Ministrul de Externe al Franţei dă semnalul pentru intrarea României în Schengen
Ministrul de Externe al Franţei dă semnalul pentru intrarea României în Schengen
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul francez pentru Europa şi afaceri externe, Jean-Yves Le Drian, a declarat, joi, că Franţa doreşte extinderea spaţiului Schengen în cadrul preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care o exercită în prezent.
"Aş aminti poziţia noastră, pe care o cunoaşteţi foarte bine. Este important să ne controlăm împreună frontierele. Spiritul Schengen - libera circulaţie - presupune controlul strâns al frontierelor, una nu merge fără cealaltă şi este esenţial să putem reforma Schengen în profunzime, mai întâi pentru a-i consolida guvernarea şi pentru a face astfel încât mecanismele de control să fie riguroase şi consolidate în toate dimensiunile lor. Aceasta dorim să obţinem în cursul Preşedinţiei franceze şi aici intră şi dorinţa noastră de a extinde Schengen. Ştim că România este interesată de această extindere. Suntem într-o dispoziţie foarte favorabilă în această privinţă atât pentru România, cât şi pentru Bulgaria şi Croaţia", a declarat Jean-Yves Le Drian, în conferinţa comună cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu.
Franţa a preluat, la începutul lunii ianuarie, Preşedinţia semestrială a Consiliului UE, potrivit stiripesurse.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
6.4° Constanța 


.jpeg_t.jpeg)






.jpg_t.jpg)



