Manifestări dedicate Sărbătorii Etniei Tătare din România, în perioada 12-13 decembrie, la Constanța
Manifestări dedicate Sărbătorii Etniei Tătare din România, în perioada 12-13 decembrie, la Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România organizează, în perioada 12-13 decembrie 2025, o serie de manifestări dedicate Sărbătorii Etniei Tătare din România. Și anul acesta, evenimentele se derulează în cadrul proiectului intitulat „Repere identitare dobrogene – 13 Decembrie, Sărbătoarea Etniei Tătare din România” și este cofinanțat de Primăria Municipiului Constanța.
Proiectul se deschide vineri, 12 decembrie, ora 17.00, cu o conferință organizată în parteneriat cu Facultatea de Istorie și Științe Politice a Universității „Ovidius” din Constanța. Conferința va avea loc la Sala Senatului a Universității „Ovidius” (Campus).
Vor susține prelegeri C.Ș. I Ovidiu Cristea, Institutul de Istorie “Nicolae Iorga”, C.Ș. I Constantin Ardeleanu, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, C.Ș. I Daniel Cain, Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Conf. Univ. Dr. Daniel Citirigă, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, Universitatea “Ovidius” și C.Ș. III Metin Omer, Universitatea “Ovidius”.
Cea de-a doua parte a proiectului se va derula sâmbătă, 13 decembrie, începând cu ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” și va consta într-un spectacol susținut de ansambluri ale Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România și elevi care frecventează cursurile de limbă tătară din cadrul Școlii comunitare a Uniunii.
Ziua de 13 Decembrie a fost consacrată ca Sărbătoare a Etniei Tătare din România prin Legea nr. 453/2006.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.4° Constanța .jpeg)














