Loredana, criminala de la Mangalia, condamnată la 15 ani de închisoare
Loredana, criminala de la Mangalia, condamnată la 15 ani de închisoare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCondamnarea în dosarul crimei de la Mangalia. Loredana Atănăsoaie a primit 15 ani și trei luni de închisoare. Vă reamintim că Loredana şi-a ucis prietena în camera unui hotel din staţiunea Saturn, iar apoi i-a băgat cadavrul într-un geamantan și l-a abandonat sub o bancă dintr-un parc din Mangalia. Tânăra fusese trimisă în judecată pentru omor, furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar şi acces ilegal la un sistem informatic. Tribunalul Constanța a acordat 75.000 de euro cu titlul de daune morale. Decizia nu este definitivă.
Tragedia s-a produs în noaptea de 5 spre 6 august 2023, atunci când Loredana (18 ani) a ucis-o pe prietena ei cea mai bună, Alina (18 ani), într-un moment de furie. După ce şi-a dat seama că i-a luat viaţa prietenei sale, Loredana a pus la cale un plan pentru a scăpa nepedepsită şi a pus trupul într-o valiză pe care a transportat-o ulterior cu un taxi.
"Eu plângeam pentru că nu voiam să o înjunghii"
Loredana Atănăsoaie a povestit procurorilor că ea și victima aveau relații tensionate.”În timp ce era întinsă în pat, cu lumina stinsă, eu eram lângă patul ei, ea fiind cu fața spre perete, moment în care Alina s-a mișcat, eu plângeam pentru că nu voiam să o înjunghii, însă m-am speriat și am lovit-o cu cuțitul în gât când Alina s-a întors către mine. Imediat, Alina s-a ridicat din pat asupra mea, eu scăpasem cuțitul, Alina m-a lovit cu pumnul în față, moment în care am căzut eu la pământ. În cădere, am dărâmat scaunul din cameră și probabil atunci s-a produs zgomotul”, a spus Loredana care susține că, între ea și Alina, a avut loc o luptă corp la corp.
"În timp ce eram la pământ, Alina m-a strâns de gât"
”În timp ce eram la pământ, Alina m-a strâns de gât, mi-a produs acele leziuni la gât și căuta cuțitul care era pe podea, întrucât era încă întuneric în cameră. Am început să caut și eu cuțitul în cameră de frică să nu mă lovească Alina, l-am găsit și am lovit-o în umăr”, a mai povestit fata.
Între timp, colegii care erau cazați vizavi, au auzit zgomotele și au venit la ușa fetelor pentru a verifica dacă acestea sunt bine. Loredana, i-a asigurat că totul este în regulă, însă a refuzat să le deschidă ușa. Timp în care i-a astupat Alinei gura cu mâna.
”După ce am lovit-o pe Alina, am împins-o de pe mine, moment în care i-am pus mâna la gură pentru că bătuseră persoanele respective la ușă. Cam tot acum Alina începuse să horcăie și să se producă decesul, se vedea că nu mai are putere. Când i-am pus mâna la gură Alinei, m-a și mușcat de mâna dreaptă. Menționez că în cameră era întuneric și când am lovit-o, nu am văzut unde o lovesc, eu nu am vrut să o omor și încă nu realizez de ce am pus mâna pe cuțit”, a mai mărturisit Loredana în fața procurorilor.
”Eram turmentată și nu știam ce să fac cu valiza și cu victima”
Când a realizat că prietena ei este moartă, Loredana a căutat o cale de scăpare. ,,Am coborât cu liftul de la etaj, pe ușa din spate a hotelului, la parter am abandonat pentru câteva minute valiza cu Alina în ea, lângă tomberoane, după care am urcat în cameră să-mi iau cardul și când am ieșit din cameră m-am întâlnit și cu V., care ieșise din camera unde stătea. V. mi-a zis că a auzit zgomote, i-am zis că m-am certat cu Alina și vreau să plec acasă. Menționez că eu voiam să iau carnetul de note din cameră, însă nu am mai apucat pentru că eram turmentată și nu știam ce să fac cu valiza și cu victima”, a mai spus ea.
”Am avut chiar și un coșmar cu Alina și am început să mă rog să mă ierte”
Tânăra spune că regretă ce a făcut și că își visează victima. ,,Încă o dată, regret fapta pe care am săvârșit-o și îmi pare foarte rău de ce s-a întâmplat, am momente când încă mă gândesc la ea, am avut chiar și un coșmar cu Alina și am început să mă rog să mă ierte”, a mai spus Loredana.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News