Marilena Dragnea, noul director al Mamaia SA
Marilena Dragnea, noul director al Mamaia SA
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMarilena Dragnea este noul director al Mamaia SA. Circul din PSD pe seama numirii, ÎN ZADAR
Marilena Dragnea este noul director al SC Mamaia SA! În data de 26 iunie, aceasta a primit numirea, procedura fiind clarificată în data de 12 iulie, când aceasta a acceptat mandatul, valabil până în data de 11 septembrie.
Mandatul a fost aprobat în Consiliul de Administraţie al Mamaia SA.
Amintim că, la un moment dat, Marilena Dragnea a anunțat că renunță să preia conducerea Mamaia SA, din motive personale.
Contactată de Replica, Dragnea a precizat că "mi-am rezolvat problemele, s-a dovedit că pot îmbina problemele personale cu activitatea aici, cât şi cu cea politică". Tot Marilena Dragnea a mai declarat că între timp a renunţat la cealaltă funcţie ocupată, pentru a nu fi în incompatibilitate, şi anume jurist la Primăria Mangalia.
Mai departe, Marilena Dragnea a afirmat că în momentul de faţă verifică situaţia financiar-contabilă a societăţii pe care acum o conduce şi că probabil va face publice datele, la finalul verificării. "Până când va fi gata verificarea, am refăcut şi am transmis la minister bugetul, pentru că ministerul nu îl aproba în forma transmisă de fosta conducere, ne-au solicitat să îi facem modificări", a conchis Marilena Dragnea.
Alexandra CUCU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
17.6° Constanța 
.jpeg_t.jpeg)













