Merkel spune că există motive strategice ca statele din Balcanii de Vest să devină membre ale UE
Merkel spune că există motive strategice ca statele din Balcanii de Vest să devină membre ale UE
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCancelarul german Angela Merkel şi-a exprimat convingerea că cele şase ţări din Balcanii de Vest vor deveni membre ale Uniunii Europene din motive strategice, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Angela Merkel
"Este în interesul Uniunii Europene ca acest proces să avanseze", a declarat Merkel presei după o conferinţă virtuală privind Balcanii de Vest, făcând aluzie la influenţa Rusiei şi Chinei în regiune, dar fără a le numi.
Cooperarea regională mai puternică promovată începând din 2014 dă roade deja, a mai spus Merkel, oferind ca exemplu acordul privind eliminarea tarifelor de roaming, intrat recent în vigoare.
La conferinţă au participat premierii din Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi Kosovo, precum şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
"Prioritatea noastră este să accelerăm agenda extinderii în regiune şi să ne sprijinim partenerii din Balcanii de Vest în munca lor de a realiza reformele necesare pentru a avansa pe drumul european", a declarat Ursula von der Leyen.
În cadrul aceleiaşi conferinţe video, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat "foarte clar" sprijinul pentru perspectiva ca cele şase state să adere la UE, a subliniat Merkel.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
10.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)
