REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
16.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

MAȘINA unui POLIȚIST din CONSTANȚA, PRĂDATĂ de HOȚI!

MAȘINA unui POLIȚIST din CONSTANȚA, PRĂDATĂ de HOȚI!

Replica API 8 decembrie 2021 | 00:00 2417

Un poliţist din cadrul IPJ Constanţa a avut proasta inspiraţie de a-şi lăsa câteva documente şi obiecte în maşină. Trei bărbaţi au profitat de acest lucru, şi, după ce au spart geamul autoturismului, au sustras lucrurile. Cei trei au fost arestaţi preventiv sub acuzaţiile de furt calificat şi complicitate la furt calificat. Potrivit informaţiilor noastre cei trei infractori sunt Marian Roman, Cătălin Roman şi Alin Marian Dumitraşcu.

Ce spun oamenii legii

La data de 24 noiembrie a.c., polițiștii Secției 2 au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea de 23/24 noiembrie 2021, persoane necunoscute au spart geamul unui autoturism, parcat în municipiul Constanța, iar din interior au sustras mai multe documente, dar și obiecte care aparțin unui polițist din cadrul I.P.J. Constanța.

Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, iar la data de 30 noiembrie a.c., au fost identificați 3 bărbați, de 20, 21 și 37 de ani, bănuiți de comiterea faptelor.

În sarcina bărbaților de 20, respectiv 37 de ani au fost probate mai multe fapte de furt calificat, prin același mod de operare, iar în ceea ce-l privește pe bărbatul de 21 de ani, acesta este cercetat pentru complicitate la săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

Cei 3 au fost reținuți, ulterior, la data de 1 decembrie a.c., fiind arestați preventiv pentru 30 de zile.

În ceea ce privește bunurile lăsate de către polițist în autoturismul personal, la nivelul instituției noastre au fost declanșate verificări, prin structura de profil.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e bine,l.au pradat colegii lui,intelectualii.incercati pe la judecatori si politicieni,astia au bani multi,toti furati!
1
0
Daca era masina mea, nu se mai gaseau hotii.
15
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108