MOL şi OMV Petrom vor să cumpere terenurile pe care funcţionează staţiile peco la Constanţa
MOL şi OMV Petrom vor să cumpere terenurile pe care funcţionează staţiile peco la Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProiecte în analiza consilierilor locali municipali
Proiecte în analiza consilierilor locali municipali
Două societăţi comerciale care deţin staţii de alimentare cu combustibili au depus la Primăria Constanţa solicitări de achiziţionare a terenurilor pe care în prezent îşi desfăşoară activitatea. Este vorba despre MOL România Petroleum Products SRL, care a depus cererea pentru un teren în suprafaţă de 1.745 mp, aferent unei staţii de combustibil de pe bulevardul I.C. Brătianu, respectiv OMV Petrom Marketing SRL. OMV cere să cumpere următoarele terenuri din municipiul Constanţa, pe care are staţii de combustibil: pe Soveja nr.44, în suprafaţă de 2.288 mp, pe bulevardul Tomis la intersecţie cu strada Suceava – suprafaţă de 1.700 mp şi pe bulevardul Aurel Vlaicu la intersecţie cu strada Cumpenei – suprafaţă de 4.716 mp.
De precizat că toate staţiile peco funcţionează pe respectivele terenuri în baza unor contracte de asociere în participaţiune cu municipiul Constanţa. Ele ar urma să fie vândute în baza unor evaluări ale firmei de evaluare autorizată ANEVAR. Viitorii proprietari au obligaţia să nu schimbe destinaţia actuală a terenurilor. Toate aceste detalii sunt cuprinse în proiecte de hotărâre care urmează să intre la vot în şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa de la sfârşitul acestei luni.
De precizat şi următoarele: Compania Naţională de Petrol Petrom SA Bucureşti (Petrom) a fost înfiinţată la 1 noiembrie 1997, pe baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 49/15.09.1997. Contractul de privatizare nr. 5/2004 stipulează următoarele: OMV a achiziţionat direct o participaţie de 33.34% în Petrom la un preţ pe acţiune de 0,0525 EUR; OMV şi-a majorat participaţia cu 17.66%, printr-o majorare ulterioară de capital.
În total, OMV a plătit 1,5 miliarde EUR pentru 51% din Petrom. În 2004, după ce a fost achiziţionat de societatea austriacă OMV, SNP Petrom şi-a schimbat denumirea în Petrom SA.
De la 1 ianuarie 2010, societatea se numeşte OMV Petrom S.A. Conform Legii nr. 247/2005, Ministerul Economiei a contribuit cu un pachet de 10% din acţiunile Petrom la capitalul social al Fondului Proprietatea. În continuare, ca urmare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 81/2007, un pachet suplimentar de 10,223% din actiunile Petrom a fost transferat de la Minister în portofoliul Fondului Proprietatea.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 32/04.08.2010, un procent de 9,84% din acţiunile deţinute de Ministerul Economiei la OMV Petrom SA vor fi vândute prin ofertă publică. Petrom a transferat în cursul anului 2010 toate activele şi operaţiunile Diviziei de Marketing (toate activităţile de comerţ cu amănuntul realizate prin reţeaua de staţii de pompare din România, Bulgaria, Serbia şi Moldova) către o filială deţinută 100% numită Petrom Marketing SRL.
La rândul său, grupul petrolier ungar MOL, prezent pe piaţa locală prin intermediul unei reţele de benzinării formată din peste 120 de staţii, a decis în 2000 înfiinţarea MOL România Petroleum Products SRL, care gestionează activităţile de comerţ realizate prin intermediul staţiilor de pompare. Administrator al acestei societăţi este Camelia Ene.
A.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News