REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.2° Constanța Joi, 5 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6934
3.2° Constanța Joi, 5 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6934
 

Liviu Brăiloiu: Huțucă este un parlamentar vechi pe care îl cunosc și îl apreciez! Video

Liviu Brăiloiu: Huțucă este un parlamentar vechi pe care îl cunosc și îl apreciez! Video

Mariana MURAT, Emilia BABU 7 noiembrie 2024 | 00:00 5135

Tit Liviu Brăiloiu, candidat PSD Constanța pentru un loc în Senatul României, s-a aflat miercuri, 6 noiembrie, în studioul Replica, unde a abordat subiecte de interes local și național. Brăiloiu a vorbit despre programul electoral al PSD, dar și despre așa zisa alianță dintre PSD și AUR. Totodată, candidatul PSD a lămurit și ”neînțelegerile” din interiorul Organizației Județene a PSD Constanța. De asemenea, Brăiloiu a vorbit și despre ceilalți candidați la parlamentare, adversari politici.

Liviu Brailoiu: Hutuca este un parlamentar vechi pe care il cunosc si il apreciez! VideoEmilia Babu, Liviu Brăiloiu

În debutul interviului, candidatul PSD,  Liviu Brăilou, a vorbit despre așteptările legate de numirea s-a pe listele pentru Senatul României. „A fost o competiție destul de grea la noi în  partid pentru desemnarea listelor. Listele s-au stabilit ultra democratic, am avut niște preselecții după care am o selecție finală și un vot final în biroul Permanent județean. M-am și așteptat, m-am și luptat pentru această poziție, fiecare a avut argumentele lui, au fost și argumente pro și contra. Vă dați seama că au fost mulți candidați, nu ducem lipsă de oameni pregătiți ”

În ceea ce privește zvonurile unor posibile scandaluri în PSD, Brăiloiu a declarat faptul că nimic nu este adevărat. Ba  mai mult decât atât, PSD este mai unit ca niciodată și funcționează la capacitate maximă. „Mă bucur că mă întrebați aceste lucruri. Nu este adevărat. Partidul este omogen, este un tot unitar, funcționăm la capacitate maximă, facem campanie atât în județ cât și în municipiu. Nu există diferențe între organizații. Nu văd nici o sincopă în partid. Într-adevăr, sunt articole prin presa constănțeană cum că ne-am certat,  că ne-am divizat, dar nu este nimic adevărat. Vă spun că este o organizație omogenă, puternică și cu un scop final bine determinat, pentru asta facem politică, să câștigăm voturi și să câștigăm alegerile.”

Brăilou: Este nevoie de un spital Regional care să deservească Dobrogea, nu numai Constanța

Legat de proiecte, Brăiloiu a declarat faptul că are în plan un proiect legat de un viitor Spital Regional care să deservească Dobrogea. Printre nevoile principale se mai situează și un spital militar modern în Mihail Kogălniceanu.  „ Vrem să reluăm acel spital regional. Deja sunt trei spitale regionale în România care se construiesc. Vrem și un spital care să deservească Dobrogea, nu numai Constanța. Spitalul este foarte necesar pentru că avem destule cadre foarte bine pregătite, avem medici care s-au reîntors în țară din străinătate și este nevoie de un spital modern, un spital cu o capacitate mai mare, un spital cu o secție de pediatrie, un spital de infecțioase. Ați văzut ce s-a întâmplat în pandemie și de acolo trebuie să tragem niște concluzii. Avem unitatea militară de la Kogălniceanu, este nevoie și de acest spital militar modern. ”

 Liviu Brăiloiu: Singurul blat este făcut între partidele politice și alegători, adică votul.

În ceea ce privește o posibilă alianță între PSD-AUR, candidatul pe poziția 2 la Senat a declarat faptul că nu a existat niciodată vorba despre un blat, și că singurul blat este făcut între partidele politice și alegători, mai exact votul. „Bursa zvonurilor este bogată, se zvonesc multe lucruri pe acolo, este exact acel cuvânt care nu-mi place „ blaturi”. Că se face blat între PSD și PNL ... acesta era zvonul de acum ceva vreme. Acum s-au schimbat, se fac blaturi AUR-PSD, se fac blaturi PNL- USR. Nu pot să dau crezare tuturor zvonurilor care apar în piață, dar eu cred că singurul blat, și asta vreau să rămână foarte clar și pentru dumneavoastră, este făcut între partidele politice și alegători, adică votul.

Video 1 :

.

Legat de sondajele care îl situează pe Marcel Ciolacu pe primul loc în preferințele alegătorilor, Liviu Brăiloiu a declarat faptul că lupta pentru scaunul de la Cotroceni este strânsă, iar poziția în sondaje este cât se poate de adevărată, având în vedere că Marcel Ciolacu este președintele celei mai mari formațiuni din România.  „Este pe primul loc și oricât de trucate ar fi sondajele nu ai cum să-i scazi lui Marcel Ciolacu din procentele pe care le are. Este președintele celui mai mare partid din România, este logic să aibă cei mai mulți membri și este logic să fie pe primul loc în sondaje. Mai mult decât atât, nu-l recomandă numai mărimea partidului, îl recomandă activitatea. A fost un premier și este un premier în funcție foarte bun, este premierul care a avut curajul să reglementeze problema pensionarilor. Știți cu toții ce se întâmplă  și au deja efectul legilor în buzunar, adică au primit niște bani în plus. Ieri în Senat s-a dezbătut problema pensiilor militare, s-a făcut un pas către dreptate și echitate între militarii care au ieșit la pensie mai recent și cei care au ieșit acum mai mulți ani. Lupta pentru Cotroceni este strânsă, locul 1 este asigurat lui Marcel Ciolacu, locul 2 se discută, iar dacă mă iau după sursa zvonurilor acolo este o luptă strânsă între Lasconi, Geoană, Ciucă, Simion. Oamenii sunt nedumeriți pentru că nu este nimic clar.”

Liviu Brăiloiu: Bogdan Huțucă un parlamentar vechi pe care îl cunosc, îl apreciez

În cadrul interviului, candidatul PSD la Senat a vorbit și despre contracandidați, în special despre Ovidiu Cupșa, Mohammad Murad și Bogdan Huțică. „Domnul Cupșa este cel care a candidat la alegerile din vară, a obținut voturile pe care le-a obținut, probabil că va obține și acum același lucru. Domnul Murad a obținut și dumnealui niște voturi în vară, probabil acum cu noțiunea de vot a românilor nu cred că va mai obține aceleași voturi, nu cred că va mai avea susținerea pe care a avut-o în vară. Pentru că astă vară domnul Murad a candidat cu buletinul în mână, adică a fost uninominală candidatura lui și probabil că oamenii l-au apreciat după valoarea dumnealui. Pe domnul Stelian l-am văzut prin Parlament pe acolo, probabil că vrea să mai rămână, dar știu că ăștia aveau o alianță mai mulți la un loc și s-au certat pe locuri. De la PNL este Bogdan Huțucă, un parlamentar vechi pe care îl cunosc, îl apreciez și nu ascund nimănui faptul că suntem prieteni din copilărie, dar opțiunea politică nu trebuie amestecată cu prietenia.”

Spre finalul interviului, Liviu Brăiloiu a vorbit și despre situația de la Eforie ca urmare a numirii sale președinte al filialei, în locul lui Ionel Damian. Acesta a declarat faptul că rezultatul la alegerile din 9 iunie a fost unul rușinos, și că acesta a fost principalul motiv pentru care Biroul Organizației Locale l-a exclus pe Ionel Damian de la conducerea PSD Eforie. „ Domnul Damian este membru de partid la PSD, a fost candidat nu a obținut un rezultat destul de satisfăcător, deoarece a fost numit foarte din scurt. A fost un al candidat, acela s-a retras din motive de sănătate, a venit domnul Damian și nu a avut timpul necesar să se plieze, să organizeze, să pună în mișcare un mecanism. Ne așteptam la un scor un pic mai mult, acum eu fiind și din Eforie, la mine la sat, cum zic eu, oamenii mă cunosc. Eu sper să adun mult mai mult de 300 de voturi câte a adunat dumnealui. Biroul organizației locale l-a exclus, nu l-a exclus Biroul Permanent Județean. Au fost oamenii de acolo din Eforie, Biroul Local are și el acolo 15 membri și sincer să fiu nu știu să vă spun care a fost motivul exact, în afara faptului că a pierdut în mod rușinos aceste alegeri și respectăm opțiunea pe care au avut-o cetățenii din Eforie de a merge cu primarul actual. ”

Video 2: 

Interviul integral îl puteți urmări mai jos:

.

Comandat de partidul PSD - Filiala  Constanța
Executat de ROMEXTRA EXPRESS SRL – portal: www.replicaonline.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 11240017

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA



LOTO

6/49
362716462332
5/49
14328401239
joker
1636354139