Motivarea Curții Supreme! Riscul de influențare a anchetei este unul real... dacă procurorii Niță și Valentin Ștefan rămân în libertate
Motivarea Curții Supreme! Riscul de influențare a anchetei este unul real... dacă procurorii Niță și Valentin Ștefan rămân în libertate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPe 15 mai, Curtea Supremă a admis propunerea Parchetului General de arestare preventivă pentru 30 de zile a procurorilor Teodor Niță și Gigi Ștefan Valentin. În motivare, judecătorul care a dispus arestarea magistraților spune că măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzaţiei aduse și cu stadiul anchetei care este abia la început și de asemenea, se apreciază că luarea altei măsuri preventive mai puțin intruzive, la acest moment, nu este suficientă pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, în special al aceluia privind buna desfășurare a anchetei.
UPDATE: Magistrații din cadrul ICCJ vor judeca contestația măsurilor celor doi procurori la data de 27 mai.
Procurorul Marius Iacob a arătat că prin referatul nr. 85/76/P/2025 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casație Juridice cu propunerea de arestare preventivă a procurorilor Niță Teodor și Ștefan Gigi Valentin, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 15 mai 2026 până la data de 14 iunie 2026 inclusiv. A precizat că acuzațiile formulate împotriva acestora, prezentate amplu în actul de sesizare, se circumscriu infracțiunilor de trafic de influență, în sarcina procurorului Gigi Ștefan, respectiv abuz în serviciu în varianta calificată, în ceea ce îl privește pe procurorul Teodor Niță. În ceea ce îl privește pe procurorul Ştefan Gigi Valentin, s-a reținut că, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu și prevalându-se de influența pe care autoritatea și funcția deținută i le conferea, a primit și a acceptat, pentru sine, în mod repetat și direct diverse sume de bani, bunuri și alte foloase de la persoane interesate de soluționarea unor cauze penale aflate pe rolul parchetelor sau instanțelor de judecată, respectiv pentru soluționarea unor probleme administrative sau a unor transferuri profesionale.
Acțiunile magistraților conturează o stare de pericol concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta-o pentru ordinea publică
Toate datele de anchetă mai sus menționate conturează o stare de pericol concret pe care lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta-o pentru ordinea publică. Inculpații Ștefan Gigi Valentin și Niță Teodor sunt cercetați pentru infracțiuni de o gravitate ridicată iar metodele de supraveghere tehnică sub care s-au aflat au scos în evidență o suspiciune rezonabilă că aceștia ar putea fi conectați într-un mod nefiresc pentru un magistrat la mediul politic și de afaceri local, mediu la nevoile căruia, magistrații din cauza de față, se presupune în mod rezonabil că au dat dovadă de receptivitate, încălcând nu doar normele statutare și deontologice ale profesiei de magistrat, ci și valori sociale aflate sub protecția legii penale. Interesul manifestat pentru a asigura succesul unor proiecte cu sisteme eoliene, pentru afaceri cu deșeuri reciclabile și sectoare de plajă, pentru protecția unor oameni de afaceri, stabilirea unor agende comune cu oamenii politici de la vârful administrației publice locale, conturează, cel puțin în acest stadiu al anchetei, presupunerea că sunt implicați în faptele de care sunt acuzați iar gravitatea concretă a acestora și datele ce caracterizează persoana inculpaților, conduc la concluzia că lăsarea în libertate a acestora creează o stare de pericol pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive este proporțională cu gravitatea acuzaţiei aduse și cu stadiul anchetei care este abia la început și de asemenea, se apreciază că luarea altei măsuri preventive mai puțin intruzive, la acest moment, nu este suficientă pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, în special al aceluia privind buna desfășurare a anchetei. Proporționalitatea măsurii preventive ține seama de gravitatea acuzației aduse inculpaților, precum și de stabilirea unui echilibru între interesul general al comunității, care este acela de extragere, pe o anumită perioadă de timp, a unei persoane care încalcă valorile sociale ocrotite de legea penală şi interesul individual al persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, care pledează pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale. În cazul de față, interesul general al restabilirii ordinii de drept și al bunei desfășurări a procesului penal primează, ancheta fiind una de amploare, iar plasarea la acest moment a inculpaților sub o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă ar avea consecințe nefavorabile din perspectiva aflării adevărului. Măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, desfășurare care, primordial, trebuie să aibă în vedere aflarea adevărului. În cauza de față, având în vedere amplitudinea relațiilor sociale stabilite de inculpați în comunitatea în care aceștia trăiesc, riscul de influențare a anchetei este unul real. În raport de aceste considerente, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că la acest moment de debut al unei anchete foarte complicate, măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar nu constituie măsuri preventive suficiente, nici pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică, dar mai ales pentru buna desfășurare a anchetei.
Judecătorul de drepturi și libertăți, analizând și apărările pe care inculpații le-au formulat, apreciază că acestea nu sunt în măsură să înlăture necesitatea luării măsurii arestării preventive. Explicația inculpatului Ștefan Gigi Valentin referitoare la motivul pentru care își ținea economiile în biroul din sediul parchetului nu poate fi primită de judecătorul de drepturi și libertăți, având în vedere că din vizualizarea înregistrărilor efectuate rezultă, cel puțin la nivel de presupunere rezonabilă, că altele au fost sursele sumelor de bani găsite în biroul acestuia. Cât privește apărarea inculpatului Niță Teodor, judecătorul de drepturi și libertăți apreciază că în raport de reglementările aplicabile măsurii arestării preventive, nu este îndrituit să analizeze dacă fapta pentru care este acuzat este sau nu tipică. Totodată, datele ce caracterizează favorabil persoana sa, referitoare la pregătirea profesională într-un domeniu de nișă, acela al infracționalității de mediu și recunoașterea calităților sale profesionale la nivel european, fără a fi contestate, nu sunt în măsură să înlăture necesitatea luării măsurii arestării preventive.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
21.5° Constanța 








.jpg_t.jpg)







