LOVITURĂ! Italianul PICCIN rămâne FĂRĂ terenul din FALEZĂ NORD
LOVITURĂ! Italianul PICCIN rămâne FĂRĂ terenul din FALEZĂ NORD
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestItalianul Maurizzio Piccin, care vrea să ridice un mastodont pe plaja din Faleză Nord, ar putea rămâne fără teren. Administraţia Bazinală Dobrogea-Litoral revendică terenul,în baza Legii 18/1991. Terenul este parte a falezei litoralului constănţean, care este proprietatea Statului Român şi, potrivit legii mai sus menţionată, trebuie să revină la stat, în administrarea ABADL.
Nu numai constănţenii care locuiesc în Faleză Nord sunt împotriva proiectului cu 18 etaje al firmei SC Total Financial Consulting SRL, deţinută de italianul Piccin Maurizio, ci şi Apele Române, prin ABADL. Instituţia revendică, în baza Legii 18 din 1991, întregul teren deţinut de italian. Potrivit şefului ABADL, Bogan Bola, terenul este situat pe faleza litoralului românesc, care este un bun public de interes național aflat în proprietatea Statului Român. Primul termen în dosar a fost stabilit pentru 16 noiembrie.
Reamintim că investitorul italian a îngrădit terenul din Faleză Nord, pe strada Unirii numărul 10, acolo unde intenționează să construiască un mastodont cu 18 etaje, după cum se tem locuitorii din zonă. De altfel, vecinii sunt împotriva proiectului şi au ameninţat că-l vor bloca.
Bogdan Bola
Maurizzio Piccin este asociat şi la firma Alcor Merchant SRL, deţinută de soţii Bârcă, cea care a demarat, iniţial, procedurile pentru realizarea complexului.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News