiile. Cine e de acord să ne reconfirmam deciziile fără PSD?”, le-ar fi spus Bolojan liberalilor, conform unor surse.
Nicușor Dan a anunțat duminică faptul că Eugen Tomac și-a depus mandatul și a afirmat că, în acest moment, „este clar că o soluție politică este cea potrivită”. Președintele a spus despre Adrian Veștea că este „o persoană categoric pro-occidentală”, cu experiență administrativă și cu responsabilitatea gestionării bugetelor.
Desemnarea lui Veștea a provocat tensiuni în PNL
Desemnarea lui Veștea a provocat însă tensiuni în PNL. Ilie Bolojan a declarat că decizia președintelui a fost luată fără consultarea conducerii partidului și a calificat-o drept „un act ostil” și „o încercare de rupere a PNL”.
Bolojan a criticat faptul că șeful statului a ales un membru al partidului pentru funcția de premier fără o discuție prealabilă cu conducerea formațiunii.
„Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială”, a declarat președintele PNL.
Adrian Veștea a susținut, duminică seara, că își dorește să conducă un guvern susținut de întreg Partidul Național Liberal și a respins ideea unei rupturi interne.
„Eu cred că mâine voi avea forța de a-i putea convinge, de a pune țara pe primul plan, de a trata cu responsabilitate acest moment și de a-mi fi alături”, a declarat acesta.
Premierul desemnat a mai spus că România nu își permite instabilitate politică și că este nevoie de o majoritate solidă pentru continuarea reformelor, scrie stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
24.1° Constanța 







.jpeg_t.jpeg)





