Mihai Ochiuleț îi dă replica lui Stelian Ion, după ce a fost acuzat că a votat pentru mărirea taxelor
Mihai Ochiuleț îi dă replica lui Stelian Ion, după ce a fost acuzat că a votat pentru mărirea taxelor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestStelian Ion a făcut mai multe declarații, în studioul Replica, cu privire la Mihai Ochiuleț, printre altele, acuzându-l că a votat proiectul privind mărirea taxelor și impozitelor pe anul viitor. replica lui Mihai Ochiuleț nu a întârziat să apară și demonstrează faptul că nu a votat pentru proiectul mai sus menționat.
„Stelică,
Am înțeles că m-ai dat afară din partid pentru că ți-am pus în pericol regimul autocratic de conducere a USR. Sincer îți spun, m-a durut pentru anii de muncă și pentru oamenii care cred în mine, dar nu mi-a părut și nu îmi pare rău, pentru că, sub conducerea ta prin acoliții tăi, partidul a devenit o sectă mică în care nu intră decât cei care te laudă și zboară toți cei care sunt incomozi. Eu nu aș mai fi putut face parte dintr-o asemenea mizerie, așa că îți mulțumesc pentru că m-ai ajutat să îmi văd de drum.
Înțeleg și că spui o grămadă de minciuni despre mine, pentru a-ți justifica execuția mizerabilă și a mă prezenta ca pe băiatul rău.
Înțeleg toate acestea pentru că ești disperat să prinzi încă un mandat de parlamentar, altfel vei redeveni nimeni și nimic, așa cum ai fost înainte ca USR sa te pună pe listă.
Ochiuleț: „Stelică, minciuna are picioare scurte“
Doar că, Stelică, minciuna are picioare scurte. M-ai acuzat că am votat ultimele taxe și impozite aprobate de PSD și PNL. Nu Stelică, nu am votat, m-am abținut, iar aici ai proba. Știu că ai minciuna în sânge, de la calitatea de avocat al lui Mazăre, pe care ai negat-o, la dobândirea garsonierei, despre care ai știut că este ilegală, și până la nimicul pe care l-ai făcut la Justiție, dar pe care l-ai ambalat în vorbe meșteșugite.
„Oamenii trebuie să cunoască adevărul“
Cu asemenea minciuni nu ajungi nicăieri și sper ca cei care te-au votat să te vadă așa cum ești, așa cum te-am văzut și eu, mai târziu, dar te-am văzut.
Vreau sa știi ca la fiecare minciună spusă despre mine, îți voi răspunde pe măsură, pentru că oamenii trebuie să cunoască adevărul.
Mă plec in fața tuturor celor care mi-au adresat mesaje de susținere. Voi sunteți energia care mă împinge înainte, motivul pentru care rămân în politică! Și, desigur, dorința de a fi în slujba oamenilor, de a face bine de oriunde aș fi“, a transmis Mihai Ochiuleț.
.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News