REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Mie., 7 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7605
12.6° Constanța Miercuri, 7 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7605
 

Monica Gabor își ia adio de la viața de lux. Firma lui Mr. Pink este acuzată de fraudă

Monica Gabor își ia adio de la viața de lux. Firma lui Mr. Pink este acuzată de fraudă

A.F. 6 octombrie 2026 | 21:15 452

Imaginea de afacerist de succes pe care Mr. Pink și-a construit-o în Statele Unite este pusă din nou în discuție de documente ajunse în instanță. După disputa privind evacuarea unei companii asociate cu omul de afaceri dintr-un spațiu comercial exclusivist din Beverly Hills, pentru neplata chiriei, numele acestuia apare într-un alt litigiu american.

Monica Gabor isi ia adio de la viata de lux. Firma lui Mr. Pink este acuzata de frauda Mr. Pink, Monica Gabor

De această dată, este vorba despre acuzații de fraudă formulate de investitori care susțin că au fost convinși să vireze o sumă de ordinul sutelor de mii de dolari pentru un proiect prezentat drept un club privat exclusivist în Los Angeles.

Dosarul a fost deschis la 10 septembrie 2026 și poartă numele „Wenjuan Wang and Amswift, LLC vs. Qiuying Wangsuo and Ares Pink Entertainment Corporation”. În documentele corporative americane, Mr. Pink figurează sub numele Qiuying Wangsuo. În registrele comerciale consultate, numele său apare și în legătură cu alte companii din California.

Compania din proiectul GreenCoin, evacuată din Beverly Hills

Noul litigiu vine după un alt episod care a atras atenția asupra afacerilor lui Mr. Pink.

În luna iulie, documente și informații prezentate în cadrul unei ședințe oficiale a Comisiei de Urbanism din Beverly Hills au indicat că Greencoin333 Inc., societate asociată proiectului crypto GreenCoin, ar fi pierdut spațiul comercial de pe Wilshire Boulevard în urma unui conflict cu proprietarul imobilului.

Reprezentantul clădirii a susținut că firma nu și-ar fi respectat obligațiile financiare, iar situația ar fi dus la evacuarea companiei.

„Mr. Pink ne evită și nu plătește chiria. Firma a intrat în default și a trebuit să facem evacuarea”, declara reprezentantul clădirii în documentele prezentate în cadrul procedurii.

Ulterior, accesul în spațiu a fost restricționat, iar încuietorile au fost schimbate.

Episodul privind GreenCoin a precedat cu puțin timp apariția noului litigiu, în care acuzațiile sunt legate de o investiție diferită și de o altă companie asociată cu Mr. Pink.

Investitorii susțin că au fost atrași într-un proiect exclusivist

Potrivit plângerii depuse în instanță, Wenjuan Wang, cunoscută și sub numele de Anna Wang, și compania AmSwift LLC susțin că au fost convinși să investească într-un proiect prezentat drept un club privat exclusivist din Los Angeles.

Acordul purta denumirea „Ares Pink Private Club Honorary Shareholder Investment Agreement” și ar fi fost semnat la 19 septembrie 2023.

Reclamanții afirmă că proiectul le-ar fi fost prezentat ca fiind deja într-un stadiu avansat. În prezentarea făcută investitorilor ar fi fost menționat inclusiv un contract de închiriere pe o perioadă de 30 de ani.

Potrivit plângerii, citate de Click, proiectul ar fi urmat să includă și restaurantele Same Soul și Pink La Lune. Investitorilor li s-ar fi vorbit despre o investiție de ordinul milioanelor de dolari și despre mai multe avantaje pe care le-ar fi primit în schimbul participării la proiect.

Printre beneficiile prezentate s-ar fi numărat statutul de cofondator, dreptul la dividende și reduceri la restaurantele care urmau să facă parte din club.

Sute de mii de dolari virați pentru proiect

Una dintre cele mai importante acuzații din dosar se referă la suma transferată de reclamanți.

Documentele arată că, pe 29 septembrie 2023, aceștia ar fi virat o sumă de ordinul sutelor de mii de dolari într-un cont indicat de Ares Pink.

Investitorii susțin că au făcut plata după ce au primit prezentarea referitoare la club și la avantajele pe care le-ar fi obținut în urma investiției.

Potrivit plângerii, printre promisiuni se afla și recuperarea banilor investiți într-un interval de cel mult 36 de luni, indiferent de rezultatele financiare ale afacerii.

În document apare formularea „regardless of profitability”, prin care reclamanții descriu promisiunea potrivit căreia principalul investit urma să fie recuperat chiar dacă proiectul nu ar fi devenit profitabil.

Ulterior, aceștia susțin că au descoperit că situația proiectului nu corespundea prezentării care le fusese făcută.

Reclamanții spun că „clubul nu există”

În plângerea depusă în instanță, investitorii susțin că proiectul pentru care au plătit nu ar fi existat în forma în care le fusese prezentat.

Documentul folosește explicit formularea „the club did not exist/clubul nu există”.

Reclamanții contestă astfel existența clubului privat, dar și a contractului de închiriere pe 30 de ani despre care afirmă că le fusese prezentat înainte de investiție.

Aceștia contestă, de asemenea, afirmația privind investiția de milioane de dolari care ar fi fost deja făcută în proiect și pun sub semnul întrebării existența afacerilor și restaurantelor care urmau să facă parte din club.

Toate aceste afirmații sunt acuzații formulate de reclamanți în cadrul procesului și nu reprezintă, în această etapă, constatări definitive ale instanței.

Ares Pink Entertainment Corporation, în centrul acuzațiilor

Plângerea nu se limitează la existența proiectului. Reclamanții formulează acuzații și cu privire la modul în care ar fi fost administrată Ares Pink Entertainment Corporation.

Potrivit acestora, Mr. Pink ar fi deținut controlul efectiv asupra societății și ar fi folosit compania pentru direcționarea banilor proveniți de la investitori către scopuri personale.

În document este folosită formularea „alter ego and shell to divert investor money for personal use/societatea ar fi fost folosită ca un paravan și ca o entitate controlată în mod efectiv de acesta pentru a deturna banii investitorilor în scop personal”.

Prin această acuzație, reclamanții susțin că societatea ar fi funcționat ca un vehicul corporativ prin intermediul căruia fondurile investitorilor ar fi fost direcționate pentru uz personal.

Și în acest caz este vorba despre susțineri formulate în plângerea civilă, care urmează să fie analizate în cadrul procedurilor judiciare din Statele Unite.

Monica Gabor nu este pârâtă în proces

Numele Monicăi Gabor apare în contextul afacerilor lui Mr. Pink, însă românca nu este indicată drept pârâtă în procesul privind presupusa fraudă cu investiții.

De asemenea, informațiile prezentate în dosar nu formulează acuzații de fraudă la adresa ei.

Monica Gabor a fost însă asociată public cu proiectele de afaceri ale partenerului său. Ea a promovat GreenCoin și a apărut alături de Mr. Pink la evenimente legate de proiectul crypto.

GreenCoin era prezentat drept o combinație între tehnologie, inteligență artificială și fitness. Una dintre ideile promovate în cadrul proiectului era mecanismul „Burn to Earn”, prin care utilizatorii puteau obține monede digitale în funcție de activitatea fizică desfășurată.

Mr. Pink era prezentat drept CEO și președinte al proiectului.

Ulterior, compania asociată GreenCoin a ajuns în centrul disputei privind spațiul de pe Wilshire Boulevard, după conflictul cu proprietarul imobilului și evacuarea din Beverly Hills.

În paralel, noul dosar deschis în septembrie aduce în fața instanței americane acuzații distincte, formulate de investitori care susțin că au transferat sute de mii de dolari pentru un proiect pe care afirmă că nu l-au găsit în forma în care le fusese prezentat, citează realitatea.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere