REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Marea Britanie: Tribunalul Suprem consideră ilegală suspendarea Parlamentului

Marea Britanie: Tribunalul Suprem consideră ilegală suspendarea Parlamentului

Replica API 25 septembrie 2019 | 00:00 439

Tribunalul Suprem din Regatul Unit a dat marţi, cu un verdict în unanimitate, o decizie împotriva premierului britanic conservator Boris Johnson, considerând ilegală suspendarea Parlamentului timp de cinci săptămâni, transmit AFP, Reuters şi dpa.

Cei 11 judecători ai instanţei judiciare supreme din această ţară aveau de examinat două recursuri diferite: cea a Curţii de Apel din Scoţia, care a considerat ilegală măsura adoptată de şeful guvernului de la Londra, şi cea a Tribunalului Superior din Londra, care a considerat că respectiva chestiune este de competenţa politicului.

''Aceasta nu a fost o suspendare normală. Ea a împiedicat parlamentul să îşi îndeplinească rolul său normal'', a declarat preşedintele Tribunalului Suprem al Regatului Unit, Brenda Hale.

La puţin timp după acest anunţ, liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, i-a cerut premierului Boris Johnson să demisioneze.

În cadrul Congresului anual al Partidului Laburist, ce are loc la Brighton (sudul Angliei), Corbyn l-a ''invitat pe Boris Johnson să-şi reconsidere funcţia şi să devină prim-ministrul cel mai efemer care a existat vreodată''.

De asemenea, liderul laburist a solicitat convocarea imediată a parlamentului de la Londra.

În ceea ce o priveşte, Comisia Europeană a refuzat să facă vreun comentariu referitor la ''chestiunile constituţionale interne'' ale Regatului Unit.

Marţi după-amiază, preşedintele Camerei Comunelor (camera inferioară a parlamentului britanic), John Bercow, i-a invitat pe deputaţii britanici să-şi reia activitatea miercuri la ora locală 11:30 (10:30 GMT), după ce Tribunalul Suprem a decis că suspendarea parlamentului de către premierului Boris Johnson a fost ilegală.

''Le-am cerut autorităţilor camerei să ia măsurile necesare pentru a ne reuni mâine la 11:30'', a spus Bercow, care a salutat hotărârea de marţi a Tribunalului Suprem.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272