Moda verii care irită: Constanța, la bustul gol - între caniculă și lipsă de respect, în spațiul public. Video
Moda verii care irită: Constanța, la bustul gol - între caniculă și lipsă de respect, în spațiul public. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestTemperaturile ridicate par să aducă, pe lângă disconfortul termic, și un comportament tot mai des întâlnit pe străzile din Constanța: bărbați care aleg să circule la bustul gol în spațiul public. Imaginile surprinse în mai multe zone ale orașului ne determină să ne întrebăm dacă este doar o lipsă de bun-simț sau o obișnuință care nu e sancționată corespunzător…
Bărbat la bustul gol pe Bd. Lăpușneanu, Constanța
Vara, litoralul devine un magnet pentru turiști, iar orașul Constanța prinde mai multă viață. Însă odată cu aglomerația și temperaturile ridicate, apar și comportamente care depășesc limita decenței. Mai mulți bărbați au fost surprinși circulând fără tricou în zone intens circulate: de la centrul orașului, în zona Tomis Mall, până pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu lângă centrul comercial City Park sau chiar în stațiunea Eforie…
Bărbat la bustul gol în fața centrului comercial Tomis Mall, Constanța
Într-o după-amiază de miercuri, în fața magazinului Tomis Mall, pe strada Ștefan cel Mare, un bărbat se plimba nestingherit la bustul gol. Un altul a fost surprins pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, una dintre cele mai circulate artere ale orașului. Aici, un bărbat fără tricou meșterea la o trotinetă, exact în apropierea unei bănci comerciale, fără să pară deranjat de privirile celor din jur… Un altul a fost văzut în stațiunea Eforie, unde, pe strada principală, a ales aceeași „ținută de vară”, ignorând normele de.... bun simț.
Bărbat la bustul gol, în Eforie
Deși temperaturile sunt ridicate, spațiul public nu este plaja. Pentru mulți constănțeni, astfel de imagini sunt deranjante și transmit un mesaj de lipsă de respect față de ceilalți cetățeni. Diferența dintre libertatea personală și normele sociale devine, astfel, tot mai greu de delimitat, mai ales în zonele aglomerate.
Bărbat la bustul gol în fața centrului comercial Tomis Mall, Constanța
Ce spune legea
Dincolo de percepții, există și un cadru legal clar. Potrivit Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, „săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene (…) de natură să provoace indignarea cetățenilor” constituie contravenție.
Art. 2, LEGEA nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*)pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
Chiar dacă legea nu menționează explicit mersul la bustul gol, interpretarea poate include astfel de situații atunci când comportamentul este considerat indecent sau deranjant pentru ceilalți. Sancțiunile nu sunt deloc neglijabile: amenzile pot varia, în funcție de faptă, între aproximativ 200 și 1.000 de lei. În caz de repetare, acestea pot crește semnificativ, iar autoritățile pot aplica măsuri suplimentare.
Art. 3, LEGEA nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*)pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice
Într-un oraș turistic precum Constanța, imaginea publică contează. Dacă pe plajă sau în imediata apropiere a acesteia astfel de apariții pot fi considerate normale, în schimb, în oraș, în fața magazinelor, pe bulevarde sau lângă instituții, ele devin… cel puțin discutabile.
Bărbat la bustul gol pe Bd. Lăpușneanu, Constanța
Rămâne de văzut dacă autoritățile vor trata mai ferm aceste situații sau dacă ele vor continua să fie ignorate, în numele… „relaxării de vară”.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.1° Constanța 













