Medicul siberian care l-a tratat pe Navalnîi a reapărut la trei zile după ce îi fusese semnalată dispariţia
Medicul siberian care l-a tratat pe Navalnîi a reapărut la trei zile după ce îi fusese semnalată dispariţia
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUn medic siberian care l-a tratat anul trecut pe opozantul Kremlinului Aleksei Navalnîi a reapărut luni după ce a fost dat dispărut în timpul unei partide de vânătoare, relatează Reuters, preluând agenţii de presă ruse care citează guvernul regional.
Aleksandr Murahovski
După semnalarea dispariţiei lui Aleksandr Murahovski, plecat vineri cu un vehicul off-road de la un centru de vânătoare, în pădurile din regiunea Omsk - la circa 2200 km est de Moscova - a fost lansată o operaţiune de căutare, dar medicul a ieşit singur din pădure şi a contactat locuitori ai satului Baslîi, a relatat agenţia de presă RIA, citând guvernul regional din Omsk.
Starea de sănătate a medicului este "normală", dar este examinat la spitalul districtual Bolşekovski ca măsură de precauţie, a menţionat RIA, citată de Agerpres.
Aleksandr Murahovski era medicul principal al spitalului din Omsk unde a fost tratat Navalnîi după ce i s-a făcut rău în timpul unei curse aeriene. După negocieri tensionate cu autorităţile, disidentul a fost transportat cu avionul de la Omsk în Germania, pentru tratament, iar testele de laborator din trei ţări europene, confirmate de Organizaţia pentru interzicerea armelor chimice, au stabilit că acesta fusese otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok.
Kremlinul a respins în repetate rânduri orice alegaţie că autorităţile ruse ar fi încercat să-l omoare pe Navalnîi. În februarie, la revenirea sa în Rusia, acesta a fost arestat în legătură cu un caz de fraudă datând din 2014, pe care el îl denunţă ca fiind orchestrat politic.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
9.4° Constanța 









.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)

