REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Mega-ţeapă cu apartamente: Pufleni a vândut un bloc prevăzut cu lift doar în acte

Mega-ţeapă cu apartamente: Pufleni a vândut un bloc prevăzut cu lift doar în acte

Replica API 8 mai 2018 | 11:28 3288

Cum fac unii bani

Cum fac unii bani

Marele afacerist-constructor care a speriat sud-estul Europei, Donchi Pufleni, s-ar părea că nu îşi mai bate capul să-şi ducă la îndeplinire obligaţiile asumate în momentul tranzacţiilor pe care le face cu imobiliare. Sau, mai bine spus, s-a axat pe tras ţepe, după cum se arată într-o plângere înregistrată pe rolul instanţelor constănţene.

Mai mulţi locatari ai unui bloc situat în Constanţa, pe aleea Piersicului numărul 1, au reclamat faptul că investitorul i-a cam ţepuit în momentul în care au cumpărat apartamentele respective, în perioada 2013 - 2014. Mai exact, potrivit plângerii formulată de cinci dintre locatarii blocului, acesta este prevăzut cu ascensor, doar la nivel teoretic. Practic, însă, blocul are doar casa liftului și atât.

În proiectul blocului, în documentele privind încheierea lucrărilor, dar şi în actul de vânzare-cumpărare, este prevăzut acel ascensor pentru persoane. Şi, întradevăr, casa liftului există, prevăzută cu uşi la fiecare etaj. În momentul în care s-au vândut toate cele 22 de apartamente, rezultate după dezmembrarea imobilului, cumpărătorilor li s-a spus că ascensorul nu poate fi folosit pentru o perioadă scurtă de timp, din motive tehnice.

Numai că, după o perioadă de timp de când oamenii s-au mutat, nu mică le-a fost mirarea când au constatat că, de fapt, în casa liftului nu exista nici urmă de lift. I-au cerut socoteală constructorului, însă s-a ajuns în instanţă. Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Constanţa, având ca obiect „obligaţia de a face”.

A încasat banii inclusiv pe liftul inexistent

Iată încheierea de şedinţă a Judecătoriei Constanţa, pe fondul cauzei: „Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 18318/212/2017, reclamanții Bogdan Gabriel, Gargaianu Ecaterina, Rizea Gabriel, Stoica Liviu, Lupu Irina au solicitat obligarea pârâţilor Pufleni Donchi şi Pufleni Sirma la montarea ascensorului de persoane în imobilul în care locuiesc şi efectuarea lucrării de montare a cabinei instalației ascensorului de persoane pe cheltuiala pârâţilor. Au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că, în cursul anilor 2013-2014, pârâţii au înstrăinat întregul imobil situat în municipiul Constanța, Aleea Piersicului nr. 1, imobil dezmembrat în 22 de unități locative, iar cumpărătorii au fost de acord să achiziționeze apartamentele din acest imobil plătind prețul contractului. Încă de la început, conform clauzelor contractuale, dar şi celor menționate verbal de către vânzătorii Pufleni Donchi și Pufleni Sirma, au fost asigurați de faptul că în imobil este instalat un ascensor de persoane care însă este nefuncțional din cauza unor probleme tehnice.

Atât la momentul încheierii contractului, cât și data formulării acțiunii, în imobilul cu pricina sunt instalate, la fiecare etaj din cele 5 existente, ușile exterioare ale ascensorului de persoane. În perioada perfectării actelor în vederea încheierii contractelor de vânzare¬cumpărare în formă autentică s-au purtat nenumărate discuții în referire la imobilele ce urmau a fi achiziționate iar la fiecare dată, inclusiv la vizionările de la fața locului au fost asigurați de către vânzători că acest ascensor există, însă nu este funcțional din cauza unor probleme tehnice nesemnificative ce vor fi remediate.

Pe de altă parte, vânzătorii i-au asigurat că ascensorul de persoane va fi funcțional în momentul preluării în posesie a apartamentelor, însă va fi pornit efectiv după momentul instalării proprietarilor în apartamente pentru a evita transportul pe verticală a materialelor de construcție și al mobilierului. Motivarea acestui lucru a fost la acel moment, de bun simţ, având în vedere posibilitatea deteriorării cabinei liftului că urmare transportului lucrurilor de greuntate în volum foarte mare”, se arată în documentele depuse la dosar.

Surpriză: liftul din proiect nici nu a existat vreodată

„În cursul anului 2015, după ce marea majoritate a apartamentelor au fost înstrăinate iar proprietarii au finalizat lucrările de amenajare/mutare, au solicitat soţilor Pufleni să facă demersuri în vederea punerii în funcţiune a ascensorului, însă de fiecare dată s-au invocat motive diverse astfel încât punerea în funcţiune nu s-a realizat. În cursul anului 2016, au hotărât împreună cu ceilalţi proprietari să apeleze, pe cont propriu, la o firmă de specialitate în vederea punerii în funcţiune a ascensorului şi au constatat cu uimire că nu există montate nici instalaţia de ridicare nici cabina ascensorului de persoane.

Reclamanţii au arătat că în opinia lor această cabină nu a fost montată niciodată, pârâţii Pufleni încercând să-şi mărească profiturile în mod ilegal, deşi conform tuturor contractelor de vânzare-cumpărare fiecare proprietar deţine o cotă parte indiviză din acest ascensor care trebuia să existe şi să fie funcţional. Pârâţii au cunoscut că la momentul finalizării operaţiunii de construire a imobilului şi preluarea acestuia în proprietate că urmare în întocmirii procesului-verbal de recepţie pentru finalizarea lucrări, nu şi-au îndeplinit obligaţia de a monta/finaliza lucrările în ceea ce priveşte ascensorul de persoane, obligaţie ce le revenea în mod imperativ conform proiectului şi autorizaţiei de contrucţie dar şi conform tuturor contractelor de vânzare-cumpărare apartamente încheiate cu proprietarii.

În acest sens, reclamanţii au arătat că memoriul tehnic de Instalaţii Sanitare, parte integrantă din proiectul imobilului prevede faptul că legătura pe verticală între nivele va fi asigurată de o scară în trei rampe, un ascensor de persoane/lift şi o „scară de pisică”. În actul de dezmembrare autentificat la BNP Grosu George, se indică, printre altele, faptul că liftul/ascensorul de persoane este una din părţile comune indivize ale imobilului. În contractele de vânzare-cumpărare ale tuturor cumpărătorilor sunt prevăzute clauze privind dobândirea, impreună cu imobilul apartament de locuit şi cotele părţi procentuale aflate în coproprietate forţată a imobilului, printre acestea numărându-se şi ascensorul”, se mai arată în prima parte a motivării instanţei.

Ce a urmat, însă, este de râsul-plânsul. Pufleni a venit în faţa instanţei, pe data de 2 august 2017, cu o întâmpinare de mai mare râsul, formulând întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii că neîntemeiată. În întâmpinarea depusă, cei doi Pufleni au menţionat faptul că reclamanţii au avut cunoştinţă de lipsa ascensorului la data încheieirii contractelor de vânzare-cumpărare, iar montarea ascensorului urma să se facă în urma încheierii unui act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare al fiecărui proprietar, urmând că fiecare să suporte costurile achiziţionării şi montării liftului proporţional cu cota fiecăruia din dependinţele şi părţile existente în coproprietatea forţată şi perpetuă, aşa cum prevede şi Codul Civil, dealtfel.

Nimic mai fals, dat fiind că în momentul semnării contractelor de vânzare-cumpărare, blocul figura ca fiind FINALIZAT conform proiectului care prevedea şi existenţa ascensorului.

Doar că nici judecătorii nu au ţinut cont de aceste prevederi, motiv pentru care au respins acţiunea, motivând prin faptul că „această clauză contractuală nu este de natură a conduce la obligaţia pe care ipotetic ar fi avut-o vânzătorii de a dota imobilul cu lift, câtă vreme cumpărătorii au putut observă lipsa ascensorului şi au fost de acord să achiziţioneze apartamentele în acest stadiu al executării lucrărilor la imobil”, prcum şi faptul că „susţinerile reclamanţilor în sensul că pârâţii s-ar fi obligat să vândă apartamentele din imobil împreună cu ascensorul, nu sunt dovedite în niciun mod”.

Cu alte cuvinte, degeaba era prevăzut blocul, în proiect, cu ascensor. Aşa cum reiese din conţinutul dosarului, pe data de 21 august 2017, reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care au arătat că nu au cunoscut lipsa ascensorului la momentul încheierii contractelor de vânzare/-cumpărare şi nu au fost de acord cu achiziţionarea imobilelor astfel. Toate înscrisurile depuse la dosar indică faptul că la momentul încheirii contractelor de vânzare/cumpărare, ascensorul trebuia să existe, să fie montat şi funcţional, având în vedere că acesta este parte comună indiviză a proprietarilor şi asigură funcţionalitatea imobilului aşa cum a fost prevăzut în proiectul de construcţie.

Şi cu banii daţi, şi fără lift; judecătorii spun că locatarii sunt de vină

Instanţa de fond a găsit, totuşi, ceva pentru a-l exonera pe constructorul-investitor: lipsa vigilenţei cumpărătorilor, care, de fapt, au fost duşi în eroare, aşa cum arătam iniţial: „Dacă reclamanţii ar fi acţionat prudent şi diligent, ar fi putut constata lipsa instalaţiei şi cabine ascensorului, pentru care nu era necesară asistenţă de specialitate. Oricare dintre cumpărători ar fi putut să solicite vânzătorilor să deschidă uşile casei liftului şi astfel ar fi putut constata lipsa ascensorului”, se mai arată în motivarea deciziei judecătorilor.

Adică, potrivit judecătorilor, cei care au greşit sunt noii proprietari ai apartamentelor, prin faptul că au pus botul la vorbele Puflenilor şi nu au verificat existenţa sau inexistenţa liftului. Cine s-ar fi gândit că este vorba despre o ţeapă, dat fiind că imobilul figura ca fiind finalizat?! Decizia Judecătoriei a fost deja atacată cu apel la Tribunal, prin avocatul Florin Scupra din Baroul Constanţa.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce tot cenzurati
1
0
CUM sa cumperi casa de la make ?? Dar sa mai dai si avans fara sa VEZI SI SA VERIFICI ?? Sa platesti 30 ani si sa nu STII CE CUMPERI ?? Traim totusi in Romania ! DESTEPTAREAAAA !!
2
1
bai asta cineva,machidonii astia cam sar calul,nu este vorba de rasism ci de aparthaid,cum ar fi ba fira-i al dracu de ungur,aici make,ei cu blocuri din mucava,ei cu resturi la preturi mari,ei cu mosteniri fabuloase de terenuri,de unde,tot ei cu decizii hoate in instanta,sef la un wc dar sef,fara capacitati
4
0
in Dobrogea parca toate etniile traiau in pace? ce s-a intamplat? toate comentariile sunt pline de ura, dusmanie si foarte mult RASISM.Cred a nu mai este mult pana explodeaza si-n Dobrogea mamaliga, asa cum s-a intamplat si-n Targu Mures.Nu mai judecati omu' dupa etnie, judecati fapta, ca acea fapta o putea face si un roman, sau oricare alt om apartinand altei etnii.
3
7
Este un judecator din categoria "rujeola nu exista". Pacat ca la noi parchetul nu este in stare sa ancheteze si sa gaseasca adevaratii corupti.
7
1
Esti prost
0
5
Nu mai injurati makidonii ca si voi romanii tot niste lepre ordinare sunt si natia de traista si curve ati ramas. Ati fost complici la aceasta manevra asa ca nu va mai lamentati
7
15
Fara complicitatea lacomiei a functionarilor publici din aparatul de stat nu puteau reusi. Din pacate lacomia unor distrusi ne-a adus la dapa de lemn. Un constructor cinstit care respecta ad literam proiectul este voctima in fata acestor personaje. SA AI INCREDERE INTRUN MAKEDON E CA SI CUM TE-AI SPRIJINI DE APA ! Mare atentie celor care faceti afaceri cu ei , odata si odata tot tr v-a arde. O au in sange ! Nu se pot abtine ! Fudulii, arogantii, analfabeti, puturosi si multe adjectuve. Ei intre ei se ard , daramite pe romanii !
19
4
Traiasca primarul machidon Fagadau! Asa va trebuie daca ati votat primar un machidon. L-a adus Vice si pe fratele Babu, alt machidon oier. Autorizatii obtin DOAR machidonii in Cta. Peste doi ani sunt alegeri. Poate va treziti din somn romanilor!
24
4
Dece nu ati verificat totul? Bine ca aveti legatura la canalizare..
11
2
facuti la academia infractorilor lui oprea
11
4
in toata afacerea asta cei mai corupti si jegosi sunt judecatorii !!! Auzi bai cica fapta nu exista !!!Pai futu-te-n gura de judecator spagar ordinar ! O sa vina si randul vostru animalelor !
26
1
bravo fartic.mucani fraieri....
4
24
Cand va luati casa nu dati banii inainte ca atunci cand mergeti la curve ca nu e totuna. Incet, incet invata si mucanul.
9
13
Bobescu colt cu Celibidache, bloc cu 8 etaje, construit pe 95 la suta din suprafeta terenului are parcare declarata de cipan la 400 metri de amplasarea blocului. Un branzar jegos cu aere de mare dezvoltator.
26
2
locurile de parcare unde sunt?ah da..asta e cipan si vrea sa vanda nimic pe bani multi. Si noi prosti sa cumparam asa ceva. Boicot afaceristi cipani. E simplu!le mor afacerile si raman cei corecti si seriosi pe piata. Sa nu ii vina cuiva ideea sa vada faca o gaura in fundatia blocurilor cipanesti...cred ca gaseste branza sau moloz.
24
2
Probleme la cap ai tu. Daca in proiect blocul era prevazut cu lift, iar cand a vandut i-a mintit pe oameni ca liftul exista, nu era normal sa monteze acel lift, din moment ce si-a luat banii pe el? Cat de tampit sa fi ca sa dlasi un asemenea comentariu? Sau esti genul ala care a invatat la "scoala vietii"?
27
2
Daca credeti ca s a imbogatit din cauza unui lift aveti probleme la cap
3
40
declansati greva generala inpotriva machidonilor Si asa nu va place munca
12
21
brinzarii au uitat cum au venit ei din muntii pindului cu oile si cu bunicile lor cu cruce tatuata in frunte .ala de la 7:20 s-a descris perfect cu calcaiele crapate
35
1
Mai Iori,machedon imputit,unde ai vazut tu bloc doar cu casa liftului?Ia mata locatarii in carcca si-i urca pana acasa?Jeguri ordinare, machedoni imputiti ati ajuns de la branza cu aracet la blocuri fara lift.
45
2
Voi nu aveati de nici unele pana mai ieri si acum vreti lift la casa, mucan fudul si fara minte. In acte scrie casa liftului nu si liftul, neam de pitipoance, la munca la camp sa vedeti cum se castiga banii adevarati.
11
43
un makidon belit si el si fisu care e vai de neamu lui... pe gardul casei lui are initialele PD pe fiecare bucata de fier forjat... se crede puff daddy poate... huuuaaaaa intrarati toti in lift si sa nu mai iesiti vreodata de penali, numai numele te face de ras... magarule
37
5
Daca contractul e cu lift atunci vinzatorul trebuie sa-l faca -justitia a gresit
30
5
e ca si cum ai cumpara branza de vaca la pret de oaie, e corect asa?daca era prevazut cu lift, atunci sa plateasca investitorul, e foarte simplu
28
1
Bag pula in neamul lor de jeguri ordinare machedoni imputiti analfabetii dracu au ajuns sa faca blocuri sa se imbogateasca peste noapte.... o sa va iasa pe gura toti banii blestemati....
34
4
liftul a fost scos dupa receptie si montat la alt bloc... se practica
37
0
Puflenii o sa va duca in carca. ...ia faceti scara pisicii ca e mai ieftin.bai neam de circari de ce vreti sa urcati cu liftul s-o inghesuiti pe vecina?ia urcati voi pe scari frumusel,regulamentar pt ca liftul pe care l-ati platit e pielea penisului ursului din padure.mare pomana ati facut patronului cu banii pt lift.Parcarea subterana ati platit-o? Daca nu ar fi bine s-o faceti? Fiti multumiti ca v-a racordat la apa ca altfel dupa scara pisicii foloseati si litiera pisicii.apa aveti,gaze aveti,curent aveti... ce mai vreti? sa urcati calul cu liftul?! Taranilor!
6
33
cipanii iai vintu.De la cutar di oi la constructor de blocuri
30
3
nu cumparati apartamente de la machedoni.
54
4
Justitie cu iz de telemea, din pacate.
48
1
pai un bloc construit intre case il vinzi numai la niste fraieri cocliti ca re nu casca ochii. Cand iesiti pe balcon vedeti toti locuitorii din zona cand se caca ?? E frumos ???
35
3
juistitia a guitat inca o data
41
1
Daca in pretul apartamentului era inclusa si o cota parte din lift, atunci trebuia sa aiba si acel lift. Taran de ceamurlia ce esti.
45
4
Din 2013 este lege ca toate blocurile noi construite cu 4 sau mai multe nivele sa fie dotate cu lift.eu stau in bloc de 4 etaje cu lift.taran esti tu ca vorbesti fara sa folosesti macar 0.1% din bibilica aia a ta
37
2
Ai dracu MUCANI , ati venit de la padure , ati lasat opincile la intrare in oras si vreti lift la bloc. Ba saracilor , zice-ti mersi ca nu va mai miroase a balega de vaca dimineata cand va treziti si lasati liftul , ca la ce calcaie crapate de la nmersul pe jos la voi la padure , urcatul scarilor pe trepte de marmura va face talpa frumoasa . Hai va pup Mucanilor.
12
60
Notar la fel de hot ca si puflene, tot makidon de la stejaru ajuns in cta
37
4
Machidonii sunt tziganii romanilor.
58
8
Buna ziua,trag un semnal de alarma pentru autoritatile din cta ,as vrea sa stiu cum Domnul Sorin Stancu administrator la sc quality construct fin al domnului COSTEA de la abc val a reusit sa construiasca un imobil de p-4 pe strada Al Bogza cu 20 ap si respectiv6 LOCURI DE PARCARE ?????demisolul transformandul in garsoniere....
37
0
Asta este caracterul jegos al machidoniilor! Astia sunt machidonii ! Pusi pe facut banii cu orice pret ! Fara scrupule fara coloana vertebrala Pana nu te fura nu se simt bine Machefonii au inventat si promovat spaga si coruperea statului. Sunt atat de marsavi ca chiar dupa ce i-ai prins cu furaciunea se agita si da spaga in stanga si in dreapta sa iasa cat mai ieftin. Nu au macar bunul simt sa accepte realitatea si sa-si ceara scuze ! CARACTER JEGOS. SA TE FERESTI DE MACHEDON NAI ALES DACA E INSURAT CU MUCANCA ! NU FACETI AFACERI CU EI. Singurul lucru bun la ei, machedoancele-s arzoaice !
59
8
Pfffff , mukanii ghiftzi vorbesc de hotzi .ti ai dreaq de hoti si koorve cu cine va adus in Dobrogea.
11
40
taman a hotarat ca Art 244 Cod Penal, "inselaciunea", nu exista. ATunci de ce ii mai judeca pe aia din clanul Sacean ca l-au inselat pe Sarafu cu zaruri masluite? Bai, TeFeListilor, daca asta este justitia pentru care voi iesiti in strada sa o aparati, sa va pis in freza!
29
1
cine plm a mai pomenit lift la 4 nivele, ce s-au mai boierit tot taranii, sa zica mersi ca e lux si stau central, care se vaita sa-si ia apt la parter
5
40
De verificat cine i-a dat receptia finala de la primarie. Cine a inchis ochii si de ce? In tara lui Fagadau astepti un an chiar si mai mult ptr o autorizatie de construire, dar unii se mai si descurca...
62
2
si mai pute si a oaie in bloc
58
3

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108