REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Sâm., 12 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6880
13.4° Constanța Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6880
 

Mihai Ochiuleț: Stelian Ion mi-a cerut să mă lepăd de Caragheorghe, dacă vreau să fiu în echipa lui! Video

Mihai Ochiuleț: Stelian Ion mi-a cerut să mă lepăd de Caragheorghe, dacă vreau să fiu în echipa lui! Video

Mirela PASCAL 2 octombrie 2024 | 00:00 3824

Apele încă sunt tulburi în USR Constanța, iar scandalul pare să escaladeze, după ce consilierul local Mihai Ochiuleț a fost exclus din partid. Aflat în studioul Replica, Ochiuleț a vorbit despre neînțelegerile din formațiunea politică, despre cum l-a susținut pe Stelian Ion în campanie și a primit un șut în fund. Totodată, Mihai Ochiuleț poveste cum s-a lepădat Stelian Ion de Dumitru Caragheorghe, fostul președinte al filialei. De asemenea, Mihai Ochiuleț vorbește și despre furtul banilor din partid, dar și despre cum senatorul Remus Negoi și-a însușit niște bani din donații și, drept răsplată, spune consilierul, a fost pus, din nou, pe listele pentru parlamentare.

Mihai Ochiulet: Stelian Ion mi-a cerut sa ma lepad de Caragheorghe, daca vreau sa fiu in echipa lui! Video

În debutul interviului, Mihai Ochiuleț a vorbit despre ruptura dintre el și Stelian Ion, despre cele două tabere care s-au format în USR și despre cum Stelian Ion destabilizează filiala. „Totul a plecat de la candidatura lui Stelian Ion pentru Primăria Constanța, în 2022, imediat după ce nu a mai fost ministru. Am discutat în partid că trebuie să știm exact cine este candidatul și să facem toate pregătirile. La momentul acela, președinte era Dumitru Caragheorghe, colegul meu și fost lider de grup al consilierilor locali. Am făcut un sondaj, ne-am măsurat toți, consilieri locali, senatori, deputați, tot ce am avut, iar la final, rezultatul a fost că singurul cu șanse de câștig ar fi fost Stelian Ion. Atunci, colegul meu, Dumitru Caragheorghe i-a spus: «Ok, tu trebuie să candidezi», Stelian Ion a refuzat.  Nimeni nu a reușit să îl convingă. Am avut două ședințe, una la București și una la Constanța, ambele într-un cerc restrâns. Dumitru Caragheorghe a fost singurul care a avut curajul să-i spună: «Dacă nu vei candida pentru primărie, atunci nu vei mai avea asigurat locul 1 la Camera Deputaților», iar atunci el a izbucnit, iar Caragheorghe a suportat consecințele”, a declarat Mihai Ochiuleț.

Stelian Ion mi-a cerut să mă lepăd de Caragheorghe

„La o lună de la acest incident, Stelian Ion l-a sunat pe Dumitru, s-au întâlnit, iar Stelian Ion i-a spus că va candida, însă Caragheorghe să facă un pas în spate, deoarece vrea să aibă el control absolut. M-am întâlnit, apoi, cu Stelian Ion și mi-a spus: «Vreau să faci parte din echipa mea, vreau să fii alături de mine, m-am hotărât să candidez, dar asta vine la pachet cu lepădarea ta față de Dumitru Caragheorghe». Am ales să nu dau curs cerinței lui Stelian Ion. Au urmat alegerile la fiala USR, la municipiu, Caragheorghe s-a ținut de cuvânt, nu a mai candidat, apoi a venit campania și Stelian Ion a spus că trebuie să îl ascultăm pe el. Ruptura era clară... noi am venit cu soluții ca oamenii să nu vadă această ruptură și am zis să facem campanie separată și am susținut, din spate, candidatura lui“, a spus Mihai Ochiuleț.

Video 1:

Ochiuleț: Au găsit țap ispășitor pentru pierderea alegerilor: Dumitru Caragheorghe și Mihai Ochiuleț, nu Stelian Ion și echipa

Mihai Ochiuleț spune că Stelian Ion nu și-a dorit să câștige Primăria Constanța, iar acum dă vina pentru eșec pe Mihai Ochiuleț și Dumitru Caragheorghe. „Nu ne-am așteptat ca Stelian Ion să piardă. Campania lui Stelian Ion a fost numai pe negativ. Toți constănțenii știau situația orașului, oamenii voiau să știe cu ce venim nou și cu ce echipă. Din păcate, s-a pierdut Primăria Constanța. Am luat 4 consilieri USR, față de 9, cât sunt în actualul mandat, la CJ am luat doar 3 din 5... diferențele erau majore. În filială au găsit țap ispășitor: pe Dumitru Caragheorghe și Mihai Ochiuleț, nu Stelian Ion și echipa. Noi, din dorința de a câștiga, am creat un grup și am făcut campanie pe cont propriu, pentru că nu puteam să stăm, de fiecare dată, să ne spună ce avem voie și ce nu avem voie. Pe teren, noi eram 30, ei erau 7, 8, 10 maximum. Se vedea diferența. Stelian Ion nu este un adevărat lider. Trebuia să se așeze cu noi la masă, să discute... Întotdeauna discuțiile se terminau abrupt și el nervos. Ne spunea că moare cu noi de gât, dacă e cazul. Noi considerăm că nu și-a dorit să câștige Primăria Constanța. Oricine ar fi fost și-ar fi luat toți oamenii din jurul lui, fie că-i plăcea, fie că nu.“

Video 2:

În continuare, Mihai Ochiuleț a vorbit, pe larg, despre motivele care au condus la excluderea sa din partid. „Se dorea excluderea mea. În urma sesizărilor pe care le-am făcut în urma alegerilor organizate de filiala municipală, unde a ieșit președinte domnul Gima. Peste 150 membri noi care n-au plătit cotizații, n-au trecut pe la partid... S-au înscris doar ca să voteze. I-ați mai văzut în stradă în campanie? Unde sunt acele persoane acum? S-au folosit de ei, au fost mințiți că Caragheorghe vrea să ia filiala, când el a cedat-o benevol. I-a promis lui Stelian Ion și s-a ținut de cuvânt. Sunt trei luni de când am trimis sesizări la București, cu probe, n-am primit răspuns. Probele sunt atât de evidente și clare... inclusiv băiatul lui Remus Negoi a fost băgat în partid, soți, soții, veri, verișoare...“, a adăugat Mihai Ochiuleț. „Sunt două sesizări, una comună, împreună cu Dumitru Caragheorghe, în care sunt acuzat că am sabotat filiala, că l-am lăudat pe primarul Vergil Chițac... după campanie s-a întâmplat acest lucru. Al doilea motiv face referire la faptul că am scos din grup niște discuții, eram siderat de jigniri și de limbajul folosit de consilierul județean Semiran Abdurefi. Am recunoscut, am spus că-mi asum acest lucru. Dar consilierul nu a fost sancționat pentru limbajul folosit, deși s-a cerut sancționarea, iar Stelian Ion a spus că nu trebuie sancționat. Nu e prima oară când are astfel de discuții și limbaje. Dar e apropiat de Stelian Ion și trebuie să-l țină aproape“, a specificat consilierul.

Mihai Ochiuleț, amenințat de un apropiat al lui Stelian Ion?!

Mihai Ochiuleț a dezvăluit că a fost amenințat de un apropiat al lui Stelian Ion și nu s-a luat nicio măsură. „Un apropiat al lui Stelian Ion, Dima Chiosa, m-a amenințat telefonic, la 12 noaptea, că mă bagă, pe mine și pe Dumitru Caragheorghe, în scaun cu rotile și să ne mutăm din Constanța. Am fost sunat a doua zi de Stelian Ion și m-a întrebat dacă am dovezi, dacă am înregistrat. Doar nu aveam de unde să știu că la 12 noapte mă sună și mă amenință cineva. Am spus că vreau să fac plângere penală, și Stelian Ion mi-a spus să stau liniștit, că e cuvântul meu împotriva cuvântului lui. Ruptura s-a produs când am refuzat să mă lepăd de Dumitru Caragheorghe. El a ținut filiala unită, nu a făcut găști. Asta face un lider“, a subliniat Ochiuleț.

Video 3:

S-au furat bani din partid. Persoana vizată, protejată de Stelian Ion?

Mihai Ochiuleț a vorbit și despre furtul banilor din visteria partidului... „În 2020, am sesizat anumite aspecte. Remus Negoi era președinte, Stelian Ion era membru în Biroul Național. Am văzut că Remus Negoi nu mișcă nimic, am făcut o sesizare către BN în care demonstram că responsabilul financiar face anumite lucruri. Nu s-a întâmplat nimic. Înainte de alegeri, cu câteva luni, tot Dumitru Caragheorghe, fiind președinte la acel moment, a descoperit o gaură în bugetul filialei de aproape 120.000 lei, vizată fiind aceeași persoană. Tocmai din 2020 erau aceste practici. Erau facturi fictive, reparații la sedii unde noi nu aveam sedii... a reușit să recupereze 70.000 de lei, a recunoscut și s-a făcut și plângere penală la Parchet împotriva fostului coleg, care și-a înaintat și demisia. Dacă Stelian Ion dădea curs, în 2020, în Biroul Național, nu se mai întâmplau aceste lucruri. Am aflat, ulterior, că persoana respectivă a fost intermediarul tranzacției în 2017, când Stelian Ion a dat în judecată un dezvoltator imobiliar și care a renunțat la proces în schimbul a 10.000 de euro. Intermediarul discuțiilor a fost colegul nostru. Din păcate, nu-i interesează decât să-și păstreze funcțiile“, spune consilierul local.

Ochiuleț: Era o chestie de asumare ca Stelian Ion să-și dea demisia

Ochiuleț a mai menționat că „voi merge pe căile statutare, voi contesta decizia în instanță. Pentru că oamenii au votat Mihai Ochiuleț, de la USR, în Consiliul Local și mă susțin. Mi se pare normal să duc la capăt și noul mandat. Din păcate, USR nu mai este ce a fost odată! Avem un lider care n-a reușit să se impună în partid, nu e un lider care ar trebui să unească, direcția pe care o luăm e una greșită. Din păcate, mulți și-au dat demisia din partid. Era o chestie de asumare ca Stelian Ion să-și dea demisia. Deja o cer eu, că se țin cu dinții de scaune. Singura miză sunt parlamentarele. Nu-i interesează de prezidențiale, de Elena Lasconi, fac campanie de formă. El l-a susținut pe Cristian Seidler“, a spus Ochiuleț.

Video 4:

Legat de lista pentru parlamentare, Mihai Ochiuleț a precizat faptul că cel puțin Remus Negoi nu avea ce să caute pe liste și explică de ce! „Lista la Parlamentare a fost făcută într-un cerc restrâns. Au fost lăsați Stelian Ion, George Gima și Remus Negoi să se bată între ei. După părerea mea, Remus Negoi nu mai are ce căuta pe acea funcție. În campania din 2020, au fost niște donații, vreo 10.000 de lei, de la diferite persoane. Când au venit de la AEP, în 2024, trebuia să-i returneze, dar oamenii au spus să-i păstreze la partid. Iar Remus Negoi și i-a însușit și a recunoscut la o ședință. Stelian Ion a spus că nu e corect, că e doar imoral. De asemenea, Remus Negoi are soția la CFR, director, în cabinetul lui Grindeanu“, a conchis Mihai Ochiuleț.

Video 5:

Urmăriți interviul integral în materialul VIDEO de mai jos:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA


LOTO

6/49
3125143822
5/49
193462335
joker
1942212358