REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Local din centrul Constanței, închis pentru că se fuma în incintă!

Local din centrul Constanței, închis pentru că se fuma în incintă!

Replica API 19 ianuarie 2018 | 16:24 334

Polițiștii locali au desfășurat, miercuri, 16 ianuarie a.c., un control în localurile din municipiul Constanța, în scopul verificării respectării prevederilor legale referitoare la consumul produselor din tutun în spațiile publice închise tip bar sau restaurant, precum și pentru respectarea orarului de funcționare, aprobat prin autorizația de funcționare emisă de autoritatea publică locală.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate un număr de patru sancțiuni contravenționale în valoare de 18.000 lei, dintre care o amendă de 15.000 de lei, pentru nerespectarea legii fumatului. Restul de 3.000 de lei au fost amenzi pentru agenții economici care nu aveau aviz pentru programul de funcționare. În cazul acestora, polițiștii locali au dispus măsura complementară de obținere a actului administrativ, respectiv a avizului programului de funcționare, în termen de 30 de zile.

În cazul localului din centrul Constanței, unde polițiștii locali au depistat că se fuma în incinta, pe lângă măsura sancționării contravenționale cu 15.000 lei, s-a dispus și sancțiunea complementară de închidere a unității, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 349 / 2002, modificată cu Legea nr. 15 / 2016 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun. Menționăm că măsura închiderii unității a fost dispusă pentru că a fost a treia oară când se constata încălcarea prevederilor așa numitei legi a fumatului. „Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.

Constănțenii dau numele a cinci localuri în care s-ar fuma, în municipiul Constanța

Reamintim că, într-o ediție anterioară, „Replica de Constanța” a prezentat lista celor cinci localuri din Constanța despre care constănțenii spun că se fumează în interior. Potrivit informaţiilor furnizate de ISU Dobrogea, pe parcursul anului 2017, verificările s-au derulat după cum urmează:

- Budha Bar a fost controlat de 4 ori (în ianuarie, martie, octombrie, noiembrie), fiind depistate 23 de deficienţe pentru care au fost aplicate 14 avertismente şi 4 amenzi în cuantum de 3.000 de lei, dar nici una pentru încălcarea legii antifumat!;

- Racing Pub a fost controlat în 2017 de doar 2 ori (în octombrie şi noiembrie), fiind constatate 6 deficienţe, pentru care au fost aplicate 4 avertismente şi 2 amenzi în sumă totală de 20.000 de lei, din care una, în valoare de 10.000 de lei, pentru că se fuma în local;

- Etiquette a fost controlat de 3 ori (în ianuarie, martie şi noiembrie), fiind constatate 10 deficienţe, fiind aplicate 6 sancţiuni, din care 4 amenzi în valoare totală de 11.000 de lei – una dintre amenzi, în valoare de 10.000 de lei pentru fumat;

- Kuydo a fost controlat o singură dată pe parcursul anului 2017, în luna ianuarie; au fost constatate 5 deficienţe, fiind aplicate 3 avertismente şi o amendă în sumă de 500 de lei.

Florentina BOZÎNTAN

Citește și:

OFICIAL, despre 5 localuri din Constanţa în care toată lumea spune că se fumează!

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La ventura, in tomis 2 se fumeaza sus.ca in codru....fum de il tai cu cutitul, ospatarul foatte amabil,daca nu afla nimeni poti.urca sus fara probleme, un tip mai chelios...
0
0
Pentru sifoane si cretini, sa fiti afumati ca prin 40-45.
2
0
Cate crime sau violuri au fost din cauza tigarilor ? Dar din cauza alcoolului ? Sa se interzica consumul de alcool !
2
0
Daca nu va place fumul,de ce mai mergeti in aceste locatii unde se fumeaza ,ca apoi sa fiti ""sifonari""?inseamna ca nu aveti coloana vertebrala!va lasati carati in locuri in care nu va place....caractere de doi lei....
2
0
Hai sa spun in gand:Eu cred ca nu sa inchis nici un local A fost aruncat totul la misto ...
1
1
FUMAM, IAR CAND VINE CONTROLUL NE ANUNTA SI STRANGEM SCUMIERELE, PE SPAGA OF COURSE!
1
1
Ca sa ne intelegem, nu se fumeaza in interior, ci pe terase amenajate, cu trapa, desfumare si etc.. orice lege are portitele ei.. hai sa nu mai aruncam cu noroi in vecini, oricare vrea sa iasa si sa se destinda, sa fumeze, sa bea si sa manance, nu sa si lase totul si sa iasa in frig.. sincer locatiile trebuiau divizate cu strictete, loc de fumatori, respectiv nefumatori.. si toata lumea era fericita, hai sa fim sanatosi
5
1
pai care e localul? sa stim si noi
2
1
De cand a venit Dogaru la gardieni se faci cica treaba dar pana la urma i-l darama machidonii ca sunt uniti nu ca romanii. In ce priveste fumatul facem prea mult caz de necaz cand avum 20 de ani se facea reclama la tv la toate firmele de tifari iar acum vrem sa interzicem fumatul. Cred ca-i prea tarziu!
1
0
LA KUYDO NU SE VINE IN CONTROL??AAAA AM UITAT CA PATRONIL E JEGOSUL ALA DE LA ANAF TANASE CARAPITI
4
1
La kuydo de ce nu se verifica mai des? Au relatii cam mari sa inteleg si nu se poate verifica , in bodega aia se fumeaza de se rupe nici macar ventilatia nu o pornesc, e un gunoi de bar cu pahare murdare etc!
7
1
La don corleone fumeaza si scaunele goale. Cine sa vada. E plin de spagi in cta. Toti pilosi zic ei, pana intr o zi
5
1
Pe fumatori ii deranjeaza oare daca langa masa lor unde stau cu copiii se aseaza un aurolac care a defecat in proprii pantaloni si incepe si-si intinde bucuria pe langa masa lor? Asa si cu fumul... Nu am nimic cu fumatorii, cum nu am nici cu homosexualii. Faceti ce vreti cu corpurile voastre, dar nu implicati pe altii cu forta in activitatile voastre.
6
3
la integra se fumeaza ca la turci
8
2
Spitalele de ce nu le inchideti ca te duci la control si medicul e in cabinet cu tigara in mana? De ce doar localuri? La politia locala de prin sate ca, Cobadin te duci sa depui o plangere si uniforma din fata ta e cu tigara in mana.
7
1
Bai maimutoi cu pedale ce te fute grija de femeile care fumeaza? Ce fumeaza pe banii tai? Tie iti miroase gura a cacat si matii care te-a KAKAT
5
5
in toate buticele..in toate restaurantele..bodegile..carciumile, fumeaza peste 95 % femei..ele sunt durerea societatii...fumeaza la..greu..si pe la locurile de munca,le vezi cu se caca pe ele de frig,dar...fumeaza...fumeaza,deoarece,gurita lor tebuie sa miroasa..a...KAKAT..
8
8
Turnatori de prima clasa ,vedeti va de laturile din ograda voastra !!!
9
4
la fosta Fabaria pa 1907colt cu Sarmisegetusa se fumeaza la greu programul este pina dimineata cu muzica tare data intrun spatiu cu pereti de sticla masinile se parcheaza si pa dreapta pa 1907 incurcind circulatia autobuzelor 43 vai de un incendiu in zona sa vedem pa unde trec pompierii care au gabarit Politia nu vede si nu aude noi ce locuim in zona si nu ne putem odihni in liniste noaptea uneori pina dimineata cine ne asgura Primaria nu se sesizeaza Domnule Primar nu ramineti indiferent implicativa oamenii sunt nemultumiti luati masuri va rugam.multumesc f.
10
3
La Peninsula adica Cin Cin jr se fumeaza la greu. Patronu Bebi se lauda ca nici capu nu-l doare, ca e mare jmeker la PNL.
14
3
Cei Domnule Director Turnator La Dna Encica Dragut de la politia Locala Ai inchis barul ca nu ti a cotizat ????
7
2
Si la Integra la etaj se fumeaza si la don corleone in satul de vacanta
7
7
e ca si cum ai inchide bisericile pentru putinii atei, asa si aici, prea putini sunt nefumatorii...
5
5
Lasa-ti-ne si pe noi sa ne simtim in largul nostru unde se fumeaza, sifoanelor. Cine mai da in gat localuri unde se fumeaza, ma-sa-i haimana. Stop.
13
13
Tara arde, TAMPITII se piaptana.....
11
2
Sunt probleme mult mai grave in oras i tara.. si pe voi va doare ca se fumeaza.. mare jmecherie ..
11
3
Gogule, ma-ta fumeaza?
9
9
TOSCANA SE FUMEEAZA VERIFICATI
11
15

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367