REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Mama lui Gabi Bădălău a pierdut definitiv bătălia cu fosta noră, celebra Claudia Pătrășcanu

Mama lui Gabi Bădălău a pierdut definitiv bătălia cu fosta noră, celebra Claudia Pătrășcanu

Lorena CRISTEA 29 aprilie 2026 | 17:10 752

Claudia Pătrășcanu a obținut o nouă victorie în instanță în procesul cu fosta sa soacră, Rodica Bădălău, după ce Tribunalul Constanța a respins apelul formulat de aceasta împotriva sentinței favorabile interpretei.

Mama lui Gabi Badalau a pierdut definitiv batalia cu fosta nora, celebra Claudia PatrascanuClaudia Pătrășcanu, Rodica Bădălău

Tribunalul Constanța a respins apelul

Decizia a fost pronunțată astăzi, 29 aprilie 2026, de magistrații Tribunalul Constanța, Secția I Civilă, care au menținut hotărârea primei instanțe.

Potrivit minutei:

„Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Bădălău Rodica împotriva S.C. nr.4358/27.03.2025 pronunţată de Judecătoria Constanţa.

Ia act de manifestarea de voinţă a intimatei pârâte (nr., Claudia Pătrășcanu), în sensul că solicită acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Constanţa.

Pronunţată azi, 29.04.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.”

Procesul a vizat declarații publice

Dosarul, înregistrat în 2024 la Judecătoria Constanța, a avut ca obiect o acțiune în răspundere delictuală. Potrivit documentelor, Rodica Bădălău ar fi acționat-o în judecată pe Claudia Pătrășcanu în legătură cu afirmații făcute de aceasta în spațiul public, pe fondul conflictului dintre cele două.

În primă instanță, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, iar reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.000 de lei.

Hotărârea Tribunalului poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea motivării. În cazul formulării recursului, dosarul va ajunge la Curtea de Apel Constanța, care va pronunța o decizie definitivă. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere