Nașa lui Bădălău blochează modernizarea unui drum de peste 18 milioane de euro din Constanța
Nașa lui Bădălău blochează modernizarea unui drum de peste 18 milioane de euro din Constanța
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul Județean, prin Asociația de Dezvoltare Durabilă Constanța, se chinuie de câțiva ani să-l modernizeze, dar din pricina birocrației, și apoi a băieților deștepți care se ocupă de construcția de autostrăzi și drumuri din țară, debutul lucrărilor a întârziat. Lucrările de modernizare a DJ 393, tronson Techirghiol – Arsa n-au început nici până astăzi.O afaceristă celebră blochează proiectul. Este vorba despre Paula Cușa, nașa de cununie a lui Gabriel Bădălău și a constănțencei Claudia Pătrășcanu.
Recent, G&M Road Building Engineering SRL a contestat licitația de modernizare a DJ 393, pe tronsonul Techirghiol - Arsa, lansată de Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța, o licitație în valoare de peste 96 de milioane de lei. Practic, această rută este o soluție complementară la drumul expres Alternativa Techirghiol spre sudul litoralului românesc.
Investiția vizează reabilitarea a aproximativ 23 km, lărgirea carosabilului la 8 metri (2 benzi x 3,00m) și modernizarea infrastructurii rutiere, cu o valoare alocată de peste 97 milioane lei. De la momentul semnării contractului de finanțare, proiectul a întâmpinat mai multe obstacole administrative și procedurale, care au întârziat demararea efectivă a lucrărilor. Și nici nu vor începe prea curând!
Ce nemulțumiri are firma Paulei Cușa!
G&M Road Building Engineering SRL a cerut, la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, anularea adresei privind comunicarea rezultatului procedurii cât şi a tuturor proceselor verbale intermediare care au stat la baza emiteri actelor contestate. De asemenea, a cerut anularea tuturor actelor subsecvente acestora, în ceea ce priveşte punctajul acordat ofertei contestatoarei la factorul tehnic - riscurile contractului subfactorul "Riscuri aferente cazurilor de forţă majoră şi/sau caz fortuit" şi modalitatea de evaluare a propunerii tehnice şi financiare depuse de asocierea Oyl Company Holding AG, din Slobozia- Eurocerad Internațional SRL.
CNSC a admis contestația...
CNSC a dispus anularea raportului procedurii nr. 509/05.12.2025 și adresa de comunicare a rezultatului acesteia, în partea ce privește evaluarea ofertelor aparținând Asocierii G&M Road Building Engineering SRL – Asfalt Dobrogea SRL – GPK Infrastructure Design SRL – Building Design 2000 TOP SRL și Asocierii Oyl Company Holding AG, din Slobozia- Eurocerad Internațional SRL. A obligat autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor aparținând Asocierii condusă de G&M Road Building Engineering SRL și Asocierii condusă de Oyl Company Holding și la stabilirea unui nou rezultat al procedurii de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii, cu luarea în considerare a celor cuprinse în motivarea prezentei hotărâri.
Adversara Oyl Company Holding, condusă de soțul unei șefe de la Direcția de Drumuri
Oyl Company Holding e o companie ialomiţeană din domeniul construcţiilor de drumuri, deţinută în trecut de antreprenorul Corneliu Dragomir, care a murit în decembrie 2024, frâiele firmei fiind preluate de Cleopatra Dragomir, soția acestuia. Administratorul societății din Slobozia este Ionuț Micșa, soția acestuia fiind șefă la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța.
Familia Cușa deține hotelul Alcor din Mamaia
Revenind la familia Cușa, aceasta deține, în Mamaia, hotelul Alcor, unde s-au filmat numeroase secvențe din "BD la munte şi mare", cumpărat de la familia fostei deputate PDL de Constanta, Magda Stavrositu.
Familia Cușa, la cununia lui Gabi Bădălău și a Claudiei Pătrășcanu, între timp divorțați
Hotelul este clasificat la trei stele si are 5 nivele și 119 camere şi este controlat de INTER PRODCUS S.R.L., deținută de Cornel și George Cușa. George e soțul Paulei Cușa. George Cuşa și soția lui l-au cununat pe fiul ministrul Economiei, Gabriel Bădălău, acesta din urmă căsătorindu-se în 2016 cu constănţeanca Claudia Pătrăşcanu, între timp divorțați. Sabina Bădălău, fiica lui Niculae Bădălau, este naşa fiicei lui George Cusa şi a Paulei Cuşa. Cuşa senior (tatăl lui George Cuşa), este finul fostului senator Cătălin Voicu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.4° Constanța 


















