REPLICA ONLINE CONSTANTA

9° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Ministerul de Interne britanic, dat în judecată de agenţia care monitorizează respectarea drepturilor cetăţenilor UE în Regatul Unit

Ministerul de Interne britanic, dat în judecată de agenţia care monitorizează respectarea drepturilor cetăţenilor UE în Regatul Unit

Replica API 17 decembrie 2021 | 00:00 564

Autoritatea Independentă de Monitorizare (IMA), care supraveghează respectarea drepturilor cetăţenilor europeni în Regatul Unit după Brexit, a iniţiat proceduri legale împotriva Ministerului de Interne britanic, acuzându-l de încălcarea unor drepturi de bază ale acestor persoane prin aplicarea regulii conform căreia aceia care au statutul de rezident temporar trebuie să solicite înaintea expirării acestuia primirea statutului de rezident permanent, relatează miercuri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Potrivit unui comunicat emis de IMA, circa 2,5 milioane de cetăţeni europeni care au primit statutul de rezident temporar ('pre-settled status') riscă să piardă drepturi precum cel de a lucra sau de a închiria o locuinţă.

Acordul de Brexit încheiat între Londra şi Bruxelles stabileşte şi crearea IMA, autoritate însărcinată să vegheze că guvernul de la Londra şi administraţiile locale britanice aplică prevederile acordului.

Conform acestui acord, cetăţenii din statele UE care până la finele anului 2020 au trăit cel puţin cinci ani în Regatul Unit pot primi dreptul de rezident permanent ('settled status'), în virtutea căruia beneficiază aproape de aceleaşi drepturi ca cetăţenii britanici, ceilalţi putând beneficia de statutul de rezident temporar ('pre-settled status') până la împlinirea respectivului termen de cinci ani, când pot primi, la cerere, statutul de rezident permanent.

Însă această cerere trebuie formulată înaintea expirării termenului corespunzător, iar dacă nu fac acest demers la timp riscă să piardă anumite drepturi, ceea ce în interpretarea respectivei autorităţi este ''ilegal'', acesta fiind motivul pentru care a dat în judecată Ministerul de Interne de la Londra, care, precizează IMA, în discuţiile avute pe acest subiect nu a fost de acord cu interpretarea ei.

Demersul vine după ce unele organizaţii de apărare a drepturilor cetăţenilor comunitari în Regatul Unit au susţinut că acest sistem este incorect întrucât unii dintre cetăţenii europeni ar putea pur şi simplu să uite să ceară statutul de rezident permanent înainte să le expire cel de rezident temporar, invocând ca argument şi posibile cazuri speciale în rândul unor persoane vârstnice sau vulnerabile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212