REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.2° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
14.2° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

”Litoralul pentru toți” atrage numeroși turiști în stațiunea Mamaia, la începutul lunii septembrie

”Litoralul pentru toți” atrage numeroși turiști în stațiunea Mamaia, la începutul lunii septembrie

Replica API 26 august 2022 | 00:00 1258

Programul ”Litoralul pentru toți” se desfășoară și în această toamnă. În stațiunea Mamaia, peste 20 unități de cazare și-au anunțat participarea în cadrul programului, care se va derula în luna septembrie 2022.

”Înregistrăm o cerere foarte mare pentru prima săptămână din luna septembrie, când sunt așteptați să ajungă în Mamaia un număr important turiști, chiar dacă vacanța de vară este mai scurtă, iar elevii vor începe cursurile pe 5 septembrie.

Oaspeții se pot caza la tarife care pornesc de la aproximativ 70 de lei/persoană/noapte. Pentru hotelurile de 3 stele din Mamaia, prețul poate ajunge până la 326 de lei/persoană/noapte în regim de Ultra All Inclusive sau la 360 lei/persoană/noapte, pentru hotelurile de 4 stele.

Numărul locurilor disponibile pentru această ofertă este limitat, iar cei care doresc să vină la mare în următoarea perioadă trebuie să își facă deja rezervări. Programul va continua până la sfârșitul lunii septembrie și este completat și cu oferte speciale pentru seniori”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Litoralul pentru Toți este un program destinat turiștilor care doresc să își petreacă sejurul la mare în extrasezon. După data de 1 septembrie, prețurile la cazare sunt mai mici, iar plajele și stațiunea Mamaia sunt mai libere, chiar dacă vremea este încă bună pentru plajă și băi în mare. În cadrul programului se înscriu, în fiecare primăvară și toamnă, hoteluri de 2, 3 și 4 stele. Acestea oferă în cadrul programului, pachete turistice de șase nopți de cazare, cu prețuri începând de la 70 de lei/persoană/noapte.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Jupuitii la parcare pana sangereaza a saracie. Masini ridicate cat mai repede si amenzi uriase
0
0
Carne de tun pentru machidoni. Ii vor insela, le vor da toate imputiciunile ramase...Nu mergeti in Mamaia cipaneasca.
0
0
stati drwq acasa de rapanos flausati.Va plingeti ca n.aveti bani de medicamente, mincaresi va inghesuiti la mare toata ziua.A inceput culesul strugurilor,mai sint pepeni,la munca r.ati ai dreq de comunisti!
0
0
faceti ciorba in camera si hore in apa sa se vada cit de ghertzoi sunteti dragi turisti .
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212