Mai multe familii din Murfatlar au ajuns la mila autorităților, după incendiul devastator de acum două zile. Video
Mai multe familii din Murfatlar au ajuns la mila autorităților, după incendiul devastator de acum două zile. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn incendiu devastator a avut loc joi, 15 februarie a.c., în județul Constanța, în orașul Murfatlar, acolo unde o casă a fost mistuită de flăcări. În respectivul imobil locuiau mai multe familii, peste zece persoane, cu copii mici, de câteva luni, iar în urma incendiului au rămas sub cerul liber.
Mai multe familii din Murfatlar au rămas fără acoperiș deasupra capului după ce imobilul în care locuiau a fost mistuit de flăcări. Potrivit salvatorilor care au intervenit în dimineața de 15 februarie 2024, incendiul ar fi izbucnit la o anexă a unei case, cuprinzând apoi locuința cu 14 camere de tip vagon și 2 dependințe, pe o suprafață de aproximativ 300 mp. Până la sosirea echipajelor s-au autoevacuat 10 adulți și 4 minori care nu necesitat îngrijiri medicale.
„Sunt vai de steaua lor”
Un locuitor al orașului Murfatlar a declarat, pentru Replica, faptul că situația oamenilor de acolo este una foarte complicată, au rămas fără nimic și nu sunt ajutați de către autoritățile locale: „Acolo este o situație mai complicată. Sunt niște oameni părăsiți de toate instituțiile statului. Sunt oameni care lucrează la negru. Este o clădire care aparține de fermele viticole de acolo. Oamenii aceia trebuie ajutați cumva. Din câte mi-au spus cei de acolo, în casa respectivă locuiau mai multe familii, peste 10 persoane. Acolo erau mai multe dormitoare, și stau oameni din toată țara, oameni care sunt folosiți la muncile acestea viticole, o muncă prestată la negru. Sunt vai de steaua lor acolo.
Acolo stau și copii mici, de câteva luni, maximum un an. Acolo ar fi trebuit să intervină localitățile, să vadă ce soluții se pot găsi, oamenii aceia nu pot fi lăsați așa. Acolo stau niște oameni care nu știu dacă au acte de identitate. În Murfatlar sunt foarte multe cazuri sociale unde nimeni nu a luat nici o măsură. Situația este complicată acolo, ar fi trebuit să se intervină imediat, găsite niște soluții pentru acei oameni.”
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.8° Constanța 


.jpg_t.jpg)










.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

