Monaco International Clubbing Show: Imagini de la evenimentul care a adus staţiunii Mamaia premiul "Cea mai fashion destinaţie de distracţie"
Monaco International Clubbing Show: Imagini de la evenimentul care a adus staţiunii Mamaia premiul "Cea mai fashion destinaţie de distracţie"
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterest
În perioada 7, 8 şi 9 noiembrie, la Monte Carlo a avut loc festivalul internaţional al cluburilor, staţiunea Mamaia din Constanţa, România, fiind desemnată drept "Cea mai fashion destinaţie turistică de distracţie".
Circa 100 de oameni au făcut parte din delegaţia staţiunii Mamaia - primarul Radu Mazăre, reprezentanţi ai 5 cluburi din staţiune (Crema, Bellagio, Crush, Ego şi Fratelli), presă, oameni de afaceri.
La eveniment au luat parte peste 150 de cluburi din Europa, Asia şi America. Titulatura exactă este Monaco International Clubbing Show, iar între cei care n-au ratat ocazia de a vedea care sunt tendinţele în materie s-a numărat şi celebrul Ilie Năstase. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a profitat de ocazie pentru a-i oferi primarului gazdă o icoană.
"A fost o experienţă inedită. În cele 3 zile ne-am şi prezentat, dar am văzut la standurile special amenajate în incinta clădirii în care s-a desfăşurat evenimentul care sunt cele mai noi lasere, lumini, firme care îşi prezentau băuturile şi aşa mai departe. În lumina celor văzute acolo, vom încerca, în limita posibilităţilor, să ne actualizăm şi noi show-urile de animaţie, DJ, costumaţii pentru următorul sezon estival", a declarat Elena Vasile, PR Crema Summer Club Mamaia.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
15.6° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)







