Muntenegru a legalizat parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex
Muntenegru a legalizat parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMuntenegru a adoptat miercuri o lege care recunoaşte parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, un demers pe care preşedintele Milo Djukanovic l-a apreciat ca fiind ''un pas către familia democraţiilor cele mai dezvoltate'', informează DPA, citată de Agerpres.
''Prin adoptarea legii privind parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, Muntenegru reglementează pentru prima dată drepturi legale pentru cupluri de acelaşi sex'', a scris acesta pe Twitter.
Parlamentul a adoptat legea cu 42 de voturi pentru şi 5 împotrivă. Biserica Ortodoxă Sârbă, cea mai mare organizaţie religioasă din Muntenegru, este extrem de critică în ceea ce priveşte drepturile comunităţii LGBTQ.
Prima paradă gay din această ţară, care a avut loc în urma cu şapte ani, a fost însoţită de violenţe, dar ediţiile ulterioare ale evenimentului s-au desfăşurat în mod paşnic.
Organizaţia pentru apărarea drepturilor comunităţii LGBTQ din Muntenegru a salutat adoptarea legii spunând că este ''o mare victorie'' şi ''un pas către libertatea noastră şi către libertatea tuturor cetăţenilor din Muntenegru''.
Ambasadoarea Statelor Unite la Podgorica, Judy Rising Reinke, a apreciat de asemenea demersul legislativ ca ''un pas important înainte către egalitate şi toleranţă pentru toţi'', adăugând că este ''o încununare a Pride Month''.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
16.4° Constanța 




.jpeg_t.jpeg)








