Mexic: Desfiinţarea unei tabere de migranţi lângă frontiera cu SUA
Mexic: Desfiinţarea unei tabere de migranţi lângă frontiera cu SUA
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestO tabără de aproximativ 380 de migranţi, majoritatea mexicani şi din America Centrală, a fost desfiinţată duminică de autorităţile din Tijuana, în apropierea frontierei Mexicului cu Statele Unite, au anunţat acestea, scrie AFP, citată de Agerpres.
"Sunt persoane care au început să plece şi să urce de bunăvoie, fără a recurge la forţa publică, în camioanele care merg la diferite adăposturi", a declarat pentru presă primarul oraşului, Montserrat Caballero.
Decizia a stârnit, însă, nemulţumirea migranţilor care locuiau în această tabără înfiinţată în urmă cu mai puţin de un an.
După evacuare, autorităţile au început să distrugă corturile folosite de migranţi, precum şi îmbrăcăminte şi diverse obiecte precum televizoare şi mobilier.
În cursul dimineţii, autorităţile Institutului naţional pentru migraţie (INM) îi anunţaseră pe migranţi că îşi pot lua cu ei doar trei haine de schimb la adăposturile unde vor fi relocaţi.
Numeroşi migranţi, în principal din America Centrală, traversează Mexicul în încercarea de a cere azil în Statele Unite, în faţa violenţei şi sărăciei din ţara lor. Pe drum, ei sunt uneori victime ale crimei organizate sau chiar ale autorităţilor mexicane care şi-au intensificat operaţiunile de combatere a fluxurilor migratorii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.4° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



