REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
16.4° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Muntmark s-a asociat cu un hotelier din Mamaia pentru o investiție de un miliard de euro

Muntmark s-a asociat cu un hotelier din Mamaia pentru o investiție de un miliard de euro

Andreea POPA 11 aprilie 2024 | 00:00 5877

Multimilionarul Adrian Potec, patronul fabricii de baterii Prime Batteries Technology și al mai multor hoteluri, inclusiv în Mamaia, s-a asociat cu „regele eolienelor“ Emanuel Muntmark într-o investiție de un miliard de euro în capacități de stocare a energiei. Cei doi au conectat deja la rețeaua națională bateria de stocare a energiei verzi de la Mireasa, cu o capacitate de 50 MW.

Muntmark s-a asociat cu un hotelier din Mamaia pentru o investitie de un miliard de euroAdrian Potec

Un producător de baterii litiu-ion patron de hoteluri și „regele eolienelor“ s-au asociat într-un proiect de un miliard de euro, care constă în construirea unui total de 216 MW capacitate de stocare a energiei până în 2026, pe baza unui acord de investiții încheiat în 2022 cu EIT InnoEnergy, entitate fondată de Uniunea Europeană, potrivit Profit.  

Este vorba despre multimilionarul Adrian Polec și controversatul Emanuel Muntmark, prin grupul Monsson, care dezvoltă deocamdată un prim pas al proiectului, respectiv parcul hibrid fotovoltaic-eolian-baterii de la Mireasa, cu o capacitate de 50 MW. Unitatea de stocare conectată deja la rețeaua națională are o putere instalată de 24 MWh și a fost construită de Monsson, pe baza baterilor produse de compania românească Prime Batteries Technology. 

Muntmark s-a asociat cu un hotelier din Mamaia pentru o investitie de un miliard de eurobaterie stocare

Proiectul cadru prevede atingerea unei capacități anuale de producție de 8 GWh până în 2026, potrivit informațiilor transmise sursei citate, iar investiția totală se va ridica la un miliard de euro. 

Deschide un hotel și în Mamaia

Adrian Polec deține 70% din fabrica Prime Batteries Technology din Cernica, cu o capacitate anuală de producție de 200 MWh, fondată în 2016 și în care este asociat cu Florentin Vincențiu Ciobanu (20%) și grupul sud-african Metair (10%), care controlează și Rombat – cel mai mare producător de baterii de plumb din România.

Muntmark s-a asociat cu un hotelier din Mamaia pentru o investitie de un miliard de euroNorth Hotel

Adrian Polec este și proprietarul grupului APX Hotels care administrează deocamdată 6 hoteluri de 4 stele: boutique hotelurile Venis, din apropierea ambasadei Elveției, și Filitti, din apropierea Pieței Națiunilor Unite, Union Plaza din zona Unirii, toate în centrul Bucureștiului, plus complexul hotelier Wolkendorf din satul brașovean Vulcan, Hermanns Hotel și Libra din Sibiu. Acestora trebuie să li se alăture anul acesta și North Hotel din Mamaia, potrivit informațiilor prezentate de companie. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
inca un hotel in care 8 luni pe an o sa creasca mucegaiul .
4
0
Cred ca ati gresit cumva cu zerourile! Poate 1 sau 10 milione ! Cu un miliard cumperi jumatate de rafinarie sau construiesti o fabrica de eoliene! Lasati povestile vanatoresti sau pescaresti! Am impresia ca angajati la ziar , reporterite si alea , fara nici o scoala! Coafeze, frizerite si manichiuriste! Botoxate! Care peste noapte vor sa se faca jurnaliste!
12
4
Cu un miliard cumperi Miami.... De unde drq inventati sume d'astea Aiurea
12
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272