Mihai Stanciu: Mita pentru un container, la Vama Constanța Sud, era văzută ca o „investiție“. Video
Mihai Stanciu: Mita pentru un container, la Vama Constanța Sud, era văzută ca o „investiție“. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Mihai Alexandru Stanciu, a declarat în exclusivitate pentru cotidianul Replica de Constanța, că în anul 2021 erau instrumentate anual 40 de cazuri de conducere sub influenta drogurilor, iar în anul 2024 au fost 280 de cazuri instrumentate de procurori. O creștere de patru ori în doar patru ani, o statistică care ar fi trebuit să fie alarmantă pentru autoritățile statului. Mihai Stanciu a mai declarat că Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța nu a avut niciodată schema de personal completă și că procurorii de la Constanța au de instrumentat peste 1.800 de dosare pe an fiecare. În ceea ce privește cazurile de furturi sau violență, numărul dosarelor se menține constant dar la un nivel ridicat. Prim procurorul Mihai Stanciu a vorbit și despre perioada în care a fost la DNA Constanța unde a instrumentat dosarul șpăgilor de la Biroul Vamal Agigea dar și despre discuțiile interminabile despre pensiile de serviciu ale magistraților. El a precizat că toată această discuție nu face decât rău sistemului de justiție.
Parchetul de pe lângă judecătoria Constanța, unul dintre cele mai mari din țară
„Parchetele de pe lângă judecătorii se află la baza ierarhiei Ministerului Public și au o competență materială generală. Asta înseamnă că, ori de câte ori o infracțiune nu este dată în competența specială a unei alte unități de parchet (tribunal, curte de apel, Înalta Curte, DNA sau DIICOT), ea revine parchetului de pe lângă judecătorie. Marea majoritate a infracțiunilor intră, astfel, în competența acestor parchete.
La nivelul județului Constanța există patru astfel de unități: la Mangalia, Constanța, Medgidia și Hârșova. Cel de la Constanța este cel mai mare, nu doar din județ, ci și din țară, atât prin volumul activității, cât și prin schema de personal. Schema prevede 3 funcții de conducere și 27 de funcții de execuție (procurori care instrumentează dosare). Din păcate, această schemă nu a fost niciodată complet ocupată; în medie, activează cam 17-18 procurori. Dintre aceștia, 4 lucrează în compartimentul judiciar (reprezentând parchetul în fața instanțelor de judecată), iar ceilalți, aproximativ 13, instrumentează efectiv dosare. Fiind la baza ierarhiei, aici își încep activitatea tinerii procurori, ceea ce înseamnă că întâlnim atât procurori fără experiență, cât și unii care acumulează treptat pregătirea necesară pentru a promova. Pentru a putea promova la parchetele de pe lângă tribunale este necesară o vechime de minimum 7 ani. Este printre cele mai mari. Cele de la București au o schemă de personal mai mare, dar înregistrează mai puține dosare”, a declarat prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, Mihai Stanciu.
Video 1:
Peste 11.000 de dosare în fiecare an cu doar 18 procurori care le instrumentează
„În ultimii cinci ani, la Constanța s-au înregistrat anual aproximativ 11.000 de dosare noi. Structura acestora este relativ constantă:
- 3.500 sunt infracțiuni contra persoanei: violență, vătămări corporale din culpă, șantaj, amenințare, hărțuire, viol, agresiune sexuală, proxenetism etc.
- 5.000 sunt infracțiuni contra patrimoniului: furturi, tâlhării, distrugeri, înșelăciuni – cu o diversitate mare de modalități de comitere.
- 1.000 privesc siguranța publică, dintre care majoritatea sunt infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.
- 1.500 reprezintă infracțiuni diverse: contra autorității (ultraj), falsuri, fapte de corupție în limita competențelor, infracțiuni contra înfăptuirii justiției (mărturie mincinoasă, inducerea în eroare a organelor judiciare etc.)”, a precizat Mihai Stanciu.
Numărul dosarelor de conducere sub influența drogurilor a crescut de 7 ori în ultimii 4 ani
„Aici observăm o creștere alarmantă, în special la conducerea sub influența substanțelor psihoactive. Dacă în 2021 s-au înregistrat aproximativ 40 de astfel de dosare, în 2024 numărul lor a ajuns la 280 – o creștere de 7 ori.
Controalele poliției au rămas aceleași (filtrele rutiere), însă consumul în rândul populației a crescut, iar testările cu aparatele drug-test și etilotest confirmă acest lucru. În general, tineri. Mulți recunosc că au consumat. Cei care își angajează un avocat din faza inițială aleg adesea să nu dea declarații până când probele nu devin concludente. Dacă rezultatele confirmă consumul, de regulă cer să fie judecați prin procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, ceea ce aduce o reducere a pedepsei (de exemplu, dacă legea prevede 1-5 ani, limitele se reduc cu o treime). Din mai 2024 legislația s-a înăsprit: pentru conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive nu se mai poate aplica amânarea pedepsei. Se pronunță doar condamnare cu executare sau cu suspendare, iar permisul de conducere este anulat. Măsura arestului preventiv nu este o pedeapsă, ci o măsură excepțională pentru a preveni comiterea altor fapte. Ele se aplică, de regulă, dacă inculpatul are antecedente de același tip, a fugit de poliție, a provocat accidente cu victime etc”, a explicat Stanciu.
Video 2:
Furturile și cazurile de violență domestică se mențin la un nivel ridicat
„Cazurile de violență în familie există, beneficiază de o atenție sporită, dar problema este că victimele, fiind vorba de situații intime, familiale, ajung frecvent să își retragă plângerile. De aceea, numărul dosarelor este mare, însă trimiterile în judecată sunt relativ puține.
Din punct de vedere statistic, numărul furturilor crește atunci când situația socială devine mai instabilă. Și acum vedem cu toții ce se întâmplă. A crescut numărul furturilor? În general, se menține. Cei care comit astfel de infracțiuni le repetă. Practic, își fac un „stil de viață” din ele. Până nu îi prinzi și nu îi arestezi sau condamni, nu poți să îi scoți „de pe piață”. Mai mult, îi „formează” pe alții. Dacă unul dispare, altul apare. Este un fenomen care reflectă nivelul societății.
Măsurile preventive sunt excepționale, dar există situații în care nu ai de ales. Este clar că, dacă lași o astfel de persoană în libertate sau îi aplici o măsură mai blândă (de exemplu, control judiciar), scopul nu este atins”, a afirmat Mihai Stanciu.
Ce înseamnă să fii procuror în 2025 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța
„Activitatea este complexă, diversificată și foarte dinamică. Rolul procurorului, pentru cine nu știe, este acela de a investiga infracțiuni: de a stabili dacă ele s-au comis sau nu, de a identifica autorii și de a contribui la tragerea lor la răspundere penală. Cum? Prin punerea sub acuzare și sesizarea instanței, care este cea care aplică pedeapsa.
Un procuror de la judecătorie soluționează, în medie, 1.700–1.800 de dosare pe an, față de media națională de 1.500. În cadrul acestor dosare interacționează permanent cu poliția, pe care o coordonează în anchete, dar și cu instanța de judecată. Unele dosare sunt simple, altele extrem de complexe, din domenii variate. Colaborarea cu polițiștii este dificilă uneori, mai ales că, în ultimii ani, mulți provin din surse externe, fără o pregătire teoretică solidă ca polițiști judiciari. Tocmai aici intervine rolul procurorului – să gestioneze secția și să pună fiecare om acolo unde poate performa.
Un alt obstacol îl reprezintă legislația. Codul penal și Codul de procedură penală, intrate în vigoare la 1 februarie 2014, au suferit numeroase modificări. Codul penal a fost schimbat prin 40 de acte normative, iar cel de procedură penală prin 33. În plus, există circa 100 de decizii ale Curții Constituționale și numeroase decizii obligatorii ale Înaltei Curți care obligă procurorii să aplice legea într-un anumit sens. În practică, procurorul trebuie să se adapteze constant acestor schimbări. Pe lângă munca de birou, procurorii fac permanențe și lucrează și în weekend sau de sărbători legale. Un exemplu sunt ordinele de protecție provizorii emise de poliție, pe care procurorii trebuie să le confirme sau să le infirme – de regulă, în afara programului”, a mai spus Stanciu.
Ce se va întâmpla cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârșova
„Au existat mereu discuții legate de unități precum Parchetul Hârșova, care, din lipsă de personal, a funcționat aproape un an de zile fără procuror titular. În astfel de cazuri, dosarele de urmărire penală pot fi preluate de unitatea superioară (tribunal sau curte), dar, în fața instanței, este obligatorie prezența procurorilor de la judecătorie. De aceea, s-au găsit soluții temporare, prin delegări, dar este clar că aceste parchete nu au viitor. Procurorii nu sunt atrași să meargă în orașe mici, câtă vreme există locuri vacante în orașele mari. La Constanța, schema prevede mereu 3–5 posturi vacante. Mulți procurori vin aici doar pentru stagiatură sau după definitivat, dar apoi încearcă să se transfere către București, unde oferta profesională și culturală este mai atractivă”, a spus Mihai Stanciu.
Cum a fost instrumentat dosarul spăgii din Vamă
„Da, am lucrat la DNA timp de un an. A fost suficient pentru a înțelege și acest tip de activitate. Instrumentarea cazurilor de corupție are un specific aparte. De regulă, foarte puțini vin să denunțe faptele. Există multă reticență și teamă: oamenii nu vor să fie cunoscuți drept denunțători, mai ales cei care lucrează în mediul public. Consideră că le-ar afecta imaginea sau viitoarele relații comerciale. De aceea, dacă nu sunt direct și grav afectați, rareori fac sesizări. În aceste condiții, procurorul trebuie să își adune singur informațiile și să apeleze la metode speciale de cercetare: investigator sub acoperire, colaborator sub acoperire.
În dosarul acesta a fost nevoie de astfel de metode. A durat aproape un an, dintre care șase luni de documentare. Ulterior s-a realizat flagrantul, urmat de percheziții și continuarea cercetărilor. În final s-a reușit destructurarea unui grup infracțional constituit pentru comiterea de infracțiuni de corupție la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea. Dosarul a fost trimis în judecată, cu aproximativ 20 de inculpați. Cu unii s-au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției, iar în cazul altora procesul este încă pe rol.
Rețeaua era formată din administratori ai unor societăți comerciale care importau mărfuri din China. Relația cu vama era intermediată de firme de comisionare. Se dădeau bani, în principal, pentru urgentarea formalităților vamale. Pentru importatori, fiecare zi în plus în vamă însemna costuri suplimentare semnificative. De aceea, mita era văzută ca o „investiție”: 300, 500 sau chiar 700 de dolari pentru un container. Cum importurile erau regulate și în volume mari (de la jucării până la articole diverse), sumele totale erau consistente”, a afirmat Mihai Stanciu.
Video 3:
Mediatizarea excesivă a făcut din DNA o sperietoare
„La un moment dat, DNA a devenit o «sperietoare» și cred că este și acum, mai ales prin mediatizarea cazurilor. Uneori, poate prea devreme: se scrie în presă că se fac percheziții, că persoane cu statut social important sunt chemate la audieri, deși ancheta este în curs. Eu cred că ar fi mai bine ca aceste comunicări publice să fie făcute după ce probele sunt certe și dosarul e aproape de finalizare. În fond, procedurile judiciare sunt aceleași, fie că ești la judecătorie, tribunal, DNA sau DIICOT. Dar imaginea publică a DNA a fost construită pe astfel de mediatizări”, a spus prim procurorul.
Discuțiile interminabile despre pensiile de serviciu au determinat mulți magistrați să iasă la pensie anticipat
„Cred că pot să răspund obiectiv, pentru că nu sunt în situația de a mă pensiona prea curând. Am intrat în magistratură în 2010, deci am 15 ani de activitate. Legea actuală ne obligă să avem 25 de ani vechime pentru pensionare. Mai am încă 10 ani, deci nu e ceva iminent pentru mine. Tocmai de aceea pot să privesc cu detașare. Ceea ce pot spune sigur este că discuțiile repetate și intens mediatizate despre pensiile de serviciu nu fac bine sistemului. În final, ele nu fac bine nici cetățeanului care are nevoie de un act de justiție rapid și de calitate.
Au existat, într-adevăr, unele neajunsuri: pensii mai mari decât salariile, recunoașterea vechimii din alte profesii (de exemplu, avocatură) ca vechime în magistratură – ceea ce era un nonsens. Aceste probleme au fost corectate prin Legea 283/2023, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2024, agreată inclusiv cu Comisia Europeană prin PNRR. Totuși, discuțiile interminabile despre pensii au determinat mulți magistrați să iasă la pensie anticipat, golind schemele de personal. Au plecat oameni cu experiență, greu de înlocuit, ceea ce a afectat atât durata proceselor, cât și calitatea actului de justiție. Iar acum, la un an după modificări, din nou discutăm despre schimbări. Am văzut, de pildă, că la Curtea de Apel Timișoara 31 de judecători și-au exprimat intenția de pensionare. Este un efect direct al acestor dezbateri repetate.
Trebuie să ne gândim și la restricțiile pe care le are un magistrat activ. Nu poți să te exprimi liber în spațiul public, nu poți să te expui oriunde și oricum. Chiar și atunci când mergi într-un loc obișnuit – de exemplu, într-un club – trebuie să fii reținut, să stai mai retras. Este un preț pentru statutul pe care îl ai. Faptul că nu avem schema de personal completă și că un procuror are 1.700–1.800 de dosare pe an (în jur de 2.000, dacă adăugăm și dosarele de la poliție pe care le coordonăm) îngreunează semnificativ activitatea. Dacă am fi mai mulți procurori, dosarele ar fi soluționate mai repede și mai bine. Durata de soluționare ar scădea, iar calitatea ar crește – pentru că ai timp să aprofundezi problemele juridice. Așa, trebuie să fii eficient: suficient și rapid, ca să nu rămâi blocat cu sute de dosare restante”, a mai declarat Mihai Stanciu.
Interviul integral îl puteți urmări în materialul VIDEO de mai jos:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
7.3° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)





.jpg_t.jpg)


