rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

LISTA ARESTAȚILOR în URMA ACȚIUNII de AMPLOARE a DIICOT! Video

Sute de percheziții au avut loc în cadrul unei acțiuni de amploare a DIICOT, fiind vorba de Operațiunea OMAHA. Astfel, la Constanța, 44 de persoane au fost arestate, iar în cazul a altor 4 inculpați se va cere arestarea în lipsă. Menționăm că, în județul nostru, au acționat oamenii legii din cadrul BCCO Constanța sub coordonarea procurorilor DIICOT.

Lista persoanelor arestate

Este vorba despre: Alexandru Gheorghe, Alexandru Iancu zis Bărbosu, Alexandru Ionuţ, Alexandru Neli, Alez Ana-Maria, zisă Muta, Alez Geansu, Ali Dinarlî zis Bîti, Ali Duran, Amet Ridvan, Asan Belgin – Rino, zis Bigilic, Asan Erdinci, zis Edi, Edicu, Asan Turgai, Buruiană Florin, Buruiană Marian, Buta Ştefan, Butiuc Anamaria – Alexandra, Călin Gabriel Antonio, zis Chioru, Curte Bogdan – Ionuţ, Curte Felicia, Diaconu Ionuţ – Bogdan, zis Moldoveanu, Enachi Gabriela – Isaura zisă Izaura, Ganciu Dorel, zis Papi, Iacob Nicolae Titi, Ibraim Ecrem, zis Naşu, Frizeru, Ibraim Jacle, Ibraim Rozalia, Ibriş Amar, Kozac Robert, Licu Cosmin, Memet Mervrida, Moraru Stelian – Marius, zis Românu, Musa Sibel, Memet Raim (fost Mustafa), Mustafa Rufat, Mustafa Samet, Oanţă Bobi Ilie, Radu Elvis, Staicu Iuliana, zisă Giulia, Suliman Ilfan zis Pulii, Ţiu Melisa – Latifa, Ţiu Florentina, Ţiu George, zis Onasis, Trandafir Gabriela, zisă Gabi - Baba şi Ţiu Vasile Valentin, zis Vali.

Aceștia au fost arestați prventiv pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13 noiembrie 2020 şi până la data de 12 decembrie 2020 inclusiv. Au fost introduși în arestul IPJ Constanța.

Patru se sustrag

Totodată, menționăm că alte patru persoane au fost propuse spre arestare în lipsă.

”Disjunge propunerea formulată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Alez Omer – Rahman, zis „Arabu”, Mursel Rufat şi Suliman Ismail, şi fixează termen pentru soluţionarea acesteia la data de 19 noiembrie 2020 orele 12,00, pentru când se vor cita inculpaţii şi se vor emite mandate de aducere pe numele acestora. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 13 noiembrie 2020 ora 23,00”, potrivit minutei judecătorești.

Operațiunea OMAHA

Amintim că procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO și a unităților subordonate, la data de 11.11.2020, au efectuat un număr de 386 de percheziții domiciliare, în cadrul unor ample acțiuni, vizând destructurarea unor grupări infracționale organizate, acțiuni ce s-au derulat concomitent pe raza județelor Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Galaţi, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Constanţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Argeș, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Alba, Caraş-Severin, Timişoara, Arad, Bihor, Satu Mare, Cluj şi Bistriţa Năsăud şi a municipiului Bucureşti.

Cu ocazia activităților, au fost identificate 2 culturi care conțineau 100 de plante de cannabis și au fost indisponibilizate 423 de comprimate ecstasy, 830 de grame de cocaină, 3,5 kilograme de cannabis, 19,01 kilograme de masă vegetală de cannabis, 11,05 kilograme de substanțe psihoactive, 765 de grame substanță pulverulentă, 19 cântare electronice, 45 de grindere, 6 imobile, 6 autoturisme cu o valoare totală de 90.000 de euro, 13 laptopuri, 317 telefoane mobile, 197 cartele SIM, 80 de petarde, 3 arme neletale, 37 de cartușe, 301.260 de țigarete, 2.2 kilograme de aur, precum și sumele de 2.315.555 lei, 210.730 euro, 1.000 de dolari și 8.505 lire sterline.

Acțiunea reprezintă o continuare a activităților susținute desfășurate de către procurorii DIICOT în tot cursul anului 2020, finalizate prin întocmirea unui număr de 1543 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției, prin care au fost trimiși în judecată un număr de 3034 inculpați și au fost identificate 467 de victime ale infracțiunilor.

Video:

L.I.

duminică, 15 noiembrie 202022649
Comentarii

011jacle asan edi muta si toti(17 noi 01:17)
astia merita bagameas pula in morti si ranti lor de orfani ca au distrus mii de tineri cu drogurile eu le spun ca abea astept sa ajunga in poarta alba sa spele chilorti ahh doamne esti mare
012Bcco(16 noi 20:24)
Bravo, la mai multe astfel de actiuni... La puscarie cu toti traficantii si dealerii... Sper ca baietii aia de la bcco sa ii ia pe toti si sa curete orasul de lepre
06Robert(16 noi 10:26)
Prietenii lui robert
010@Bbrr(16 noi 02:29)
tigan basit. Sa-i vanda la copii tai de 11 12 ani droguri. Asta era problema ta, ca pestii, si sa-i lase pe aia care distrug vieti de om , la copii de 12 ani care au tot viitoru inainte. Un copil nu stie sa faca diferenta intre rau si bine, si e de ajuns un anturaj prost, si sa ia o data droguri, ca nu mai scapa toata viata. Mars!!! Caca-mas pa pieptu tau de dealer bashit care distrugeti viata la copii.
011Niste ciori(16 noi 01:21)
Pentru toti traficantii de droguri din Mangalia Tic -Tac Tic -Tac zilele va sunt numarate In Puscarie in frunte cu politistii corupti din Mangalia o sa sfarsiti Criminalilor!
016Va multumim!(15 noi 23:51)
Aplicati pedepse maxime acestor infractori. Multi dintre magistrati sunt parinti si trebuie sa se gandeasca ca asemenea elemente nu au ce cauta printre oamenii cinstiti. Trebuie sa vina ziua in care sa se puna stop nemuncii si imbogatirea de pe urma suferintei oamenilor.
85Bbrr(15 noi 23:39)
Eu nu inteleg , cum ati putut sa arestati si persoane minore , sunteti niste jeguri si scursuri ale societati femeile pe care le ati arestat au copii mici acasa si nepoti dece nu ati arestat doar barbati , dece i-ati arestat acum inainte de alegeri sa va imbogatiti de pe urma lor mai mult , ei nu au facut rau , drogati lesinati sunt problema dece nu ii duceti pe ei la dezintoxicare , daca ati face asta sunt sigura ca nu ar mai vinde nimeni dece nu ii arestati pe aia care baga femei la pula care le uda pe timp de iarna cu galetiile de apa si le bat de se pisa , pe ele asta numai vede statul
27hMM(15 noi 23:14)
DE CE NUMENI NU SE INTREABA - DE CESE ARESTATEAZA DOAR INAINTE DE ALEGERI
06Cta(15 noi 21:31)
Black Friday pentru bugetul tarii
76Gresit(15 noi 19:11)
Drogatii sunt scursurile societatii care au nevoie de drog ca sa se simta vii. Autoritatile nu fac bine ca ii aresteaza pe dealeri pentru ca jegurile care au nevoie de substante psihoactive ca sa aiba si ei parte de fericire nu mai pot sa isi procure cele necesare vietii. Daca diariile nu se mai DROGHEAZA ii gasim prin parcuri propavaduind nu stiu ce verset din carte
49Anonymous(15 noi 15:27)
Bine ca i-a prins, voi vedeti ce marfa de kkt? Pai aia e iarba? Hahahahahahahahaha
411Negoita Liviu primar Cernavoda(15 noi 14:35)
Nu va mai legati de proxenetii si interlopii din Cernavoda,Leftetierica,Piron ei m-au ales pe mine primar si ma sustin.Protectia acestora vin din partea mea a politiei a noastra a peneleului.Traiasca tiganii,proxenetii si interlopii Cernavodei care m-au pus primar o panarama de om fara scrupule.Cand am ajuns prima data primar eram un mieluselel acum sunt o javra precum tot peneleul
110Sefu(15 noi 11:28)
Lea dat smecleu
1111Aggah(15 noi 11:09)
Poate nu v-a spus nimeni ca nu obliga nimeni pe nimeni sa cumpere droguri, v-ati trezit toti prostii sa va dati cu parerea cand in afara se legalizeaza
821Din nou BCCO(15 noi 11:08)
Gaborii astia chear muncesc. Tot anul am auzit numa de ei. Leprele alea arestate au distrus o gramada de tineri si famili
216Interesant(15 noi 11:00)
Arestari inainte de alegeri dada cum sa nu sigur mai voteaza lumea pnl
322Cetatean(15 noi 09:51)
Bravo BCCO si DIICOT care au lucrat exemplar dar sper ca munca lor exceptionala sa nu fie naruita de justitia constanteana!
520m c(15 noi 09:15)
Cred ca ministrul Vela e bun ----trebuie pastrat indiferent de alegeri ----Carmen Dan a fost ministru catastrofa de slab
122Levent(15 noi 08:57)
Grasu ala de Raducanu din Mangalia vinde cocaina la copii
316MUNCA IN ZADAR(15 noi 08:47)
Prea mult zgomot pentru nimic . Pai la o asa actiune , ar fii trebuit sa auzim ca ati ridicat zeci sau poate sute de kg de droguri . Se vor gasi judecatori binevoitori care le va da drumu sau daca ii vor condamna , vor primi pedepse de ochi lumi . Sper sa ma insel eu si sa aud ca au primit ani grei de detentie . Au nenorocit o groaza de copiii , adolescenti si tineri . Eu ias intreba pe politicieni , de ce mama dracului nu mariti pedepsele , ce vreti sa ajungem ca 1 din 3 sa se drogheze ? Criminali vand moarte la plic si li se rupe de pedepse de 1 sau 2 ani .
213mai repeeeeedeeee(15 noi 07:59)
Oricum trebuie sa le dati drumul,ok ?
126DIICOT(14 noi 23:00)
Suntem pregatiti pentru urmatoarele calcari de domiciliu in casele infractorilor pana la sfarsitul anului
431Iacob Titi(14 noi 22:00)
Iacob Titi si Iacob Merien cur de fier curva curvelor videochatista orasului... Au pus viata in pericol a zeci de copii, sperau sa-si creasca plodul facut din saracie din banii incasati de pe droguri... Doi slinosi libidinosi care au imputit socialele cu iarba! Huaaa rusine sa va fie a-ti adus mascatii in Eforie, a-ti facut orasul de cacat, slinosu de Titi tundea cu cuiul in mana... Rusine!! IACOB Titi-IACOB Merien- Curte Bogdan Rose- Oanta Bobi-Ceamarlia- Sa putreziti in inschisoare!
434Constantean(14 noi 21:35)
Pe cand razii si cu proxenetii,camatarii ....??
39Xulesxu(14 noi 21:13)
M-ar interesa numele persoanelor decedate daca se poate si peste o saptamana daca se poate cauza mortii acestora...poate afla rEPLICA
216Gaboru(14 noi 20:32)
Bai ala cu Raducanu da prost mai esti. Pai pe astia i am adunat ca ii faceau concurenta ba boule
324Marius(14 noi 20:25)
Batuti zilnic cu bastoanele in burta sa nu lase semne asa cum bat si ei pe altii mai slabi. La arest bagati-le muci si urina in mancare.
220Profesor(14 noi 20:09)
Felicitari DIICOT daca ati arestat pe ..muta ..chioru ..pulii ..bengosu ..jegosu etc. acum constanta poate respire aer curat cu miros de iasomie ..bine ca nu a participat la actiune si politia locala ..facea prapad in lumea clanurilor etc.
334mai baeti(14 noi 19:27)
cautati mai bine in primarie !!! Acolo incepeti sa arestati putorile hoate ca merla. Aia din primarie sunt parintii tiganilor din listele voastre !!!
426pericol(14 noi 19:17)
BRAVO DICOT ATI REZOLVAT CEVA !
215Raducanu(14 noi 18:46)
Raducanu Mangalia aloo care il tine in brate aloooooo
119Ce adunatura(14 noi 18:41)
Toti numai gipsani.
423Fox(14 noi 18:29)
Averile confiscate si in lagar de munca in Delta la stuf!
019Divele de Monaco..(14 noi 18:14)
Cu securisti care beleau ayahoaska uunde sunt?
112Tudose(14 noi 17:52)
De care Raim e vorba? Batranu de la mangalia ?
322Xman(14 noi 16:59)
Mai sunt locatari in Henri Coanda?
331alx(14 noi 16:30)
pe afaceristii de kkt din km4 cand ii saltati? vira, birlic, druga. sa ne kkam pe ei de sifoane
216black lives matter(14 noi 16:21)
eliberati tuciurii rezidenti in chiliei ca altfel va reclama la CEDO
928Zoro(14 noi 16:07)
Cum se face ca exact cu o luna inainte de alegeri se fac aceste arestari?A se vedea si traficantul gasit astazi in aeroport cu valize cu bani.Pana acum unde a fost politia?Au tolerat aceste bande, pt a i aresta exact inainte de alegeri?Daaaa
241Pt Nicu(14 noi 15:31)
Care machidoni boule? E un stol intreg de ciori imputite...
434DIICOT(14 noi 15:26)
In KM 4-5 nu intrati peste zdrentele alea.
117Consternat(14 noi 15:20)
Daca sunt atatea cantitati confiscate, va dati seama cate au fost deja valorificate si cati consumatori sunt, unii chiar dependenti de substante hipoactive.Sa intelegem ca la fiecare pas ne asteapta un drogat care ne ameninta, fie sa ne jefuiasca, fie sa ne omoare.Si culmea sa fie declarat ca nu a avut discernamant. O lista nu ne foloseste la nimic.
312Ciorin ciuca bocat(14 noi 15:01)
Eu iam codosit meritau nu mai faceau plata asa am facut si cu cote goale ma dwranja meliteanu
322PIRON si LEFTERICA(14 noi 14:48)
GANGSTERII ORASULUI CERNAVODA DECALARA DIICOT CA NU AVETI SANSE SA VA LEGATI DE NOI PENTRU CA JUCAM TARE CHIAR SUB PROTECTIA PRESEDINTELUI.
318Cum(14 noi 14:39)
Sa acopere Bozolan un dealer, cum....sunteti cu capul....Pai parchetul statea asa de florile marului cu informatia asta
935Sorin(14 noi 14:36)
BRAVO BCCO SI DIICOT CONSTANTA,NOTA 10 . NOTA 10 SI PENTRU REPLICA .
130Antonescu(14 noi 14:18)
O gramada de ciori - asa va trebuie daca nu ma bagati in seama!!!
113LUPULICA(14 noi 14:08)
amenintat de politistu local, pe iutub
441RADUCANU RAZVAN DEALER(14 noi 14:07)
RADUCANU RAZVAN din MANGALIA fiu de fost politist este un criminal nenorocit a omorat lumea cu drogurile lui!!! Si o sa mai omoare si pe altii cu drogurile ALO DIICOTU! Raducanu Razvan si Cristi Dafina vand droguri atat in Mangalia cat si prin Mamaia si la Bucuresti! Este implicat si CRISTI BOZOLAN de la POLITIE care il acopera pe alt dealer din MANGALIA si anume FINUL LUI unu zis VERDE! Se mai vand multe droguri si in zona LA MOARA tot in MANGALIA. DIRECT LA PUSCARIE CU TOTI VANZATORII DE MOARTE !!!
730Nicu(14 noi 13:58)
La Constanta,numai machidoni!
mai mult...Anchete
6 oct 00:00AncheteDECIZIE BOMBĂ a Curții Constituționale privind CUVETA lacului SIUTGHIOL

Marți, 6 octombrie 2020, Plenul Curții Constituționale, în cadrul controlului posterior promulgării, cu unanimitate...5822

7 oct 00:10AncheteSCANDAL! SOȚIA lui ILIE NĂSTASE amenință ca va ÎNCHIDE un magazin din CONSTANȚA13882
25 oct 00:01AncheteStila SARAFU LOVEȘTE din nou: SCANDAL în stradă, cu două FEMEI. VIDEO!21395
27 oct 00:11AncheteMariana Soceanu, de la CT BUS, a SUSTRAS bani din CASIERIA RATC, pe vremea când era CONTABIL ŞEF

Noi detalii ies la iveală despre directorul economic în cadrul CT Bus Constanța, Mariana Soceanu, despre care Replica...11231

1 oct 00:07AncheteViceprimarul BABU, dat AFARĂ dintr-o cafenea de FIȚE din centrul CONSTANȚEI24493
23 noi 00:09AncheteEXCLUSIV! POLIȚIST din CONSTANȚA, AMENINȚAT de un ȘOFER: Lasă, că ne întâlnim pe TRASEU! VIDEO7624
17 noi 13:36AncheteMario Tapangea, CONDAMNAT pentru DEȚINERE de DROGURI de mare RISC

Mario Octav Tapangea, fiul magnatului Ioan Tapangea, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii...35237

10 noi 00:39AncheteSCANDAL: ITALIENII care fac AFACERI cu FIN.CO.GE.RO își trag ȚEPE între EI4220
9 oct 00:20AncheteMINCĂ, ACUZAT că eliberează DIPLOME de care cursanții NU se pot FOLOSI!13497
9 oct 00:09AncheteAgresorul Ninja din Valu a ATACAT și un LUPTĂTOR DIAS!

Un scandal cu săbii a avut loc acum câteva zile, în Valu lui Traian, totul pornind de la o datorie. Agresorul, fiind...9559

9 oct 00:09AncheteMINORELE din CONSTANȚA au dat JUCĂRIILE pe IUBIŢI28316
16 sep 23:55AncheteLICITAŢIA pentru PUG-ul CONSTANŢEI a fost CÂŞTIGATĂ, cu date FALSE… cu DEDICAŢIE!8945
Vremea
7.3°7.3° - 8.2° marţi, 24 noiembrie 2020
ConstanțaUmiditate: 68%
Vânt: 8.19 m/s
Presiune: 1027 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 noi 00:00SportMohamed Salah revine la antrenamentele lui Liverpool după ce s-a vindecat de Covid-19

Golgheterul egiptean Mohamed Salah, care a ratat meciul pe care echipa sa, FC Liverpool, l-a câştigat duminică pe...271

24 noi 00:00SportLiga Campionilor - Messi nu figurează în lotul Barcelonei pentru meciul cu Dinamo Kiev

Starul argentinian Lionel Messi nu a fost inclus în lotul cu care FC Barcelona se va deplasa în Ucraina pentru meciul...335

24 noi 00:00SportAl Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, cu scorul de 2-0, Al Nassr

Formaţia Al Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Al Nassr,...302

24 noi 00:00SportLiga 1: Gaz Metan Mediaș vs FCSB 2-3

Formaţia FCSB a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 3-2, echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XI-a a Ligii I....410

Local
24 noi 21:44LocalRAZII ale polițiștilor de la transporturi, în județul Constanța

Polițiști din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat, weekend-ul trecut,...867

24 noi 21:44LocalAbsolvenții de medicină care au picat rezidențiatul cer să fie și ei admiși

Sute de absolvenți de medicină care au picat rezidenţiatul la limită au făcut o petiţie online prin care cer...1049

24 noi 21:44LocalCOVID-19: Incidenţa la Constanţa a depăşit cifra 10

Localitățile constănțene ce au cea mai mare incidență la mia de locuitori, conform informării oferite de...4137

24 noi 21:42LocalBOLID în valoare de aproximativ 75.000 lei, descoperit de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit un autoturism, în...754

24 noi 21:42LocalInfracțiuni depistate de polițiștii tulceni

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna...533

24 noi 21:41LocalCeamurlia, ÎN FLĂCĂRI! Au ars 1500 de baloți de lucernă

1342

Politică
24 noi 23:52PoliticăMarcel Ciolacu își anunță DEMISIA din Camera Deputaților

Marcel Ciolacu a decis să demisioneze din postura de deputat înainte de încheierea actualului mandat! Motivul:...1027

24 noi 23:52PoliticăBEC: Alegătorii români votează pentru parlamentare la orice secţie din străinătate, cu dovada domiciliului

Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării şi membrii birourilor electorale ale secţiilor de...392

24 noi 23:51PoliticăIohannis: Strategia de vaccinare anti-COVID va fi supusă aprobării CSAT

377

24 noi 23:51PoliticăLudovic Orban: Semnăm contracte de finanțare pentru dotarea a 10 spitale din București

Premierul Ludovic Orban a anunţat au fost semnate contractele de finanţare pentru 10 spitale din Capitală, luni, 23...496

24 noi 23:51PoliticăLudovic Orban: Sigur că ne dorim să deschidem şcolile

Ludovic Orban afirmă că Guvernul îşi doreşte să deschidă şcolile, însă nu oferă un orizont de timp în care...605

24 noi 23:50PoliticăInterviu LIVE cu Sorin Andrei, candidat USR PLUS la SENAT

452

Interviuri
7 noi 00:09InterviuriMircea DOBRE: DEZASTRUL COVID este CREAT, în mod ARTIFICIAL, de cei care conduc această ţară

Mircea Dobre, candidatul Pro România pentru al treilea mandat în Camera Deputaților, se înscrie în lista celor mai...4247

6 noi 00:11InterviuriSorin Andrei, candidat USR-PLUS la SENAT: Constanța a ajuns un ORAȘ fără VIZIUNE strategică! Video

Sorin Andrei candidează, din partea USR-PLUS, pentru un loc în Senat. Economist de meserie, a avut o traiectorie...2544

5 noi 17:06InterviuriMarian Crușoveanu: La PNL, listele pentru PARLAMENTARE nu s-au făcut cu POLIŢIŞTII şi JANDARMII la uşă

2615

31 oct 00:38InterviuriDorin Opreanu, PNL: PSD va PIERDE detașat ALEGERILE și face ORICE să le AMÂNE! Video

Dorin Dumitru Opreanu, directorul general adjunct al Agenției pentru Finanțare a Investițiilor Rurale, proaspăt...2972

20 sep 16:50InterviuriConsilierul local PNL, Marius TULICĂ: Vom pune umărul cu toții la întinerirea și creșterea orașului

Marius Tulică este, în prezent, consilier local municipal din partea PNL și figurează pe lista de consilieri locali...3894

3 sep 16:52InterviuriMihai Lupu are încredere că va câștiga Consiliul Județean Constanța

2876

Monden
24 noi 00:00MondenMichael Douglas și Catherine-Zeta Jones - 20 de ani de căsătorie. Cu ce replică neobișnuită a cucerit-o

"Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți" nu este doar o închiere pentru un basm, ci o realitate pentru...429

24 noi 00:00MondenRăzboi deschis! Ce cuvinte dure i-a aruncat Naomi Campbell lui Tyra Banks

Se duşmănesc de când s-au cunoscut! Naomi Campbell a făcut-o pe Tyra Banks ”fată rea”, acuzându-se reciproc de...351

24 noi 00:00MondenDocumente ale lui Bob Dylan şi versuri ale unor cântece nelansate, vândute pentru jumătate de milion de dolari

235

Mapamond
24 noi 00:00MapamondVaccinul dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford este eficient 70% împotriva COVID-19

Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de laboratorul britanic AstraZeneca şi Universitatea Oxford are o eficienţă...274

24 noi 00:00MapamondCoronavirus: Primele vaccinări, preconizate înainte de jumătatea lunii decembrie în SUA

SUA speră să înceapă campania de vaccinare împotriva COVID-19 înainte de jumătatea lunii decembrie, de îndată...272

24 noi 00:00MapamondCoronavirus: Angela Merkel îi pregăteşte pe germani pentru măsuri mai stricte anti-COVID-19

300

24 noi 00:00MapamondHong Kong: Activistul pro-democraţie Joshua Wong, plasat în arest preventiv

Activistul pro-democraţie hongkonghez Joshua Wong a fost plasat luni în arest preventiv, după ce a pledat vinovat la...264

24 noi 00:00MapamondCoronavirus - Pedro Sanchez: Strategia Spaniei „dă rezultate“

Strategia Spaniei în faţa pandemiei de COVID-19 ''dă rezultate'', a declarat duminică premierul spaniol Pedro...296

24 noi 00:00MapamondCoronavirus: Campanie de testare în masă la aeroportul din Shanghai

281

Sănătate
24 noi 00:00SănătateBolile de ficat: care sunt semnele de avertizare?

Când ficatul nu funcționează corect din cauza unor afecțiuni, acest lucru poate avea efecte potențial grave asupra...370

24 noi 00:00Sănătate3 rețete de smoothie roșu, cu sfeclă și fructe de pădure

Smoothie-urile cu sfeclă și fructe de pădure sunt gustoase, sănătoase, dar și un aliat de preț la dieta, în...283

24 noi 00:00SănătateVarza de Bruxelles este foarte sănătoasă - iată cum să o gătești

284

24 noi 00:00SănătateCe trebuie să știi despre hemangiomul infantil

Hemangiomul infantil este cea mai comună formă de tumoră benignă vasculară întâlnită în copilărie, afectând...266

24 noi 00:00SănătateCum scapi de nasul înfundat - 9 soluții eficiente

Congestia nazală este un simptom foarte frecvent, care apare atunci când vasele de sânge din interiorul nasului se...317

24 noi 00:00SănătateStudiu: Colesterol mărit la tinerețe, risc de probleme cardiace la vârsta a doua

A avea colesterolul crescut în timpul adolescenței sau al tinereții (până în 30 de ani) crește riscul unei...263

24 noi 00:00SănătateUrmezi dieta mediteraneană? Iată câteva gustări pe care să le încerci

Dieta mediteraneană este bazată pe unul dintre cele mai sănătoase planuri alimentare. Mai multe studii făcute în...308

24 noi 00:00SănătateExtractul din fructe de soc poate combate simptomele răcelii

Folosit din vechime în tratarea unor infecții, în zilele noastre socul este cel mai adesea luat ca supliment imunitar...254

24 noi 00:00SănătateStrugurii sunt mai sănătoși decât de așteptai. Iată de ce

298

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT