Mihai Trăistariu a făcut deja prima plajă!
Mihai Trăistariu a făcut deja prima plajă!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestArtistul constănţean, Mihai Trăistariu, a început, uşurel, să-şi reia activitatea. Aşa cum spunea, pentru Replica, în ediţiile trecute, acesta are deja concerte programate. Însă, iată că nu-şi uită nici locul de domiciliu. A făcut deja prima plajă din anul 2022 şi invită turiştii să îşi facă rezervări pentru că se anunţă o vară incendiară.
"Azi (luni, 25 aprilie - n.r.) am făcut prima plajă pe anul ăsta! Știu că pare devreme... dar era cald! Așa că... dacă tot locuiesc la malul mării, era păcat să nu profit! Hai la mare! Se anunță o vară caniculară! Ți-ai făcut rezervare?", a spus Mihai Trăistariu.
În continuare, el a îndemnat turiştii să îşi facă rezervare la Ementi Residence - Mamaia Nord, afacerea pe care o conduce.
Însă, aşa cum e precizat mai sus, chiar dacă a întâmpinat vremuri tulburi pe plan financiar din cauza pandemiei, iată că începe să iasă soarele.
”Sunt fericit că e primăvară, de după pandemie, să zic așa. Lucrurile nu vor fi probabil ca în 2019, dar măcar la jumătate și tot ar fi ceva. Din anul 1999, de când am debutat, eu îmi contabilizez toate concertele și am toate agendele cu concertele și evenimentele la care particip și la sfârșit de an îmi fac o contabilitate. În 2019 an avut 158 de spectacole, cele mai multe fiind vara pentru că mă duc la resorturi, la terase, teatre de vară, la zilele orașului, comunei, mai cânt la o nuntă, la un botez și se nimereau și câte patru, cinci pe zi. Vara cântam și la Aqua Park și la Aqua Eforie, și la ora prânzului, așa se nimereau. De când a venit pandemia a fost groaznic, anul 2020 am avut zero spectacole. Anul trecut am avut patru concerte mari și puține terase la care cântam două – trei melodii și atât, deci mai nimic. Sper ca vara asta să fie grozavă, să se repare toate. Deja sună telefonul, am avut un prim concert la Galați, acum urmează să am la Râșnov, la Brașov, la Timișoara, deja se schimbă lucrurile. Au început să mă sune și pentru nunți, am deja patru programate”, a spus Mihai Trăistariu, pentru Replica, la începutul lunii aprilie.
L.I.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
3.5° Constanța 

.jpg_t.jpg)




.jpeg_t.jpeg)








.jpg_t.jpg)