REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Mie., 30 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7598
19° Constanța Miercuri, 30 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7598
 

Lucrările de reabilitare și modernizare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic” au fost finalizate

Lucrările de reabilitare și modernizare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic” au fost finalizate

Lorena CRISTEA 11 august 2026 | 12:26 709

Primăria Municipiului Constanța a recepționat lucrările de reabilitare și modernizare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic”.  

Lucrarile de reabilitare si modernizare la Gradinita cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic” au fost finalizate 
„Am participat la recepția lucrărilor realizate la Grădinița cu Program Prelungit nr. 53. Am vrut să mă asigur că acestea au fost executate corect și că răspund cerințelor actuale. Prin implementarea acestui proiect, am reușit să creăm un mediu educațional modern și sigur atât pentru preșcolari, cât și pentru cadrele didactice. Investițiile în infrastructura educațională a orașului rămân prioritatea noastră zero. Vom continua proiectele de modernizare, astfel încât fiecare unitate de învățământ să ofere condiții la standarde europene”, a declarat primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac.

Lucrarile de reabilitare si modernizare la Gradinita cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic” au fost finalizate 
Proiectul este realizat din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, Componenta 5 – Valul Renovării. Valoarea totală a proiectului este de 15.819.955,16 lei (TVA inclus).

Lucrarile de reabilitare si modernizare la Gradinita cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic” au fost finalizate 
Investiția a vizat reabilitarea energetică a clădirii, în vederea reducerii consumului de energie și îmbunătățirii confortului termic; înlocuirea tâmplăriei cu una performantă din punct de vedere energetic; modernizarea sistemului de iluminat și instalarea de panouri fotovoltaice pentru utilizarea energiei regenerabile; reparații la nivelul fațadei și hidroizolației, pentru siguranța și funcționalitatea clădirii; adaptarea căilor de acces pentru persoanele cu dizabilități; instalarea unui sistem de ventilare mecanică, pentru asigurarea unui climat interior optim.

Lucrarile de reabilitare si modernizare la Gradinita cu Program Prelungit nr. 53 „Curcubeul Magic” au fost finalizate 
Investiția în infrastructura grădiniței va fi completată de dotări moderne, achiziționate printr-un proiect distinct, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 15: Educație.
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fosta Scoala 41, unde au invatat toti copiii din p******6 pe vremea comunismului.
1
0