Moscova îi cere Washingtonului ca toţi militarii americani să părăsească Siria
Moscova îi cere Washingtonului ca toţi militarii americani să părăsească Siria
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRusia a cerut joi ca orice soldat american rămas în Siria să părăsească această ţară, denunţând totodată SUA drept forţă de ocupaţie a Siriei devastate de război, relatează agenţia DPA.
''În ce priveşte prezenţa soldaţilor americani în Siria, poziţia noastră este binecunoscută. Numai unităţile ruseşti sunt prezente în Siria în mod legitim, la cererea conducerii Siriei'', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
SUA şi-au retras brusc forţele din nordul Siriei la începutul acestei luni, cu câteva zile înainte ca aliatul ei din NATO, Turcia, să înceapă o ofensivă militară împotriva miliţiilor kurde din regiunea protejată anterior de trupe americane.
Rusia, principalul aliat al regimului sirian, a ajuns săptămâna aceasta la un acord cu Turcia care prevede că cele două ţări vor controla în comun părţi din nordul Siriei vizate de ofensiva turcă, fiind astfel oprită această ofensivă, dar în acelaşi timp militanţii kurzi se văd astfel forţaţi să părăsească respectivele zone.
Preşedintele Donald Trump, care a ordonat retragerea trupelor americane din Siria, a declarat într-un mesaj televizat că efective reduse ale trupelor americane vor rămâne totuşi în Siria, în special pentru a proteja instalaţiile petroliere. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
18.7° Constanța 


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)





