REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Mie., 16 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7584
16.1° Constanța Miercuri, 16 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7584
 

MApN trimite la un spital din Belgia militarii răniți în urma exploziei de la depozitul de muniție din Botoșani

MApN trimite la un spital din Belgia militarii răniți în urma exploziei de la depozitul de muniție din Botoșani

Robert NENCIU 18 mai 2026 | 16:31 508

Ministerul Apărării Naționale (MApN) vine cu ultimele detalii despre starea militarilor răniți după explozia urmată de incendiu care s-a produs luni într-un depozit de muniție din incinta unei unități militare din municipiul Botoșani.

MApN trimite la un spital din Belgia militarii raniti in urma exploziei de la depozitul de munitie din Botosani

"Cei doi militari răniți în urma incidentului produs luni, 18 mai, în poligonul de distrugere a muniției din Botoșani sunt internați, stabili hemodinamic, la Spitalul Județean de Urgență Botoșani și urmează să fie transferați cu o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Române la Spitalul Militar „Regina Astrid”, din Bruxelles, Belgia.

Caporal clasa I DANILIUC Dan Florin, în vârstă de 36 de ani, prezintă arsuri pe suprafața corpului, este intubat și ventilat mecanic. Acesta este angajat în cadrul Ministerului Apărării Naționale din anul 2009.

Cel de-al doilea militar rănit, fruntaș ANTON Andrei, în vârstă de 31 de ani, are arsuri pe suprafața corpului, este intubat și ventilat mecanic. Militarul activează în cadrul Ministerului Apărării Naționale din anul 2023.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale este în permanentă legătură cu echipa medicală și urmărește îndeaproape starea de sănătate a celor doi militari", precizează MApN.

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, cinci persoane au suferit arsuri pe diferite părți ale corpului, iar trei dintre victime au fost transportate la spital. Incidentul e cercetat de polițiștii și procurori militari.

Potrivit unor surse, unul dintre militari ar avea arsuri pe 90% din suprafața corpului, iar altul pe aproximativ 40%. Din primele informații, cei doi participau la o operațiune de distrugere a muniției.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, la data de 18 mai 2026, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a fost sesizat cu privire la producerea unei explozii urmate de incendiu într-un depozit de muniție aflat în incinta unei unități militare.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje de pompieri, ambulanțe SMURD și SAJ. Trei dintre răniți au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere